Social

Bătranii reclamă la Prefectură: sistemul sanitar este şpăgar!

Raluca Manolache
27 feb 2013 1393 vizualizări
In cadrul şedinţei comitetului consultativ de dialog civil pentru problemele persoanelor varstnice nu au fost uitate situaţiile în care bolnavii dau „atenţii” pentru a fi trataţi mai bine, dar şi de diferenţa de preţuri întalnite la laboratoarele de analize. u „Noi cumpărăm serviciile medicale în limita bugetului alocat”, s-a scuzat Mihai Copaci de la Casa de Asigurări

Sistemul sanitar este „canceros”. Lipsa banilor din sănătate, lipsa calităţii serviciilor medicale oferite pacienţilor, interesele firmelor de medicamente care doresc să se impună pe piaţa farmaceutică, dar şi atitudinea medicilor faţă de bolnavi, sunt doar cateva dintre problemele sesizate de către bătranii din judeţ, în cadrul şedinţei comitetului consultativ de dialog civil pentru problemele persoanelor varstnice ce s-a organizat ieri la Prefectură.   Autorităţile din sănătate au aflat astfel, dacă nu ştiau deja, cu ce probleme se confruntă cei ce cotizează lună de lună la Sănătate şi au nevoie de servicii medicale. Bătranii s-au plans de cozile de la cabinetele medicilor de familie, cabinetele medicilor din ambulatoriul Spitalului din Focşani şi chiar de la Unitatea de Primire a Urgenţe, de atitudinea necorespunzătoare a unor medici faţă de proprii pacienţi, dar şi de mafia medicamentelor. De situaţiile în care bolnavii sunt dirijaţi către anumite farmacii pentru a-şi cumpăra medicamentele, aceasta pentru că primesc anumite avantaje financiare fie de la farmacii, fie de la firmele de medicamente. Nu au fost uitate nici situaţiile în care bolnavii dau „atenţii” pentru a fi trataţi, dar şi de diferenţa de preţuri întalnite la laboratoarele de analize. Situaţia este recunoscută şi de autorităţile judeţului. Toate acestea se întamplă însă într-un sistem în care se cheltuieşte mai mult decat se încasează. Această problemă a fost adusă în discuţie de Mihai Copaci, preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, care a spus că furnizorii de servicii sunt responsabili de calitatea serviciilor oferite deoarece instituţia este un simplu plătitor. „Ceea ce încercăm să facem este să cumpărăm şi să plătim serviciile medicale în limita bugetului alocat”, a răspuns Mihai Copaci.

Coplata, o metodă de verificare a fraudei din spitale

Anul trecut în contract cu CAS au fost 383 de furnizori de servicii medicale, iar bugetul alocat acestora a fost de 210 milioane lei. Pentru medicamente subvenţionate s-a cheltuit suma de 62 milioane de lei, spitalele au avut un buget de 92 milioane lei, ambulanţa a primit suma de 12, 9 milioane lei, iar pentru serviciile medicale acordate în ambulator s-a cheltuit suma de 22 milioane lei. S-a mai luat în discuţie şi introducerea coplăţii în spitale. Aceasta va fi introdusă nu pentru a se strange bani în sistem, ci va fi un mecanism de control al internărilor nejustificate, fictive şi a raportărilor false, după cum au anunţat specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică. Bolnavii ar urma ca la externarea din spital să plătească o taxă între 5 şi 10 lei. Coplata nu va fi aplicată serviciilor de urgenţă, în ambulatoriu de specialitate, medicină de familie sau în cazul analizelor medicale, precum şi persoanelor exceptate prin lege (exemplu: copii, gravide, pensionari sub 740 lei/lună, bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă, veteranii de război). Concluzia întalnirii de ieri a fost că autorităţile judeţene au luat act de doleanţele varstnicilor însă nu au promos solemn că o să le şi rezolve. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
cristi, acum 4075 zile, 18 ore, 10 minute, 59 secunde
As dori sa vad cine il face pe medic sa nu mai primeasca ceva in conditiile salariilor mizere ,si as vrea sa-l pe popescu -prefectul cum se duce la ministrul Nicolaescu sa finanteze mai bine sanatatea citeste integral
sorin, acum 4075 zile, 20 ore, 14 minute, 34 secunde
Dl. Copaci nu intelege nimic din sistemul sanitar. Pacientii/asiguratii au teoretic contract cu casa de asigurari de sanatate. CAS trebuie sa asigure aceste servicii medicale la * calitate cat mai citeste integral
Doctorul spune catre prefect, acum 4075 zile, 20 ore, 45 minute, 38 secunde
cind vine prefectul la mine *-mi da spaga,popa la fel,militeanul idem........primar,secretar,avocat,magistrat............. Oameni buni cautati dreptatea la institutii corrupte?cu oameni citeste integral
Ulise Grosu, acum 4075 zile, 22 ore, 3 minute, 24 secunde
Nu pot nega ca parrea mea despre activitatea Prefecturii Vrancea este una FOARTE ******* si cand spun aceasta, nu ma refer numai la activitatea actualei conduceri. De ce am aceasta parere ? -Desspre citeste integral
danb, acum 4076 zile, 5 ore, 32 secunde
Copaci * demonstrat inca * data cat de tampit este. CAS nu este un simplu platitor ci este reprezentantul asiguratilor in relatia cu furnizorii de servicii medicale. CAS trebuie sa se bata penrtu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.