Sport

Vineri aflăm adversarii din liga naţională

Dan Chiriac
19 iul 2016 990 vizualizări
Echipa focşăneană va afla vineri ţintarul sezonului 2016/2017 u prima etapă are loc la finalul lunii august

FRH a anunţat pentru vineri tragerea la sorţi a programului Ligii Naţionale la masculin, pentru sezonul 2016-2017. Federaţia Română de Handbal (FRH) a anunţat tragerea la sorţi a programului Ligii Naţionale la masculin, senzonul 2016-2017, într-o locaţie inedită. Este vorba despre Zimbrăria Neagra, din localitatea Bucşani, judeţul Dâmboviţa, ocazie cu care va fi lansată noua identitate a competiţiei, un cap de zimbru. De altfel, noua ediţie de campionat se anunţă una inedită din punct de vedere al promovării meciurilor, forul handbalistic dorind să pună în practică anumite aspecte de marketing, precum sunt în alte campionate din Europa. “Vom lansa noua identitate a acestei competiţii cu tradiţie în handbalul românesc, o identitate modernă, menită să aducă şi din acest punct de vedere Liga Naţională de Handbal la nivelul celor mai  puternice ligi din lume”, se precizează într-un comunicat postat pe site-ul federaţiei. FRH a publicat deja Tabela Berger, cu privire la împerecherea echipelor, urmând ca vineri fiecare echipă să-şi afle numărul, pentru a afla adversarele pe fiecare etapă în parte.

Patru transferuri pentru următorul sezon

Echipa de handbal CSM Focşani 2007 a reuşit să perfecteze un nou transfer pentru noul sezon al ligii întâi. Răzvan Răpciugă, fostul jucător al campioanei Romaniei, Dinamo Bucureşti, va juca în noul sezon pentru CSM Focşani. Răpciugă este jucător de nouă metri, putand evolua ca inter stanga, centru, dar şi în sistemul defensiv. Jucătorul are 27 de ani. Ajuns la Dinamo în urmă cu trei ani şi jumătate, Răzvan Răpciugă pleacă de la gruparea din capitală. Înţelegerea sa cu campioana României a expirat în această vară şi nu a mai fost prelungită. Răzvan Răpciugă a obţinut două medalii, una de bronz şi una de aur în tricoul lui Dinamo Bucureşti, după ce o câştigase şi pe cea de argint pe când evolua la HC Odorhei. În cariera sa, interul stânga a jucat pentru CSM Medgidia, HC Odorhei, CSM Bucureşti şi Dinamo Bucureşti. CSM Focşani a transferat în această vară alţi trei jucători. Adrian Băluţ a jucat în sezonul trecut la campioana Dinamo Bucureşti pentru care a marcat de 50 de ori. Acesta joacă extremă stânga. Bogdan Raţă a jucat în sezonul trecut la Ştiinţa Municipal Bacău, în cariera sa trecând şi pe la HC Vaslui. Raţă este pivot. Mădălin-Mihai Tuţu este un jucător cu mare experienţă competiţională, de înalt nivel. Acesta a jucat în sezonul trecut la Energia Pandurii Tg. Jiu fiind om de bază şi al doilea marcator al echipei, cu 127 de goluri (după Florin Acatrinei-140 de reuşite). Jucătorii focşăneni s-au reunit pe 11 iulie în vederea reluării pregătirilor pentru noul sezon. (D. CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.