Sport

În meciul cu Radwanska, Caroline Wozniacki n-a uitat că a fost nu de mult numărul 1 mondial Cad favoritele în Qatar

Ziarul de Vrancea
16 feb 2017 198 vizualizări
Angelique Kerber şi Agnieszka Radwanska au fost eliminate din turneul de la Doha * Dominika Cibulkova este singura care o poate depăşi pe Simona Halep în clasamentul WTA

Seria surprizelor continuă la turneul feminin de la Doha (Qatar), turneu dotat cu premii în valoare totală de 776.000 de dolari. Daria Kasatkina (32 WTA), jucătoarea rusă care a eliminat-o greu pe Irina Begu în primul club, a învins-o cu 6-4, 0-6, 6-4 pe favorita numărul 1, germana Angelique Kerber (2 WTA), după două ore şi două minute. După ce Kerber a reuşit să egaleze scorul cu un set alb, se aştepta ca noul lider mondial să-şi fructifice experienţa în setul decisiv. Însă Daşa a început cu două break-uri, gestionandu-şi apoi excelent avantajul pană în final. După eliminarea germanei, Elena Vesnina (favorită nr. 6, 16 WTA) a fost eliminată (5-7, 2-6) de americanca Lauren Davis (55), iar Barbora Strycova (nr. 5, 17 WTA) a cedat în faţa imprevizibilei jucătoare australiene, Samantha Stosur (21). Aseară, una dintre marile favorite, poloneza Agnieszka Radwanska (6 WTA), jucătoare care avea şansa să treacă pe locul 4 în topul WTA, înaintea Simonei Halep, a fost eliminată de daneza Caroline Wozniacki (18 WTA), după o oră şi 39 de minute.S-au mai jucat în turul II partida Karolina Pliskova (Cehia, 3 WTA) – Caroline Garcia (Franţa) 7-5, 6-4. În primul meci din sferturile de finala, Dominika Cibulkova (Slovacia, 5 WTA) a învins-o cu 7-5, 6-4, într-un meci de o oră şi 40 de minute, pe australianca Samantha Stosur. Sportiva din Slovacia are nevoie de încă o victorie pentru a o depăşi în clasament pe Simona Halep, care nu participă la competiţii în această lună din cauza unei accidentări. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat în urmă cu două săptămani. Şi atunci Cibulkova avea nevoie de o calificare în ultimul act, la Sankt Petersburg, pentru a o întrece pe Halep. însă a pierdut în semifinale, în faţa sportivei din Kazahstan, Iulia Putinţeva.
* Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (Romania/Olanda)  se arată în revenire de formă la turneul de la Rotterdam, dotat cu premii de 1.854.365 de euro. După ce au învins cuplul format din canadianul Daniel Nestor şi francezul Edouard Roger-Vasselin, Horia şi Juuls au trecut şi de favoriţii numărul 2, spaniolii Marc şi Feliciano Lopez cu  6-4, 6-4, după 63 de minute de joc. În semifinale, Tecău şi Rojer vor juca în compania învingătorilor dintre echipele Wesley Koolhof/Matwe Middelkoop (Olanda) şi  Lukasz Kubot/Marcelo Melo (Polonia/Brazilia, nr. 4), meci care se dispută astăzi. În cealaltă semifinală se întalnesc astăzi cuplurile Pierre-Hugues Herbert / Nicolas Mahut (Franţa, nr. 1) şi Ivan Dodig / Marcel Granollers (Croaţia / Spania , nr. 3).
* Romanca Jaqueline Cristian (347 WTA), venită din calificări, s-a calificat în turul II al turneului ITF de la Surprise (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Ea a caştigat cu 6-4, 6-3, după o oră şi 32 de minute, partida cu  Nadia Podoroska (Argentina, 195 WTA). În turul doi, Jaqueline  Cristian o va întalni pe cunoscuta  Urszula Radwanska (Polonia, 322) care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-4, de Jacqueline Cako (SUA, 263).
* Perechea Irina Bara/Prarthana Thombare (Romania/India), cap de serie numărul unu, s-a calificat, ieri, în finala probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Perth (Australia), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Bara şi Thombare au învins, în semifinale, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 19 minute, cuplul Jennifer Elie/Sherazad Reix (SUA/Franţa). În finală, cuplul romano indian va întalni perechea  japoneză Junri Namigata/Riko Sawayanagi, cap de serie numărul 2, care a trecut, cu scorul de 2-6, 6-1, 10-6, de cuplul american Kristie Ahn/Catherine Harrison.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului
Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.