Sport

Cele mai bune şahişte au dat sportul pe carte

Dan Chiriac
12 aug 2014 903 vizualizări
Elena Toma a intrat la Facultatea de Litere, în timp ce Bianca Banciu şi Simona Toma se pregătesc pentru examenul de bacalaureat şi admiterea la facultate


Şahul vrâncean a avut, începând cu 2011, o serie de performanţe fără precedent, în prim plan situându-se echipa de fete alcătuită din Elena-Adelaida Toma, Bianca-Gabriela Banciu şi Andreea-Simona Toma. În acel an, cele trei şahiste, legitimate la CSM Focşani 2007, se întorceau acasă de la Campionatul naţional U 16 cu o medalie de aur şi una de argint. “Pentru aproape toţi cei interesaţi de fenomenul sportiv focşănean a fost o surpriză de proporţii. Nu a fost surpriză şi pentru antrenorii şi conducătorii secţiei de şah a clubului care, cunoscând valoarea şi potenţialul celor trei sportive, le prevedeau un viitor strălucit. Iar ceea ce a urmat le-a confirmat aşteptările. În 2012, la o categorie de vârstă şi valorică superioară, respectiv U 18, Elena, Bianca şi Andreea au câştigat două medalii de bronz la campionatele naţionale, pentru ca, în 2013, surorile Elena-Adelaida Toma, Bianca-Gabriela Banciu şi Andreea-Simona Toma să-şi adjudece două titluri naţionale la U 18. În 2014, urcând la U 20, cele trei campioane ale Focşaniului nu s-au dezminţit şi au câştigat medaliile de argint ale Campionatului naţional la şah clasic”, se arată într-un comunicat al clubului CSM Focşani 2007. Sportivele au ales însă să-şi continue studiile astfel încat şahul va fi practicat doar în timpul liber. “Din 2011 până acum, Elena-Adelaida Toma, Bianca-Gabriela Banciu şi Andreea Simona-Toma au urmat şi un traseu şcolar remarcabil şi au ajuns într-un moment în care au nevoie de o pauză competiţională. Elena-Adelaida Toma a promovat examenul de bacalaureat şi a devenit studentă la Facultatea de Litere, la Universitatea Bucureşti, unde îşi propune să se concetreze, mai cu seamă pe studiu, Bianca Gabriela Banciu a trecut în ultima clasă de liceu şi doreşte să-şi pregătească foarte bine examenul de bacalaureat şi admiterea în învăţământul superior. La rândul său, Andreea Simona Toma, care va fi din toamnă elevă în clasa a XI-a, se va concentra pe studiul unei materii pe care o are doar în acest an în programă şi la care va da admiterea la facultate. Toate cele trei campioane vor sta o perioadă în afara circuitului competiţional. Pentru CSM Focşani 2007, ca şi pentru sportul focşănean, Elena-Adelaida Toma, Bianca-Gabriela Banciu, Andreea Simona-Toma individual, dar mai cu seamă, ca echipă, au reuşit rezultate care le aşază într-o istorie specială, provocatoare pentru toţi cei ce practică şahul la club, cel puţin. Le dorim să aibă în continuare, la învăţătură şi în viaţă, în general, reuşite de acelaşi nivel ca în şah, şi le aşteptăm să revină în competiţii în sportul pe care l-au onorat cu atâta prestanţă”, se mai arată în comunicatul de la clubul CSM Focşani 2007. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
avertisment, acum 3544 zile, 1 ora, 12 minute, 13 secunde
"Pentru o viata sanatoasa,faceti miscare cel putin jumatate de ora pe zi!"
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.