Social

Fermierii vrânceni din ACCPT protestează vineri în fața Prefecturii

Ziarul de Vrancea
8 apr 2023 1833 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă, Asociaţia Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea (ACCPT) anunță că vineri, 7 aprilie 2023, între orele 12:00 şi 15:00, va avea loc o acţiune de protest în faţa Prefecturii Județului Vrancea, acţiune integrată în Protestul Naţional al Fermierilor. Protestul este organizat la nivel naţional de Forumul APPR şi de Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare. Citiți în continuare comunicatul de presă pe acest subiect

Protest ACCPT Vrancea: Fermierii din Vrancea sunt la un pas de faliment din cauza secetei, despăgubirile promise pentru culturile afectate întârzie

Comunicat de presă, 05.04.2023

Asociaţia Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea (ACCPT) anunță că vineri, 7 aprilie 2023, între orele 12.00 şi 15.00, în localitatea FOCŞANI, judeţul VRANCEA, are loc o fundamentată acţiune de protest în faţa PREFECTURII JUDEŢULUI  VRANCEA, acţiune integrată în Protestul Naţional al Fermierilor. Protestul este organizat la nivel naţional de Forumul APPR şi de Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare.

Declarație Teofil Dascălu, președinte ACCPT Vrancea:

Recurgem la această formă extremă de manifestare datorită situaţiei extrem de dificile cu care se confruntă fermierii reprezentați de ACCPT Vrancea, care au înregistrat pagube uriaşe în urma instalării secetei pedologice severe din iarna 2021-2022 şi primăvara anului 2022. În Vrancea, seceta a avut efecte dramatice, mai ales în ceea ce priveşte culturile de primăvară care au avut un grad de afectare de 90-100%. Dacă despăgubirile promise de către autorităţi pentru suprafeţele de teren afectate de secetă, la culturile de primăvară, nu se vor acorda în cel mai scurt timp posibil, multe exploatații agricole vor falimenta fiind în imposibilitatea de a-și  continua activitatea. La acestea se adaugă problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar din România pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina, condiţionalităţile şi toate obligaţiile impuse de Planul Național Strategic 2023-2027, care au contribuit la agravarea situaţiei fermierilor. Pe această cale, lansăm un apel la reacție pentru orice fermier din zonă care se identifică cu problemele expuse în acest comunicat de presă, să se alăture protestului naţional, la centrul de protest din Vrancea”.

Protestul paşnic şi democratic al fermierilor din Vrancea este determinat de problemele care afectează grav activitatea producătorilor din zonă și de necesitatea acționării și rezolvării cu celeritate a acestor probleme.

Solicitările Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea (ACCPT) vizează:

  1. Urgentarea acordării despăgubirilor pentru culturile de primăvară afectate de secetă pedologică extremă în anul 2022;

  2. Acțiuni și măsuri pentru eliminarea efectelor devastatoare asupra fermierilor, a sectorului agricol, populației și economiei naționale a României, ca urmare a deciziilor autorităților europene privind liberalizarea comerțului cu produse agricole și agroalimentare din Ucraina;

  3. Măsuri pentru rezolvarea problemelor generate de: Strategiile  „De la Ferma la Furculiță” (Farm to Fork Strategy), Biodiversitate, Pactul ecologic european, Regulamentul de utilizare sustenabilă a pesticidelor, amânarea legislației privind tehnicile de ameliorare modernă, încadrarea agriculturii alături de marii poluatori industriali, noile prevederi din Politica Agricolă Comună, Planul Național Strategic 2023-2027(lăsarea terenului pârloagă, cultivarea obligatorie de proteaginoase, eliminarea practicilor tradiționale de cultivare fără a ține cont de specificitățile agroclimatice din fiecare zonă a României), constrângeri și condiții mult mai blânde pentru produsele importate din țări terțe decât cele produse în Europa, care generează dificultăți și condiționalități pentru fermierii din România;

  4. Acordarea despăgubirilor pentru culturile agricole distruse ca urmare a construcţiei autostrăzii A7, Autostrada Moldovei.

La nivel de țară fermierii au făcut numeroase demersuri prin care au atras atenția, de la începutul războiului, asupra unor perturbări grave ale pieței interne a cerealelor și oleaginoaselor:

• erodarea semnificativă a competitivității producătorilor agricoli autohtoni ca urmare a liberalizării comerțului cu mărfuri agricole cu Ucraina;

• prăbușirea prețurilor interne (care nu mai acoperă nici costurile de producție) și inducerea unor volatilități foarte mari ale acestora, pe fondul volumelor suplimentare de marfă din Ucraina (situație devenită acută mai ales în zonele de graniță);

• presiunea enormă pe o logistică de transport deja deficitară în România, ceea ce a dus la creșterea de 4 - 5 ori a tarifelor de transport, manipulare, navlu, la penuria de mijloace de transport (camioane, vagoane, barje), la escaladarea tarifelor de asigurare;

• presiunea pe logistica de stocare, în prezent depozitele din ferme fiind încă pline cu produse agricole nevalorificate, la doar două luni înainte de noua recoltă, din cauza blocării pieței locale prin importul masiv de cereale și oleaginoase din Ucraina;

• alocarea infimă, arbitrară și discriminatorie a unor fonduri din rezerva de criză a Uniunii Europene, de mai puțin de 18 procente din suma totală antrenată – când, în fapt, țara noastră a servit drept platformă logistică și a facilitat tranzitul pentru cca 60% din volumele de produse agricole extrase din Ucraina.

Despre Asociaţia Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea

Asociaţia Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea (ACCPT VRANCEA) este o asociaţie profesională, afiliată Forumului Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (FORUMUL APPR), din februarie 2022. Asociația reunește producători agricoli care însumează peste 25 000 ha  și care acționează din 2001 în scopul reprezentării şi protejării intereselor acestora.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.