VIDEO | Valoarea unui tichet de masă crește la 35 de lei de la 1 august 2023
Valoarea tichetelor de masă va crește de luna viitoare la 35 de lei, iar de la 1 ianuarie, la 40 de lei. Este acordul la care au ajuns guvernul, sindicatele și patronatele.
VIDEO:Stirile TVR Online
După întâlnirea cu sindicatele și patronatele, guvernul a anunțat că de la 1 august valoarea unui tichet de masa va creste la 35 de lei, pentru ca de la 1 ianuarie 2024 să ajungă la 40 de lei. Majorările vin după ce ultima creştere a valorii tichetelor a fost în luna iulie, anul trecut.
Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor private Mici și Mijlocii: Am fost de acord partenerii sociali, atât patronatele și sidnicatele, cât și Guvernul, să existe o mărire a acestor tichete de masă, de la 1 august să ajungă la 35 de lei și de la 1 ianuarie, la 40 de lei. Deci o mărire în două etape. Am mai ridicat subiectul fiscalității și am spus că Guvernul trebuie să dea dovadă de stabilitate și predictibilitate și să nu modificăm Codul Fiscal, pentru că ni s-au expus câteva probleme ale bugetului de stat. Noi am spus că stabilitate și predictibilitatea sunt cheia, modificările Codului Fiscal trebuie făcute de la 1 ianuarie 2024, nu suntem de acord cu alte tipuri de modificări.
Guvernul și-ar dori ca din toamnă să elimine o parte din facilitățile fiscale de care beneficiază angajații din construcții și din domeniul Agriculturii. Aceștia ar urma să achite contribuția pentru Sănătate, însă în continuare nu vor plăti impozitul.
Sindicatele au solicitat lămuriri și în privința Legii salarizării și susțin că premierul i-a avertizat că nu vor fi foarte multe măriri salariale.
Bogdan Hossu, președintele sindicatului CNS Cartel Alfa: Am cerut ca, în procedură de urgență, să se transmită partenerilor sociali Legea salarizării unice bugetare, pentru că în momentul respectiv se dă drumul numai la speculații care măresc gradul de așteptare a lucrătorilor, dar oricum premierul a anunțat că să nu se aștepte lumea la foarte multe măriri, pentru că plafonul și condiționările sunt făcute pentru economie, tocmai pentru sustenabilitatea sistemului. Problema cumulului pensiei cu salariul, toată lumea va pleca de la stat, de va duce la privat, unde poate cumula pensia cu salariul. Premierul a spus că din acest punct de vedere nu crede că legea va trece de Curtea Constituțională și nu este o prioritate pentru actualul guvern.
Surse susțin că Executivul are pe masă trei scenarii diferite pentru Legea salarizării. Acestea vor fi dezbătute împreună cu sindicatele și patronatele, săptămâna viitoare.
ACTUALIZARE Declarații la finalul întâlnirii de la Palatul Victoria:
Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor private Mici și Mijlocii: Am fost de acord partenerii sociali, atât patronatele și sidnicatele, cât și Guvernul, să existe o mărire a acestor tichete de masă, de la 1 august să ajungă la 35 de lei și de la 1 ianuarie, la 40 de lei. Deci o mărire în două etape. Am mai ridicat subiectul fiscalității și am spus că Guvernul trebuie să dea dovadă de stabilitate și predictibilitate și să nu modificăm Codul Fiscal, pentru că ni s-au expus câteva probleme ale bugetului de stat. Noi am spus că stabilitate și predictibilitatea sunt cheia, modificările Codului Fiscal trebuie făcute de la 1 ianuarie 2024, nu suntem de acord cu alte tipuri de modificări.
Bogdan Hossu, președintele sindicatului CNS Cartel Alfa: Am cerut ca, în procedură de urgență, să se transmită partenerilor sociali Legea salarizării unice bugetare, pentru că în momentul respectiv se dă drumul numai la speculații care măresc gradul de așteptare a lucrătorilor dar oricum premierul a anunțat ca să nu se aștepte lumea la foarte multe măriri, pentru că plafonul și condiționările sunt făcute pentru economie, tocmai pentru sustenabilitatea sistemului.
Creșterea nivelului de trai, reducerea inflației, asigurarea stabilității economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanțate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuțiilor între reprezentanții Guvernului și partenerii sociali.
”Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele și patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie și reforme în beneficiul oamenilor. Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică. Vom menține liniile stabilite prin bugetul de stat și vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, important instrument de reforme și investiții pentru țara noastră. În același timp, așa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflației astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă și predictibilă de susținere a economiei și de creștere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Text informații:stiri.tvr.ro