Social

Internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, suspendate pentru 30 de zile în spitalele de stat din Vrancea

Ziarul de Vrancea
6 oct 2021 2198 vizualizări

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat luni seară, la finalul ședinței de Guvern, că unitățile sanitare publice din țară vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19.

„Cifrele continuă să crească, aproape avem o cifra dublă față de lunea trecută. Nu vedem încă o tendința de plafonare sau de scădere. Din acest motiv, după discuții cu cei de la Ministerul Sănătății, suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităților sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate”, a spus Raed Arafat luni seară, după ședința de Guvern.

Șeful DSU a precizat că „prevederile nu se aplică urgențelor, femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienților cu afecțiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă”.

Măsurile sunt aplicabile pe baza analizei medicului curant de specialitate. Arafat a menţionat că medicul respectiv va argumenta în foaia de observaţie care este motivaţia medicală ce impune necesitatea internării pacienţilor.

„Adică, fiecare caz este analizat de medicul care tratează cazul respectiv şi decide dacă poate fi reprogramat, poate fi amânat sau dacă trebuie neapărat să fie tratat în această perioadă în unitatea respectivă”, a precizat el.

Totodată, managerii unităţilor publice cu paturi vor distribui personalul care devine disponibil către structurile care tratează pacienţii COVID.

Conform datelor publice din 4 ocotmbrie 2021, rata de infectare la nivel județean în Vrancea este 2,54‰, în creștere. Cea mai mare rată de infectare din Vrancea s-a înregistrat la Golești 5,41​ de cazuri la mia de locuitori. 

 În județul Vrancea, în data de 4 octombrie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află:

Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 69.547 de teste, fiind depistate 12403 persoane pozitiv.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.