Sport

Singură pe baricadele Floridei

Ziarul de Vrancea
27 mar 2017 519 vizualizări
Pentru prima dată în 2017, Simona Halep a obţinut două victorii consecutive * în turul III de la Miami, constănţeanca a avut în Anett Kontaveit o adversară modestă * după eliminarea lui Horia Tecău la dublu, Simona a rămas singura prezenţă romanească pe terenurile din Key Biscayne

Simona Halep (5 WTA) a învins-o, ieri dimineaţă, în 55 de minute, cu scorul de 6-3, 6-0, pe sportiva estonă Anett Kontaveit (112 WTA, venită din calificări) şi a ajuns în optimile de finală ale Miami Open. După accidentarea suferită la genunchi, Simona Halep a arătat o creştere a condiţiei fizice şi a dispoziţiei de joc. Romanca a alergat fără să se menajeze, şi, mai ales, a servit foarte bine. Halep a făcut puncte cu lovituri bine plasate şi a greşit mai puţin decat în alte întalniri din acest an. În primul set, ea a fost pusă destul de serios la încercare de o jucătoare cu un serviciu onorabil, cu unghiuri ample. Kontaveit nu a menţinut însă un ritm constant, a greşit mult la retur şi i-a uşurat într-un fel munca rivalei. Jucătoarea din Estonia a acuzat pierderea primului set şi, în al doilea, a cedat aproape complet lupta. Sportiva din Constanţa a avut nevoie de 31 de minute pentru a caştiga primul set, cu 6-3, după un break la debutul meciului şi altul în ghemul al nouălea. Setul secund nu a avut decat un game mai disputat, iar Halep s-a impus la 0. După ce a trecut în manşa anterioară de japoneza Naomi Osaka, Simona Halep a reuşit pentru prima dată în acest an să obţină două victorii consecutive. "Sunt foarte mulţumită, am jucat cel mai bun tenis din acest an. Sunt foarte fericită şi mă bucur de fiecare moment petrecut aici. Am vrut să fiu foarte agresivă, să stau aproape de linie, să iau mingile repede, să o fac pe adversară să se mişte. Serviciul a fost destul de bun astăzi, totul mi-a mers bine. M-am simţit uşoară pe teren şi am putut să alerg, nu ştiu cum să zic, mult", a declarat Halep, la interviul după partida care s-a disputat pe arena centrală de la Crandon Park.
În faza următoare, Simona a luptat astă-noapte  cu australianca Samantha Stosur (19 WTA), care a învins-o, cu scorul de 4-6, 6-3, 7-5, pe Peng Shuai (China, 43 WTA). Halep şi Stosur s-au întalnit de opt ori pană în prezent, împărţindu-şi succesele. Ultimele două partide s-au jucat anul trecut şi, la fel ca în palmaresul general, fiecare a obţinut cate o victorie: 6-2, 6-0, pentru romancă, în semifinale la Madrid, respectiv 7-6, 6-3, în optimi la Roland Garros. În ceea ce priveşte meciul cu fosta caştigătoare a US Open Samantha Stosur, Simona a spus că ştie cum să evoleze împotriva sportivei australiene. "Va fi cu siguranţă un meci foarte greu. O cunosc pe Sam destul de bine şi ştiu că va fi foarte dificil, dar ştiu cum să joc împotriva ei. O să fie o mare provocare pentru mine, vin după o pauză, astfel că nu am nimic de pierdut. Vreau doar să mă bucur şi să dau totul, ca azi", a afirmat ea.
Pentru Patricia Ţig (95 WTA), ajunsă în turul III, întalnirea cu legenda vie, Venus Williams, a fost, deocamdată un pic prea mult. Venus a învins-o cu 6-3, 6-0 după 70 de minute pe jucătoarea romană. Cea mai mare dintre surorile Williams o va întalni în optimile de finală pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, care a dispus cu 6-4, 6-2 de americanca Taylor Townsend. Alte rezultate: Angelique Kerber (Germania) – Shelby Rogers (SUA) 6-4, 7-5; Johanna Konta (Marea Britanie) – Pauline Parmentier (Franţa) 6-4, 6-0; Risa Ozaki (Japonia) – Julia Görges (Germania) 7-6, 6-3; Lara Arruabarrena (Spania) – Madison Keys (SUA) 7-5, 7-5; Karolina Pliskova (Cehia) – Barbora Strycova (Cehia) 6-1, 6-4; Lucie Safarova (Cehia) – Dominika Cibulkova (Slovacia) 7-6, 6-1.

* În turneul masculin, meciul numărul 1000 din cariera lui Rafael a început catastrofal pentru starul iberic. Germanul Philipp Kohslchreiber (31 ATP) a reuşit să caştige primul set la zero. De la 2-2 în setul secund, Nadal a caştigat şapte game-uri consecutive şi a terminat învingător cu 0-6, 6-2, 6-3 într-o oră şi 38 de minute. În optimi, Rafa va juca împotriva francezului Nicolas Mahut (55), care a dispus cu 6-4, 6-3 de argentinianul Guido Pella. Rafael Nadal a fost de patru ori finalist la Key Biscayne, însă acest trofeu îi lipseşte din palmares. îEste interesant de menţionat faptul că unul dintre principalii favoriţi, canadianul Milos Raonic, numărul 5 mondial, a declarat forfait, beneficiarul fiind americanul Jared Donaldson (95). Alte rezultate: Donald Young (SUA) – Benoît Paire (Franţa) 7-6, 6-4; Fabio Fognini (Italia) – Jérémy Chardy (Franţa) 3-6, 6-4, 6-4; Jack Sock (SUA) – Jiri Vesely (Cehia) 6-3, 7-6; Tomas Berdych (Cehia) – Gilles Muller (Luxemburg) 6-3, 6-4.
În proba de dublu, perechea romano-olandeză Horia Tecău / Jean-Julien Rojer a fost eliminată în optimi, de către cuplul Lukasz Kubot / Marcelo Melo (Polonia / Brazilia, nr. 6), scor 4-6, 6-3, 11-9, după o oră şi 35 de minute de joc. În supertie-breakul decisiv, Kubot şi Melo au început excelent, conducand cu 5-1 şi 7-4, Horia şi Juuls au egala la opt şi la nouă, dar au pierdut ultimele două mingi. Dacă ar fi caştigat, Tecău şi Rojer ar fi întalnit în sferturi perechea favorită nr. 4, Jamie Murray / Bruno Soares (Marea Britanie / Brazilia). Astfel încat Simona Halep a rămas singura prezenţă romanească pe baricade, la Miami.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.