Sport

Cum se pierde un meci de fotbal? Asistentul medical vine fără buletin!

Dan Chiriac
16 apr 2014 1661 vizualizări
LPS Focşani - FC Braşov 0-3, ieri în campionatul naţional al juniorilor republicani u partida nu a început pentru că asistenţii medicali au venit la meci fără a avea acte de identitatea asupra lor

Situaţia hilară ieri la meciul de fotbal dintre LPS Focşani şi FC Braşov din cadrul play-off-ului campionatului naţional al juniorilor republicani. Partida a fost programată la ora 12.00, iar pentru disputarea jocului era necesară prezenţa ambulanţei şi a două cadre medicale care să asigure asistenţa în cazul unor incidente. Ambulanţa de la Serviciul Judeţean Vrancea a fost prezentă la stadion, dar supriză, cadrele medicale nu aveau cartea de identitate asupra lor. Un lucru similar s-a întamplat şi cu asistenta chemată separat de reprezentanţii echipei focşănene. Cum aceasta locuieşte la Dumbrăveni, a fost imposibil să aducă buletinul în cele 15 minute regulamentare. Conform regulamentului, în cazul în care asistenţa medicală nu este în regulă, arbitrii partidei aşteaptă 15 minute după care fluieră finalul jocului. Cazul va fi analizat de Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Romane de Fotbal, dar decizia nu poate fi decat una singură: braşovenii vor primi victoria cu 3-0 la masa verde, în timp ce focşănenii riscă să primească şi o amendă pentru neasigurarea asistenţei medicale. Braşovenii au obţinut în acest fel o victorie mai uşoară decat se aşteptau, după ce în urmă cu zece zile au pierdut jocul din ultima etapă a sezonului regulat, disputat la Focşani. Atunci, LPS s-a impus cu 1-0, după golul marcat de Lăbunţ, în minutul 70, dintr-o lovitură de la 11 metri. Juniorii focşăneni au fost nevoiţi să plece acasă fără a putea lupta pe teren pentru cele trei puncte puse în joc. LPS Focşani va juca sambătă, de la orele 12.00, în deplasare, cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Meciul are loc pe stadionul sintetic din Piatra Neamţ. Tot sambătă, juniorii B de la LPS Focşani vor juca în turneul de consolare în compania echipei FC Braşov. Partida se va disputa pe stadionul “Milcovul” cu începere de la orele 14.00. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.