FOTO | Proiectul „7 Şcoli pentru 7 familii” a ajuns la Măicănești
De mai bine de 5 ani, cadre didactice de la mai multe şcoli din Vrancea au demarat proiectul „7 Şcoli pentru 7 Familii”, prin care şi-au propus să ajute familii aflate la limita sărăciei, cu copii mulţi pe care cu greu îi trimit la şcoală, copii orfani ai căror părinţi au murit sau au plecat în lume uitând de micuţii rămaşi acasă, în grija bunicilor.
În toată această perioadă, darurile pregătite au ajuns la peste 300 de copii, fie că a fost vorba de hăinuţe, îmbrăcăminte, alimente, rechizite, detergent, dulciuri şi jucării şi, în unele cazuri, medicamente.
Pregătirile au început cu câteva zile înainte. Toate donaţiile sunt depozitate în sufrageria doamnei profesor Rica Verdeţu, blocată de ani buni de darurile care vin din tot judeţul şi nu numai.
„Sunt 5 ani de când am demarat proiectul - proiect şi am vizitat vreo 300 şi ceva de copii, dar în satele vrâncene umblăm de vreo 8 ani de zile. De-a lungul anilor s-au alăturat mulţi şi sunt foarte mulţi doritori, părinţi, copii. Inclusiv copiii au venit şi au donat câte ceva: bani din puşculiţă, jucării. Până acum primeam liste de la primării şi de la domnii din asistenţa socială. De astă dată am primit lista de la o colegă, tot cadru didactic şi mă bucur că s-a implicat. Nu cunoaştem familiile la care mergem, doar situaţia lor materială.
Donaţiile ajung la familiile aflate la limita sărăciei, cu copii mulţi, care trăiesc doar din alocaţii şi un ajutor social. Bucuria pe care o citesc in ochii copiilor este cea mai mare răsplată pentru aceste doamne cu suflet mare.
„Bucuria copiilor din ochii lor este foarte mare. Cât de puţin, ei se mulţumesc cu puţin, nu au dimensiunea nevoilor. Unul dintre copii, care era în clasa pregătitoare - şi erau 10 fraţi - a spus: ura, mâine mă pot duce la şcoală, că am cu ce mă îmbrăca”, spune doamna profesor Verdeţu.
Doua mâini harnice şi un suflet mare are şi doamna educatoare Alina Voinea, care s-a alăturat proiectului în urmă cu 3 ani.
„Mi s-a părut un proiect de suflet, o idee nu bună, foarte bună, pentru că semenii noştri au nevoie de ajutor şi trebuie să participăm cu toţii, să le aducem măcar un zâmbet, o mică speranţă, spune doamna Alina Voinea, educator la Grădiniţa 15 din Focşani.
- E muncă multă, spun.
„Este, dar o facem cu mare drag. Ne face mare plăcere să putem ajuta.”
Proiectul a pornit de la un copil necăjit care îşi dorea, într-o zi de Crăciun, o pungă cu daruri de la Moşul cel Bun pentru fratele lui bolnav.
„Soţul meu a fost Moş Crăciun şi a venit un copil plângând şi l-a întrebat dacă mai are o pungă de cadouri pentru frăţiorul lui bolnav, de-acasă. A trimis copilul la mine şi de aici a plecat tot proiectul. Aş vrea să înţeleagă părinţii, copiii, oamenii, că dacă au foarte puţin în plus, acel «plus» poate face minuni în viaţa altcuiva. Chiar se poate, mai ales de Crăciun”, mai spune doamna Rica Verdeţu, de la Şcoala Gimnazială Garoafa.
A doua zi dimineaţă, pachetele sunt încărcate şi maşinile pornesc la drum
Prima vizitată este la Andreea, o copilă de 14 ani rămasă orfană, părăsită de mamă cu mulţi ani în urmă, dar şi de tată, pe care l-a condus pe ultimul drum în urmă cu 3 săptămâni. O cresc bunicii, trecuţi de 70 de ani, care au doar o pensie de 800 de lei/lună. Nevoile sunt multe, iar puterile lor mici.
„N-avem tot ce ne trebuie, dar ce să facem? Facem cum putem şi noi”, plânge bunica.
„Este un copil mediu, dar este un copil cuminte, care nu creează probleme, un copil extraordinar,” spune doamna profesor Gina Mihalache, de la Şcoala Gimnazială Măicăneşti.
