Social

Bradul “Micul Prinţ”, în stadiu incipient. Ghipsul va lua forma Prinţului de Crăciun

Mihaela Beșleagă
12 dec 2011 7225 vizualizări
Centrul pentru copii cu autism “Micul Prinţ” şi Centrul pentru Educaţie Incluzivă “Elena Doamna” realizează cîte un brad de Crăciun, care vor fi scoşi la licitaţie într-un scop nobil, alături de alţi 10 pomi decoraţi original u fondurile strînse în cadrul campaniei “Fapte bune de Crăciun” vor sprijini copiii foarte buni la învăţătură şi talentaţi din şcoli

Şi copiii cu nevoi speciale sînt talentaţi şi pun suflet în tot ce fac. Primii doi brazi care vor fi scoşi la licitaţie săptămîna viitoare în cadrul campaniei umanitare “Fapte bune de Crăciun” sînt realizaţi din inimă şi cu imaginaţie tocmai de copiii care au nevoie mai mult decît alţii de atenţia noastră. Centrul regional de recuperare a copilului cu autism “Micul Prinţ” şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI) “Elena Doamna” din Focşani participă cu multă dăruire în cadrul campaniei iniţiată de conservatorul Bogdan Gabor, alături de partenerii Fundaţia “Mereu Aproape” şi Promenada Mall şi în aceste zile pregătesc bradul care să îi reprezinte în cadrul evenimentului central al proiectului, “Spectacolul Brazilor de Crăciun”. Cei 12 brazi ce vor fi pregătiţi de şcoli şi firme din Focşani vor fi prezentaţi duminică, 18 decembrie, de la ora 12.00, urmînd ca pe 21 decembrie să fie vînduţi în cadrul unei licitaţii. Fondurile astfel obţinute vor merge pentru sprijinirea a 60 de copii foarte buni la învăţătură şi talentaţi din judeţ, dar care nu dispun de o situaţie socială sau financiară prea bună.


Brăduţul copiilor autişti


Pentru a crea un pom de Crăciun cît mai frumos şi original, personalul de la Centrul “Micul Prinţ” lucra ieri cu îndemînare la un brad care să-l întruchipeze chiar pe Micul Prinţ, personajul de poveste al lui Antoine de Saint-Exupery. De la stadiul de mulaj în ghips, bradul va lua o formă specială, urmînd să fie colorat şi împodobit cu mult suflet. “La Centrul «Micul Prinţ» sînt îngrijiţi 100 copii pe lună din toată regiunea Moldovei, de 22 de angajaţi cu suflet mare. De cînd s-a deschis centrul ne-au trecut pragul 400 copii cu autism cu care am lucrat pentru a-i recupera”, ne-a spus Alice Pruteanu, directorul Centrului “Micul Prinţ”. Nici aici nu lipsesc cazurile sociale, Centrul îngrijind şi copii proveniţi de la asistenţi maternali sau din familii modeste. De la cabinetul de evaluare, unde copiii primesc un diagnostic psihologic, urmează terapia individualizată pentru fiecare copil, în săli speciale pentru recuperare motrică, kinetoterapie, pe grupe de copii cu nevoi diferite, sau într-o cameră senzorială. Totul pentru a face viaţa mai frumoasă pentru copiii altfel fără speranţă.


Festivalul naţional “Odă mîinii”, dedicat copiilor cu surditate


Şi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Elena Doamna” se pregăteşte pentru licitaţie un brad special de Crăciun. La pomul a început deja să prindă contur. Ieri după-amiază, două profesoare veniseră mai devreme cu o oră la şcoală pentru a pregăti bradul pentru “defilare”. La “Elena Doamna” învaţă  290 de copii din toată Moldova cu surditate, probleme de comportament, deficit de atenţie, autism sau dificultăţi de învăţare. Este vorba despre copii de grădiniţă, pînă la tineri de 20 de ani care urmează cursurile liceale teoretice sau tehnologice şi şcoala postliceală, cu specializarea optică medicală. “Ne-am dori ca parteneriatele cu şcolile de masă să nu fie doar pe hîrtie, să fie parteneriate reale. Ne-am dori să desfăşurăm activităţi împreună, să ne invite la activităţile dumnealor. În cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară avem parteneriate cu voluntari de liceu de la Colegiile «Cuza», «Unirea» şi Liceul Pedagogic”, ne-a spus Ioana Cherciu, directorul de la CSEI “Elena Doamna”, proaspăt reabilitat cu fonduri europene. Banii strînşi în urma vînzării bradului de Crăciun vor merge pentru organizarea Festivalului naţional “Odă mîinii”, care va avea loc la Focşani anul viitor. Festivalul este dedicat confecţionării de ornamente şi decoraţiuni din materiale reciclabile, realizate de copii cu deficienţe de auz din toate şcolile speciale din ţară. Festivalul concurs este inclus în calendarul activităţilor educative naţionale. Cît despre campania “Fapte bune de Crăciun”, aceasta se va încheia pe 23 decembrie, cu un spectacol de “Moş Crăciun”, în care toţi copiii sprijiniţi în cadrul acestui proiect vor primi daruri de la Moşul. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.