Sport

Editorial Sport: Pozitie de ofsaid (Cristi IRIMIA)

Cristi Irimia
21 nov 2005 854 vizualizări
Dan Dumitru si votul sau

A sosit ziua alegerilor la Federatia Romana de Fotbal. Gica Popescu va incerca sa-l detroneze pe "dictatorul" Mircea Sandu. "Nasu\'" a facut o incercare disperata zilele trecute, la Bacau, in speranta ca va convinge electoratul din Moldova, la sedinta fiind prezenti si cei doi oameni de fotbal din Vrancea cu drept de vot astazi: Stan Gheorghiu si Dan Dumitru. Daca n-ati aflat care au fost "gogosile electorale" puse de Mircea Sandu pe tava oferita oficialilor prezenti la sedinta, vi le spunem noi acum. Sandu a spus ca obiectivele sale pentru noul mandat sint doua calificari la competitiile oficiale urmatoare ("tineretul" la Europenele din 2007, seniorii la Europenele din 2008), organizarea finalei Cupei UEFA la Bucuresti, in 2009 si organizarea unui campionat european de juniori pina in 2009. Asta a promis! Ce a facut in ultimii 5 - 6 ani ai mandatului sau, se stie prea bine! In plus, Sandu i-a chemat pe oficialii echipelor moldovene la Bacau, in vreme ce Popescu a mers personal din oras in oras, pentru a-si prezenta programul. E si asta o forma de respect.


Cum vor vota oficialii vrinceni? Stan Gheorghiu, in fruntea AJF Vrancea din 1991, la un pas sa-l egaleze pe Mircea Sandu ca "domnie indelungata", n-a oferit indicii in ultima perioada, preferind sa para diplomat si echidistant. Totusi, varianta cea mai probabila este ca va merge pe mina "Nasului". In acest tur de campionat, Gheorghiu a primit delegari ca observator etapa de etapa, lucru care nu s-a intimplat in sezonul precedent. Mircea Sandu asteapta acum ca Gheorghiu sa-i intoarca serviciul. Inca o precizare. Votul va fi secret si, foarte probabil, nu vom sti niciodata cu cine a votat Stan Gheorghiu. N-ar trebui uitat, totusi, un mare adevar spus de presedintele AJF Vrancea, cind Gica Popescu a venit la Focsani: "In 14 ani, Federatia mi-a dat un fax si 30 de mingi de fotbal!"


Dan Dumitru are drept de vot ca presedinte al divizionarei C Energia Vulturu. Initial, ca apropiat al lui Dan Petrescu "Fibra", Dumitru a fost tentat sa voteze cu Mircea Sandu. Ulterior, dupa vizita lui Gica Popescu la Focsani, a declarat ca va vota cu "Baciul". In urma cu exact o saptamina, intr-o emisiune televizata, finantatorul Energiei a spus ca iarasi este indecis: "Daca ar fi sa votez pentru binele clubului meu pe termen scurt ar trebui sa votez cu Mircea Sandu. Daca ar fi sa votez pentru binele clubului pe termen lung, atunci ar trebui sa pun stampila pe Gica Popescu. Inca ma mai gindesc ce sa fac!".

Pornind de la dilema lui Dumitru, ne intrebam si noi: «Cit timp va dori sa ramina el in fotbalul vrincean si in cel romanesc?» Urmeaza apoi o observatie-intrebare: a fost avantajat sa ajunga pe primul loc la futsal dupa trei turnee? Din ce am vazut la jocurile de la Polivalenta focsaneana, nu a fost vorba de asa ceva. Ne indoim ca la turneele din deplasare s-a intimplat altfel. Energia este pe primul loc la futsal pentru ca are valoare!


Ce-l va astepta pe Dan Dumitru daca va iesi Mircea Sandu invingator astazi? Probabil o serie de avantaje din partea prietenilor care lucreaza la comisia de fotbal in sala. Atentie, insa! Avantaje pe care le va plati, fara indoiala, intr-o forma sau alta. Acestia sint oamenii lui Mircea Sandu, invatati sa primeasca neaparat o mica "atentie" din partea celor care vin cu jalba-n protap la FRF. Totul il va costa pe Dumitru!

Ce-l va astepta pe Dan Dumitru daca va iesi Gica Popescu? Probabil o camera de filmat care sa-l surprinda cind descarca citeva cartoane de vin la FRF, daca va mai avea curajul sa ofere mici atentii oficialilor federali. In plus, ca presedinte de club de Divizia C s-ar putea sa se trezeasca (asa cum Popescu are de gind) cu 2 rinduri de echipament si 10 mingi de fotbal inainte sa inceapa fiecare sezon. Plus posibilitatea de a rula cit mai multi juniori in campionat dar si o alta strategie pe care orice om serios care activeaza in fotbal si-o doreste inspre binele echipei sale. Credem ca Dan Dumitru se numara printre oamenii seriosi care activeaza in sportul-rege romanesc.


Dan Dumitru are dreptul la un singur vot astazi. Un vot, insa, ce se poate dovedi decisiv! Nu se stie niciodata cit va atirna in balanta. Ce poate fi mai frumos decit sa poti constata - nimic nu este imposibil - ca favoritul tau a cistigat la limita alegerile, poate chiar cu un singur vot in plus?


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.