Sport

Trei sau patru candidaţi pentru şefia AJF Vrancea

Dan Chiriac
1 aug 2014 713 vizualizări
Alegerile au loc peste două săptămani

Actualul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Vrancea, Dan Dumitru, nu-şi depusese pană aseară dosarul de candidatură pentru un nou mandat. Dumitru a condus asociaţia în ultimii patru ani, după ce a caştigat alegerile din 2010, unde i-a avut contracandidaţi pe Viorel Paizan, Iulian Başturea, Stan Gheorghiu şi Ştefan Braşoveanu. Doar ultimul a intrat şi acum în cursă. Dacă va intra în cursă în cele din urmă, Dan Dumitru va avea trei contracandidaţi în lupta pentru şefia AJF Vrancea. Preşedintele Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Vrancea, Vasile Burgă, este primul candidat care şi-a depus dosarul pentru funcţia de preşedinte a forului care conduce activitatea fotbalistică din judeţul Vrancea. Au urmat apoi Ştefan Braşoveanu, cel care a fost preşedintele Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Vrancea în perioada 2005-2010. Preşedintele clubului Viitorul Focşani, Nicuţă Oprea, este la randul său în cursa pentru funcţia de preşedinte, după ce şi-a anunţat candidatura alături de echipa sa formată şi din doi vicepreşedinţi, arbitrii Mihai Gică şi Florin Tudosă. Pe lista posibililor candidaţi a apărut şi numele lui Iulian Başturea, cel care a dorit acest post şi în 2010, dar acesta a renunţat atunci în ultimul moment la candidatură. Pentru funcţia de vicepreşedinte sunt tot patru candidaturi. Ştefan Braşoveanu candidează şi pentru această funcţie, alături de arbitrii Mihai şi Tudosă, dar şi fostul preşedinte la AJF Vrancea, Stan Gheorghiu, cel care a condus instituţia timp de 19 ani. Dosarele vor fi validate de o comisie din care vor face parte membrii Biroului Executiv, dar şi juriştii Costel Ciută, George Potîrniche sau Marcel Soare. Şedinţa de validare va avea loc pe 6 august, atunci cand se va decide cine are dosarul complet şi are dreptul de a lua parte la alegeri. Pe 16 august, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea va organiza Adunarea Generală ce se va desfăşura în sala de şedinţă de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Cu această ocazie va fi prezentat raportului Comitetului Executiv şi cel al administraţiei AJF, dar şi bilanţul contabil pe anul precedent şi raportul Comisiei de Cenzori. În partea a doua a şedinţei se vor alege preşedintele, vicepreşedinţii şi membrii Comitetului Executiv, dar şi preşedintele şi membrii Comisiei de Cenzori. Toţi membrii afiliaţi care au fost convocaţi la Adunarea Generală vor trebui să prezinte toate actele pană pe 12 august. Cluburile care nu au la dosarul de afiliere Certificatul de Identitate Sportivă sau Copia Statutului contractului de asociere nu vor primi mandat de reprezentare în Adunarea Generală. Aceasta hotărare a fost luată în cadrul Biroului Executiv din data de 7 iulie şi este în concordanţă cu Statutul în vigoare al AJF Vrancea. Reprezentanţii cluburilor trebuie să verifice la AJF Vrancea dosarul de afiliere pană la data de 12 august 2014 şi să transmită persoana care va reprezenta clubul la Adunarea Generală din 16 august. Asociaţia Judeţeană de Fotbal a fost înfiinţată în anul 1991 şi a fost condusă pană acum doar de doi preşedinţi, Stan Gheorghiu, între 1991-2010, şi Dan Dumitru, din 2010 pană în prezent. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
PSG_10zc, acum 1203 zile, 6 ore, 26 minute, 31 secunde
Se stie nr 1 in VN-V Burga presedinte!Valoare,fortza VB!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.