După Andreea, care visează sa ajungă bucătar şef, alte doua fete sunt vizitate de doamnele profesor, fetele familiei Stan. Cea mare, care are 14 ani, doreşte să devină arhitect, este foarte talentată la desen. Tatăl munceşte cu ziua, mama acasă, dar au reuşit să le ţină la şcoală, să le asigure strictul necesar, pentru că au un crez.
- Ce-i mai important în viaţa unei familii? întreb
„Să avem grijă de copii, asta-i pe primul plan, ne lăsăm pe noi, să le oferim lor ce le trebuie”, spune Mariana Stan, mama fetelor.
Când deschizi poarta unei case şi o fetiţă cu ochii în lacrimi îţi spune şi-a pierdut tatăl de curând, că un tată şi-a pierdut soţia şi a rămas cu doi băieţi de crescut, cărora trebuie să le gătească, să ţină casa curată, să meargă la muncă, să aducă un ban acasă, câtă tărie trebuie să ai, să-i consolezi, să le spui că aşa e viaţa, nedreaptă şi că trebuie să meargă mai departe? E greu, dar trebuie, și tocmai asta au ales să facă inimoasele doamne de la cele „7 Şcoli”, cărora li s-au alăturat de astă dată şi două mame, care le-au însoţit pe traseu şi care n-au venit cu mâna goală!
„Acest proiect este minunat, spune doamna profesor Gina Mihalache, nou venită în grup. Am putea să bucurăm mai multe suflete, asta este ideea, să vedem copii zâmbind.”
Familia Iordache, Lidia şi Doru, tot din Măicăneşti, are 8 copii, iar 5 dintre ei merg la şcoală. Trăiesc din alocaţie şi ajutorul social de la primărie. Tatăl a învăţat să scrie şi să citească în cadrul programului „A doua şansă”, de aceea ţine cu dinţii ca micuţii lui să nu lipsească de la şcoală, să înveţe bine, să reuşească să iasă din sărăcie într-o zi. Până atunci însă, orice ajutor este binevenit.
„Foarte mult ne bucurăm”, spune Lidia Iordache, din Măicăneşti.
- Ce nevoi urgente aveţi? întreb
„La copii trebuie rechizite, să aibă şi ei o îmbrăcăminte mai bună la şcoală, să aibă o încălţăminte mai bună...”
Doamna profesor Gabriela Melu Butu e în proiect încă de la început, la fel de dedicată ca şi colegele dumneaei, mulţumită sufleteşte că poate da o mână de ajutor.
„Cu fiecare acţiune de voluntariat mă redescopăr un om mai bun, un om care simte şi înţelege durerea şi neputinţa celui care, chiar dacă îşi doreşte, nu se poate ajuta. Fiecare persoană vulnerabilă are nevoie de o mână întinsă, de un prieten care să-i aline suferinţa..., iar eu asta am ales să fac, spune doamna profesor Gabriela Melu Butu, de la Şcoala Primară Haret.
M-a impresionat familia Iordache, cu 8 copii. Cel mic a venit în fugă, cu picioarele goale prin frig, m-a îmbrăţişat şi mi-a arătat câţi fraţi are, după care a descoperit jucăriile pe care le-am adus.
Copii frumoşi, care merg la şcoală şi au rezultate bune la învăţătură. Părinţi care zâmbesc printre lacrimi, dar toţi bucuroşi de oaspeţi. Dacă mă întrebaţi, nu cred că doar proiectul în sine contează, contează dacă poţi să-ţi ajuţi semenii. Putem adăuga câte persoane îşi doresc să participe la acest proiect, că de unul singur nu reuşeşti, decât cu o echipă puternică”.
Doamna profesor Nina Gârleanu este în proiect de 3 ani. Am întrebat-o ce anume o motivează...
„Ce să mă motiveze, dorinţa de a ajuta pe cei din jurul nostru, să aibă o viaţă mai frumoasă, să le arătăm că nu sunt singuri, că suntem gata să le întindem o mână de ajutor la nevoie. Oamenii necăjiţi au nevoie de ajutor în fiecare zi, până se pun pe picioare”.
La fiecare drum, de departe, cele mai apreciate daruri sunt jucăriile, aşa că, inimoasele profesoare de la cele „7 Şcoli” pregătesc deja darurile de Moş Crăciun. ( Janine VADISLAV )
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
