Social

Cumpătare la masa de Crăciun: “Nu transformaţi Ambulanţa în taxi!”

Ziarul de Vrancea
23 dec 2011 1328 vizualizări
Medicii de la Ambulanţă transmit populaţiei să apeleze numărul 112 doar în caz de reală urgenţă u „dacă vom avea un consum exagerat de carburant riscăm să întîmpinăm Anul Nou cu ambulanţele blocate”, spune directorul de la Ambulanţă, care le recomandă vrîncenilor să fie cumpătaţi

Nu transformaţi ambulanţele în taxi-uri! Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) vor munci de Crăciun şi pentru colegii lor care au liber în această perioadă. Pentru că în fiecare an numărul solicitărilor creşte în această perioadă s-a luat decizia de a se suplimenta numărul de echipaje. Cu toate acestea, medicii de la Ambulanţă transmit populaţiei să apeleze numărul 112 doar în caz de urgenţă reală. Şi asta pentru că nu de puţine ori cadrele medicale sînt chemate de persoane care au mîncat prea mult şi vor să ajungă la spital pentru o simplă pastilă. “Aş recomanda tuturor cetăţenilor de a nu apela Serviciul de Ambulanţă decît pentru cazuri grave. Fac acest apel deoarece Ambulanţa are un consum foarte mare de carburant şi datorii. Dacă vom avea şi în aceste zile un consum exagerat de carburant riscăm să întîmpinăm Anul Nou cu ambulanţele blocate. Vin cu aceste recomandări în urma multor solicitări pentru afecţiuni banale pentru care s-au cheltuit sume foarte mari. Sînt cetăţeni care în loc să apeleze la mijlocul de transport  în comun pentru a veni la policlinică sau spital la anumite investigaţii, apelează la Salvare. Uneori se exagerează simptomatologic fiind nevoiţi să trimitem un echipaj cu medic. Într-un caz, surpriza a fost să găsim persoana la poartă pregătită să meargă la policlinică ca să ridice referatul de la comisia de expertiză. La nivelul staţiei centrale din Focşani există numai doi medici care lucrează în aceste zile 24/24 şi dirijarea lor la cazuri banale datorită acestor apeluri cu simptomatologie exagerată poate duce la pierderea unui adevărat pacient critic ”, transmite dr. Mircea Stoenoiu, managerul de la Salvare. De asemenea, medicii le recomandă în aceste zile vrîncenilor să mănînce cumpătat. Această recomandare le este făcută mai ales persoanelor care au ţinut postul cu sfinţenie. Dacă întreceţi măsura, ar trebui să aveţi totuşi la îndemînă mai multe remedii eficiente, pentru a vă pune pe picioare. Dr. Mircea Stoenoiu spune că pentru disconfortul digestiv, colică biliară, pusee de tensiune, pot fi procurate medicamente în cantităţi mici care se eliberează fără reţetă în farmacii. (Raluca MANOLACHE)

Remedii împotriva răcelilor


Mii de vrînceni sînt nevoiţi să facă faţă unui uriaş val de răceli în această perioadă. Răguşeală, febră, nas înfundat, dureri în gît sau de cap, acestea sînt cele mai comune simptome care i-au pus la pat pe mulţi dintre noi. Pentru că sîntem în prag de sărbătoare, cei mai mulţi dintre cei afectaţi de infecţii respiratorii au decis să se trateze singuri, acasă. Adulţii duc mai uşor boala pe picioare, însă statisticile Direcţiei de Sănătate Publică arată că a crescut foarte mult şi numărul copiilor afectaţi de viroze şi penumonii, iar aceştia nu pot fi trataţi oricum. De altfel, secţiile de pediatrie sînt pline ochi în această perioadă. Ca sa nu petreceţi sărbătorile în pat, medicii îi sfătuiesc pe vrînceni să se îmbrace gros, să bea ceaiuri şi să mănînce multe fructe bogate în vitamina C. Nu uitaţi însă că şi lipsa de igienă ajută la propagarea virusurilor, aşa că spălaţi-vă pe mîini ori de cîte ori este necesar şi aerisiţi încăperile în care staţi. Iată şi un remediu naturist pentru cei care suferă de răceli, trimis de un cititor: amestecaţi cîte o lingură de miere calduţă  cu 1/4 linguriţă de scorţişoară pudră şi consumaţi acest amestec timp de 3 zile. Acest remediu ameliorează tusea, răceala şi curăţă sinusurile. Preventiv, ar fi bine să aveţi în casă şi cîteva medicamente uzuale împotriva răcelii şi gripei, în caz că simptomele sînt mai grave. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.