Social

12 brazi realizaţi cu suflet, licitaţi pentru copiii dotaţi din şcoli

Mihaela Beșleagă
19 dec 2011 2696 vizualizări
La prezentarea brazilor confecţionaţi de 12 şcoli şi licee, centre de copii şi firme din Vrancea, a fost prezent și Decebal Negoiţă, clasat pe locul doi în emisiunea ”Dansez pentru tine!” de la Pro TV

Rodul muncii Şi dăruirii a oamenilor din 12 Şcoli Şi licee din FocŞani, alături de centre pentru copii Şi firme din judeţ, care s-au implicat în campania caritabilă ”Fapte bune de Crăciun”, s-a văzut duminică, la Promenada Mall. Focşănenii care au luat cu asalt centrul comercial pentru a-şi face cumpărăturile de sărbători au putut admira 12 brazi de Crăciun frumoşi şi inediţi, realizaţi din suflet pentru copiii care au nevoie de sprijin. Pomii vor fi vînduţi în cadrul unei licitaţii, care va avea loc miercuri, 21 decembrie, de la ora 18.00, în aceeaşi locaţie. Banii astfel colectaţi vor fi direcţionaţi către copiii foarte buni din şcoli, cu rezultate deosebite la învăţătură sau foarte talentaţi. Au realizat cîte un brad special, care va fi scos la licitaţie, Centrul regional pentru recuperarea copilului cu autism ”Micul Prinţ”, Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă ”Elena Doamna”, Liceul de Artă ”Gh. Tattarescu”, Colegiile ”Unirea” şi ”Cuza”, Școala ”Ștefan cel Mare”,  gimnastele de la CSS Gimnastică Focşani şi firmele Pandora, Med Grand Spa, Salon Coquette, Centrul estetic Ella, Flori pentru evenimente şi Casa de modă Valentina. ”Este un brad pe care l-am realizat cu multă dragoste, prin care vrem să le oferim din bucuria vieţii noastre şi copiilor care au mai multă nevoie”, a spus, cu emoţie, eleva Alexandra Sandu, în clasa a V-a la Școala ”Ștefan cel Mare”. ”Sperăm ca suma care se va strînge să răsplătească munca noastră, iar banii să meargă la copiii care au nevoie”, a spus şi Adriana Anghel, elevă la Colegiul ”Cuza”. La Liceul de Arte s-a organizat un concurs în urma căruia cel mai bun proiect a fost pus în practică, sub coordonarea profesoarei Diana Tăicuţu. Și Florica Ciobanu, una dintre profesoarele care a lucrat cu multă dăruire pentru realizarea bradului de la ”Elena Doamna”, a spus că speră ca fondurile astfel strînse să ajungă la copiii care au cea mai mare nevoie. La prezentarea brazilor de ieri a participat şi Decebal Negoiţă, focşăneanul care s-a clasat pe locul doi în cadrul emisiunii ”Dansez pentru tine!” de la Pro TV, cînd a luptat pentru fiul său, Vlăduţ, diagnosticat cu Sindrom Down. ”Este foarte important ce se întîmplă prin intermediul acestei campanii. Aceşti copii au nevoie de ajutorul nostru, trebuie să le acordăm atenţia cuvenită”, a declarat  Decebal Negoiţă. Campania ”Fapte bune de Crăciun”, iniţiată de Bogdan Gabor de la PC Vrancea, este sprijinită de fundaţiile ”Mereu Aproape” şi ”Dan Voiculescu”, alături de partenerul Promenada Mall. (Mihaela BEȘLEAGĂ)

ŞŢ


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ce cauta , acum 4519 zile, 23 ore, 30 minute, 30 secunde
Ce cauta Celmare in poza, se doreste primar acest nemernic, stai linistit nu te vor vota nici detinutii, lichea ce esti.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.