Sport

Panti se impune la Sunderland

Ziarul de Vrancea
4 ian 2015 871 vizualizări
Portarul Costel Pantelimon a fost eroul echipei în partida cu Manchester City, care a egalat Chelsea în fruntea clasamentului Premier League

FC Sunderland, cu portarul Costel Pantilimon integralist, a fost învinsă în deplasare cu scorul de 2-3 de către Manchester City în etapa a XX-a a campionatului Premier League. Meciul s-a aprins în numai 15 minute, perioadă în care s-au marcat toate cinci goluri. Yaya Touré (’57) şi Jovetic (’67) au adus gazdele în avantaj, însă oaspeţii au egalat prin Rodwell (’68) şi Johnson (’71). Doar două minute s-au bucurat “pisicile negre” fiindcă Frank Lampard a reuşit să înscrie cel de-al treilea gol pentru gazde. Deşi a primit trei goluri, Costel Pantilimon a avut o prestaţie foarte bună, lucru evidenţiat chiar de antrenorul “cetăţenilor”, chilianul Manuel Pellegrini. "Am înscris de trei ori şi am mai avut trei sau patru ocazii clare. Din acest punct de vedere, consider că Pantilimon a fost cel mai bun jucător al oaspeţilor", a spus Pellegrini. Meciul de la Sunderland a fost al doilea din această etapă: în partida inaugurală, rivalii “cetăţenilor”, Manchester United a venit numai cu un punct de la Stoke, scor 1-1. Stoke City a deschis scorul rapid, prin  Shawcross (‘2), iar Radamel Falcao (starul columbian împrumutat de la AS Monaco) a egalat în min. 26.
Un alt jucător roman titular în etapa de după Anul Nou a fost Florin Gardoş, la Southampton, în meciul în care “sfinţii” l-au caştigat pe teren propriu cu 2-0 în faţa Arsenalului. Golurile au fost marcatde de Mane (’34) şi Tadic (’56), iar Gardoş a fost schimbat în min. 71, deoarece dădea semne de nervozitate, după ce a primit un cartonaş galben. Însă Vlad Chiricheş nu a evoluat pentru Tottenham în derbiul londonez cu Chelsea de pe White Hart Lane, un meci de vis în care Tottenham s-a impus cu 5-3, după ce a condus cu 4-1 şi 5-2. Golurile au fost marcate de Kane (’30, 52), Rose (’44), Townsend (‘45^1 – penalty) şi Chadli (’78), respectiv, Diego Costa (’18), Hazard (’61) şi Terry (’87).
Celelalte rezultate ale etapei: Hull – Everton 2-0; Liverpool – Leicester 2-2; Newcastle – Burnley 3-3; Queens Park – Swansea 1-1; West Ham – West Bromwich 1-1; Aston Villa – Crystal Palace 0-0. Clasament: 1. Chelsea – 46 p; 2. ManCity – 46 p; 3. ManUnited – 37 p; 4. Southampton – 36 p; 5. Tottenham – 34 p; 6. Arsenal – 33 p; 7. West Ham – 32 p; 8. Liverpool – 29 p; 9. Swansea – 29 p; 10. Newcastle -27 p; 11. Stoke  -26 p; 12. Aston Villa – 22 p; 13. Everton – 21 p; 14. Sunderland – 20 p; 15. Hull – 19 p; 16. Queens – 19 p; 17. West Bronwich – 18 p; 18. Crystal Palace – 17 p; 19. Burnley – 17 p; 20. Leicester – 14 p.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.