Sport

Spectacol de pe alta planeta cu galacticele Vilcei - Vezi Video -

Ziarul de Vrancea
18 ian 2011 2851 vizualizări
Handbalistele campioanei Oltchim Rm. Vilcea au vizitat ieri Colegiul Unirea din Focsani, unde au fost primite cu aplauze si urale de catre numerosi fani u am primit vizita acestei comori care este Oltchim , a spus directorul Cornel Noana in fata elevilor extaziati u jucatoarele si staff-ul tehnic au mai bifat si Panciu in itinerar, pentru ca aseara sa joace un meci demonstrativ in Sala Polivalenta, disputat evident cu casa inchisa u cea mai galonata echipa de handbal din Romania a strins in tribuna Salii Polivalente peste 1.500 de spectatori extaziati


16 titluri nationale, 13 Cupe ale Romaniei, o Supercupa, Trofeul Campionilor EHF si o Cupa a Cupelor. Anul trecut a jucat finala Ligii Campionilor. Nu, nu este vreun club de fotbal, ci formatia care domina handbalul feminin romanesc de peste doua decenii. Oltchim Rm. Vilcea, pentru ca despre acest brand international vorbim, a onorat ieri cu prezenta Focsaniul si Vrancea. Dupa ce au coborit din autocar, fetele de aur ale clubului vilcean au intrat in sala de festivitati a prestigiosului Colegiu National Unirea, care va implini in curind 145 de ani de existenta, fiind intimpinate cu aplauze, fori si urale de liceeni si fani, dar si cu traditionala piine cu sare. Un director Cornel Noana vizibil emotionat le-a urat bun venit frumoaselor si elegant imbracatelor jucatoare, care au fost apoi prezentate publicului. Mai mici fata de cum par la televizor si cu o modestie netrucata, campioanele au fost placute instantaneu. Vizita "galacticelor" a fost posibila si pentru ca Ioan Gavrilescu, presedintele clubului, si-a tinut promisiunea facuta conducerii colegiului cum ca inainte de aniversare el, echipa si staff-ul tehnic vor poposi la Focsani.


"Handbalul este un joc dur"


Seful "chimistelor", care a absolvit la Unirea in 1957, i-a sfatuit pe actualii elevi sa se duca la o facultate si intr-un domeniu catre care au chemare. Presedintele a intarit faptul ca nu ajungi campion peste noapte. "Sint 27 de ani de participare continua in cupele europene. Din 17 jucatoare cite au fost in lotul pentru Campionatul European, 11 sint ale Oltchimului. Cind am ajuns prima oara la club, le invidiam pe fete, credeam ca le e usor, fac excursii in tara si peste hotare. Nu e deloc asa, ele muncesc enorm, sint supuse la accidentari. Handbalul este un joc dur, in care ai permanent contact cu adversarul, un joc spectaculos. Ca spectator, satisfactia suprema ti-o ofera golul, iar intr-un meci de handbal vedem cu siguranta 30, 40 de goluri", a spus Ioan Gavrilescu . Acesta nu a putut sa nu-si exprime nemultumirea fata de faptul ca finala Ligii Campionilor, din mai 2010, nu s-a putut juca la Rimnicu Vilcea. "Avem in Romania o singura sala ce are 5.000 de locuri si care nu corespunde cerintelor internationale. Din acest motiv, suporterii nostri nu au putut vedea finala la Vilcea", a spus Gavrilescu.


Valentina Elisei si-a intilnit antrenorul


Un moment din categoria celor emotionante a fost revederea dintre vrinceanca Valentina Elisei Ardean si unul dintre primii antrenori, Doaga, venit special de la Tg. Mures pentru aceasta intilnire. Nu avea cum sa lipseasca de la acest eveniment profesorul Radu Georgescu, cel care a lucrat la juniori cu valoroasa extrema stinga a nationalei si cel care in patru ani la Oltchim a cucerit cu echipa de junioare trei titluri nationale. Intrebata cum se simte in postura de cea mai buna jucatoare a lumii, Cristina Neagu a remarcat ca de citeva zile este asediata cu aceasta intrebare, iar in Liga Campionilor nici un meci nu e privit cu lejeritate."E bine, te simiti extraordinar. "In momentul acesta, in competitie sint cele mai bune opt echipe din lume. Primul meci, cu Buducnost, e cel mai greu, insa avem o grupa foarte grea. Mi-as dori din tot sufletul sa nu ne invinga nimeni, dar e greu de crezut, nu sintem roboti. Sa jucam finala Ligii este obiectivul nostru pentru anul acesta", a spus golgeterul recent incheiatului Campionat European, completata de colega sa, vrinceanca Vali Elisei. "Toate echipele sint grele, nici un meci nu se aseamana cu altul, la acest nivel toate echipele au valoare". Vilcencele nu au cum sa se intilnesca iar cu Viborg, trupa care le-a depasit in finala din 2010, Gavrilescu remarcind faptul ca "Viborg a fost pedepsita de Dumnezeu pentru ca ne-a invins in finala si acum nu s-a calificat in grupele principale".


