Social

Foto | Daruri pentru elevii de la trei școli vrâncene, oferite de Parohia „Sfântul Gheorghe”-Armeni din Focșani

Ziarul de Vrancea
19 dec 2022 1410 vizualizări

În cadrul Proiectului catehetic Hristos Se naște, slăviți-L!, care se desfășoară în această perioadă în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Parohia „Sfântul Gheorghe”-Armeni din municipiul Focșani, la inițiativa părintelui paroh Alexandru Eftime-Tufaru, a oferit 500 de pachete cu dulciuri, în valoare totală de 13.160 lei, elevilor care învață la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Mihălceni și Școala Gimnazială „Ionel Sârbu” Ciorăști.

Marți, 13 decembrie 2022, reprezentanții parohiei focșănene, însoțiți de pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, de dle prof. Melania Pătrășcanu, inspector pentru disciplina religie, și Gabriela Vida, inspector pentru învățământul special, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, precum și de dna Laura Eftime-Tufaru, profesor de religie, i-au vizitat pe copiii de la cele trei unități de învățământ, care au interpretat colinde și poezii.

Momentele petrecute în mijlocul elevilor au fost extrem de emoționante pentru toți cei implicați în această activitate, iar copiii au primit cu bucurie darurile pregătite lor.

Text informații + fotoarhiepiscopiabzvn.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.