Sport

S-au întors vremurile lui Jordan

Ziarul de Vrancea
15 sep 2014 255 vizualizări
Americanii au caştigat de o manieră uimitoare titlul mondial la baschet masculin

Echipa Statelor Unite ale Americii a caştigat, ieri, pentru a cincea oară Cupa Mondială la baschet masculin, după ce s-a impus în finala de la Madrid, cu scorul de 129-92 (35-21, 32-20, 38-26, 24-25) , în faţa reprezentativei Serbiei, reeditand succesele din 1954, 1986, 1994 şi 2010. Echipa SUA a caştigat şi  ultimele două titluri olimpice la baschet, iar în mandatul antrenorului Mike Krzyzewski a încheiat victorioasă 75 din cele 76 de partide disputate.
Americanii s-au impus graţie forţei lor atletice, vitezei de execuţiei şi preciziei ireale a jucătorilor ''made in NBA'', comentatorii AFP considerand diferenţa enormă dintre USA şi restul echipelor nemaivăzută din 1992, cand domina competiţiile “Dream Team” cu Michael Jordan, Magic Johnson şi Larry Bird. Trebuie să mai menţionăm că din echipa actuală au lipsit jucători de mare valoare precum LeBron James, Kevin Durant sau Carmelo Anthony.
Serbia, locul patru la ediţia din 2010, a început finala mai bine şi după patru minute conducea cu 15-7, fapt care l-a determinat pe antrenorul Krzyzewski să ceară ''timeout''. Indicaţiile au dat roade şi americanii aveau la finalul primului sfert 35-21. Echipa SUA a controlat categoric jocul şi a slăbit ritmul doar pe final, permiţand echipei din Balcani să menţină diferenţa.  Au jucat  pentru SUA - Curry (10), Thompson (12), Rose, Faried (12), Gay (11), DeRozan (10), Irving (26), Plumlee (1), Cousins (11), Harden (23), Davis (7), Drummond (6), iar pentru Serbia - Teodosic (10 ), Simonovic, Jovic (6 p), Bogdanovic (15), Bjelica (18), Markovic (3), Kalinic (18), Bircevic, Krstic (4), Raduljica (9), Katic (2), Stimac (7).
Conducătorul de joc al echipei masculine de baschet a Statelor Unite, Kyrie Irving, a fost desemnat MVP-ul Cupei Mondiale din Spania., ucătorul echipei Cleveland Cavaliers (NBA) şi-a demonstrat clasa în finala caştigată de SUA în faţa Serbiei (129-92), cu 26 puncte (6x3).  În cel mai bun ''cinci'' al competiţiei figurează doi americani, un sarb, un francez şi un spaniol: Kyrie Ivring (SUA), Milos Teodosic (Serbia), Nicolas Batum (Franţa), Pau Gasol (Spania), Kenneth Faried (SUA).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.