Handbalul l-am inceput dintr-o intimplare


"Este o onoare pentru mine ca ma aflu aici alaturi de dumneavoastra. Eu in 1993 am inceput handbalul. Nu vreau sa supar pe nimeni, dar regretatul antrenor Anghel Zmeu m-a descoperit, practic m-a pus in teren. Eu fiind in tribuna, m-am dus cu sora mea la un antrenament de-al ei si mi-a zis sa intru si eu in teren. Si de-atunci am ramas acolo. Dupa ce a decedat domnul Zmeu a venit profesorul Doaga, am lucrat cu dinsul o perioada, dar a trebuit sa plece din oras. Pe urma am lucrat cu domnul Georgescu si cu doamna Ene", si-a a dus aminte debutul si primii ani in lumea handbalului Vali Elisei, care a povestit ca a ajuns sa practice acest sport din intimplare. "Mie mi-a placut sportul de mica, dar handbalul l-am inceput dintr-o intimplare. Am vrut sa vad ce face sora mea, ce este aceasta disciplina. De cind am intrat in teren nu am mai iesit de acolo. Mi-a placut foarte mult si asta am vrut sa fac. Traseul profesional al celei desemnate la un moment cea mai buna extrema din lume a purtat-o si prin campionatul sirbesc. "Junioratul l-am facut la Focsani, in 2000 am fost la Remin Deva, am stat patru ani acolo, din 2004 am plecat in Serbia la formatia Knjaz Milos. Doua sezoane am jucat acolo si in 2006 am revenit in tara, la Oltchim, unde sint si in prezent. Este o echipa serioasa si ne dorim performante pe toate planurile. Am deja cinci ani acolo si e foarte bine, oamenii sint cumsecade", a tinut sa precizeze handbalista focsaneanca. Elevele antrenorului Peter Kovacs sint: Talida Tolnai, Adriana Tacalie, Cristina Neagu, Roxana Han, Yeliz Ozel, Anastasia Pidpalova, Steluta Luca, Adina Fiera, Valeria Bese, Gabriella Sucsz, Clara Vadineanu, Melinda Geiger, Iulia Curea, Patricia Vizitiu, Iulia Puscasu, Adriana Nechita, Ramona Maier si Oana Manea.


Show aplaudat in picioare


Aeriene, faze spectacol, 100 de goluri impartite egal si o sala arhiplina fericita ca poate sa le vada pe viu pe "galacticele" de la Vilcea. Ziua de ieri poate fi trecuta in cronicile orasului de pe Milcov drept una istorica. Oltchimul s-a divizat in doua si a oferit focsanenilor care au umplut pina la refuz Polivalenta un spectacol handbalistic de mana intii. Vali Elisei, favorita publicului local, a inscris o multime de goluri, de unde altundeva decit de pe extrema. Publicul a fost extaziat si de aruncarile care de care mai inventive reusite de turcoaica Ozel, paradele portaritelor de ocazie Manea si Vizitiu si aruncarile de 7 metri de pe alta planeta ale secundului de la Vilcea, Maria Torok Duca, cea mai buna handbalista din istorie. Cea mai galonata echipa de handbal din Romania a strins in tribuna Salii Polivalente peste 1.500 de spectatori. Acest lucru nu s-a mai intimplat din anii "â„¢90, cind pe parchetul Polivalentei evolua in echipa nationala de handbal masculin vrinceanul Costica Neagu. Meciul Romania "" Ucraina s-a jucat cu casa inchisa, iar scarile Polivalentei au fost folosite drept tribune de cei care nu au mai prins un loc pe scaune. Atmosfera a fost animata si de majoretele de la Colegiul Unirea, dar printre protagnistele serii s-au aflat si junioarele de la LPS Academica Focsani, condus de Emil Crihana. Elevele Doinei Ene au intrat pe final si vor tine minte toata viata ca la 16 ani au marcat in poarta Talidei Tolnai, imbatabila in fata adversarelor de la Campionatul European. Si fetele si spectatatorii care au avut privilegiul de a se bucura de vederea multiplei campioane au beneficiat la final de o sesiune de autografe oferite de vedetele Oltchimului si ale nationalei Romaniei. Pe pagina web www.ziaruldevrancea.ro puteti urmari un reportaj video de la evenimentul special de ieri. (text Ciprian FANARU, foto Alex GRAMA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
, acum 739400 zile, 7 minute, 46 secunde
Ce-ar mai fi de comentat! Sunteti super!!!
, acum 739400 zile, 7 minute, 46 secunde
corect! ce-ar mai fi de comentat? poate doar faptul ca promovarea acestor fete si a oamenilor de langa ele ar trebui sa intre si in vizorul celor care cred ca ne conduc pe noi toti si care au si citeste integral
, acum 739400 zile, 7 minute, 46 secunde
Cele mai sincere FELICITARI!!! daca ar fi dupa mine.....si daca s ar putea m-as uita zile si nopti intregi la voi. Nu ma credeti asa i??? in primul rand sunt destul de rare meciurile voastre (as citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.