Sport

Cine sparge ghinionul?

Ziarul de Vrancea
31 ian 2017 254 vizualizări
Nici romancele, nici belgiencele nu au avut un început bun de sezon în 2016 * ele se vor întalni săptămana viitoare în turul II la Fed Cup

Romania va întalni, la finalul săptămanii viitoare, la Bucureşti, echipa Belgiei, în turul I al Grupei Mondiale II a Cupei Federaţiei. Cu excepţia Simonei Halep, care va evolua astăzi, la Sankt Petersburg, celelalte potenţiale participante la întalnirea de la Sala Polivalentă şi-au încheiat evoluţiile la simplu, iar rezultatele din acest an, şi de o parte, şi de celalaltă, sunt destul de slabe în 2017, cu excepţia Elisei Mertens, care a obţinut primul ei titlu din carieră, la Hobart.
Yanina Wickmayer (60 WTA), numărul 1 belgian, nu a jucat în această săptămană. În 2017, ea a trecut un tur la Auckland (6-1, 6-2, cu suedeza Johanna Larsson), înainte de a fi învinsă de croata Ana Konjuh (cu acelaşi scor). La Australian Open, Wickmaier a fost eliminată din start, de Lucie Safarova din Cehia, cu scorul de 6-3, 6-7, 1-6.
Kirsten Flipkens (76 WTA) a pierdut, ieri, în primul tur al turneului de la Sankt Petersburg, scor 4-6, 2-6, cu franţuzoaica Alizé Cornet. Flipkens a disputat, totuşi, trei tururi în calificări, învingand două jucătoare din afara top 140 WTA şi pe croata Donna Vekic (88), intrată pe tabloul ca lucky loser. Anterior, numărul 2 belgian a jucat la trei turnee şi a caştigat doar un meci: 4-6, 6-3, 3-6 cu Ana Konjuh, la Auckland; 7-6, 6-4, cu Jaimee Fourlis, o australiancă de 17 ani, clastă pe locul 417 atunci, 3-6, 2-6 cu Monica Niculescu, ambele la Hobart; 5-7, 2-6, cu britanica Johanna Konta, la Australian Open.
Şi Elise Mertens (85 WTA)  a jucat în calificări la Sankt Petersburg, înainte de a ajunge pe tabloul principal, unde a pierdut în primul tur, cu scorul de 6-7, 4-6, în faţa franţuzoaicei Kristina Mladenovic (51). Înainte de competiţia din Rusia, Mertens a pierdut în primul tur al calificărilor la Brisbane, dar a caştigat apoi turneul de la Hobart, primul turneu WTA din palmares la simplu, după ce a învins-o în finală, cu 6-3, 6-1, pe Monica Niculescu. La Australian Open, belgianca nu a jucat.
În tabăra Romaniei, Irina Begu (28)  şi Monica Niculescu (35) au pierdut în primul tur la Sankt Petersburg. Sorana Cîrstea (59)  a abandonat  în primul tur al Taiwan Open, întalnirea cu Risa Ozaki (Japonia, 94 WTA). Begu a pierdut în acest an în primul tur la Brisbane şi la Sydney şi a caştigat un meci la Australian Open (scor 5-7, 6-3, 6-4 cu Iaroslava Şvedova din Kazahstan). În manşa a doua, romanca a fost învinsă de sportiva cehă Krystina Pliskova, cu 4-6, 6-7. În afară de finala de la Hobart, în care s-a calificat fără să joace în sferturi, Niculescu a pierdut în turul al doilea la Shenzhen, în faţa chinezoaicei Wang  Qiang (6-7, 4-6), şi în primul tur la Australian Open, scor 6-2, 4-6, 4-6 în faţa rusoiacei Anna Blinkova. 
Simona Halep are o victorie în trei meciuri în 2017. Ea a fost învinsă în turul al doilea la Shenzhen de Katerina Siniakova (3-6, 6-4, 5-7),  după ce trecuse de Jelena Jankovic din Serbia, cu 6-1, 3-6, 6-3. La Australian Open, cea mai bună jucătoare din Romania a fost eliminată în manşa inaugurală, scor 3-6, 1-6, cu americanca Shelby Rogers. Dintre romance, Sorana Cîrstea a avut cele mai bune rezultate la Australian Open, competiţie la care a ajuns pană în opimile de finală, unde a fost eliminată de spaniola Garbiñe Muguruza, cu 2-6, 3-6. La Melbourne Park, Cîrstea le-a învins pe Irina Hromaceva (Rusia), cu 6-2, 6-1, Carla Suarez (Spania), cu 7-6, 6-3, şi Alison Riske (SUA), cu 6-2, 7-6. Romanca a mai trecut un tur la Shenzhen, după 6-3, 4-6, 6-4, cu Kristina Kukova din Slovacia, înainte de a fi învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, cu 6-0, 6-3.
În clasamentul WTA pentru Turneul Campioanelor, care reflectă evoluţiile jucătoarelor din acest an, Elise Mertens este sportiva cel mai bine clasată - locul 19 - dintre potenţialele "combatante" de la Bucureşti. Ea este urmată de Cîrstea - locul 25, Niculescu - locul 37, Begu - locul 101, Flipkens - locul 156, Halep şi Wickmayer - locul 160.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.