Social

După ce a ieşit din puşcărie a devenit afacerist de succes

Raluca Manolache
15 dec 2011 2694 vizualizări
In cadrul unei întîlniri despre reintegrarea deţinuţilor în societate s-a prezentat şi povestea unui deţinut care a reuşit să îşi refacă viaţa cu succes după eliberare u în anii petrecuţi la Penitenciarul Focşani, acesta spune că a „cunoscut iadul şi raiul în acelaşi loc”

Penitenciarul Focşani a organizat ieri la sediul Prefecturii o dezbatere pe tema „Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate”. La această acţiune au participat reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor care pot face ceva pentru deţinuţi. S-a luat astfel în discuţie proiectul iniţiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor ce are în vedere o serie de obiective ce ar putea ajuta la reintegrarea socială a deţinuţilor. Printre acestea se numără dezvoltarea programelor educaţionale şi de asistenţă psihosocială, dar şi facilitarea asistenţei post-detenţie. Comisarul şef Iuliana Giurgea, şef serviciu educaţie şi asistenţă psihosocială la Penitenciarul Focşani, le-a transmis celor prezenţi că persoanele private de libertate pot fi reabilitate şi pot duce o viaţă fără infracţionalitate. Şi Mioara Lazăr, directorul adjunct al AJOFM Vrancea, consideră că deţinuţii au nevoie de o a doua şansă în viaţă. Aceasta a mai menţionat că 44 de deţinuţi au urmat în acest an cursuri de calificare în meseriile de tîmplar şi frizer, aşa încît să aibă o calificare după eliberare. „Mi-ar plăcea ca în urma acestor cursuri să putem identifica şi locuri de muncă pentru persoanele private de libertate”, a spus Mioara Lazăr. În cadrul acestei întîlniri a fost prezentată şi povestea de succes a unui fost deţinut care a reuşit să se reintegreze în societate după ispăşirea pedepsei. Este vorba despre un bărbat care a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru tentativă de omor, iar în anii petrecuţi la Penitenciarul Focşani spune că a „cunoscut iadul şi raiul în acelaşi loc”. S-a apropiat de Dumnezeu, a învăţat să picteze şi, deşi la început nu putea desena nici o capră, după cum spune, cu timpul a reuşit să picteze capela unităţii, ceea ce i-a adus o stare de bine. După ce a fost eliberat s-a întors la soţia sa, Luminiţa, şi a reuşit să îşi deschidă o afacere de succes într-o localitate din Buzău. Este tîmplar şi are atîtea comenzi încît nu mai face faţă. Această poveste arată că pentru a reuşi trebuie să şi vrei, însă este nevoie, fără îndoială, şi de suport din partea autorităţilor. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dj, acum 4515 zile, 7 ore, 56 minute
acest comisar Giurgea se lauda cu munca altora , daca o intrebi cand a fost pus liber acest pictor sigur il intraba pe preot ca habar nu are, ca de , este sefa si a invatat si suflatul in ureche cat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.