Sport

Pascal a sacrificat mielul Bute

Ziarul de Vrancea
19 ian 2014 645 vizualizări
Lucian a pierdut la Montreal meciul susţinut cu bozerul canadian, cariera romanului apropiindu-se de final

Speranţele ca boxerul roman Lucian Bute să-şi relanseze cariera în urma meciului disputat la Montreal împotriva canadianului de origine haitiană Jean Pascal s-au rispit. În partida disputată la Centre Bell, contand pentru centurile WBC Diamond şi NABF la categoria semigrea, s-a încheiat cu victoria la puncte a lui Pascal, acordată la capătul celor 12 reprize de către cei trei arbitri judecători: 116-112, 117-110 şi 117-111 pentru Pascal. După înfrangerea în faţa lui Carl Froch din mai 2012, Bute nu a mai susţinut decat un meci şi a trecut de la categoria supermijlocie la semigreal, categorie în care Pascal evoluează de multă vreme. Deşi şi-a asigurat suporterii că se antrenează asiduu pentru această partidă, Bute a evoluat timorat, preocupat mai mult să se ferească de loviturile canadianului şi fără a-şi testa prea mult calităţile care au dus la porecla sa "Mister KO".  "Sunt dezamăgit, eram încrezător şi m-am pregătit bine. Am fost ezitant, dar la final mi-am dat drumul la braţe. Jean Pascal a fost mai bun şi îl felicit. Ne aşteptam să fie agresiv, dar m-a surprins puţin. Am fost ezitant şi am plătit", a adăugat pugilistul roman. Antrenorul Stéphan Larouche a afirmat că Jean Pascal a luptat mai bine în cateva randuri. "Nu este o zi bună pentru noi. Jean a fost mai bun de cateva ori. Lucian a avut o presiune ezitantă, şi-a găsit cu greu ritmul", a spus Larouche. Potrivit presei canadiene, după meci Bute a spus că vrea revanşa, conform unei clauze din contract, însă Pascal nu a părut interesat, canadianul afirmand că vrea să lupte cu cei mai bun pugilişti ai categoriei sale, evocand numele lui Carl Froch.
Jean Pascal, care a contribuit în două randuri la finalul carierei unui alt pugilist roman, Adrian Diaconu, era încantat:  "Am muncit foarte mult pentru a obţine acest rezultat. De mulţi ani alerg după Bute pentru a arăta tuturor că sunt cel mai bun. Astăzi am dovedit acest lucru", a declarat Jean Pascal.
Nu se ştie dacă Bute îşi va continua activitatea, însă primul său antrenor, Felix Păun, l-a sfătuit să se retragă, acuzand, totodată, staff-ul lui Bute de la Interbox: "Acum chiar îi acuz pe antrenori, staff-ul canadian, pentru că acum am văzut că acum Lucian a fost bine pregătit, ar fi avut multe disponibilităţi să facă un meci mare, însă din păcate n-a schimbat nimic, decat în ultima repriză, cand a fost prea tarziu. Cred că principalul vinovat este staff-ul canadian, putea să-l monteze mai mult în acest meci, putea să-i schimbe tactica, să-l obişnuiască să folosească şi combinaţii, a lovit mult prea izolat şi i-a permis lui Pascal să-şi foloseacă calităţile fizice. Eu l-aş sfătui să se retragă. N-ar fi retragre ruşinoasă, pentru că n-a pierdut într-un mod ruşinos, a pierdut oarecum la limită, însă depinde cum se va simţi el, ce va discuta cu staff-ul lui", a declarat Păun.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.