Social

Elevii sint tinte sigure ale violentei, chiar in scoli

Mihaela Beșleagă
28 mar 2009 1024 vizualizări
Membrii ATOP sint de parere ca siguranta elevilor vrinceni este la cote alarmante, la o parte dintre scolile si liceele din judet neexistind paznici sau profesori de serviciu u Unde nu exista paza, padurea este taiata fara nicio mila , a mai spus ieri Stefan Buzarnescu, presedintele ATOP Vrancea, care, in acelasi timp, lauda activitatea politistilor silvici

Taierile ilegale din padurile Vrancei si lipsa pazei in scoli au fost principalele teme de discutie abordate ieri in cadrul sedintei in plen a Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica (ATOP) Vrancea, pe luna in curs. In cadrul dezbaterilor, care s-au desfasurat in Sala Delegatiei Permanente a Consiliului Judetean, s-au prezentat situatiile centralizate de Inspectoratul de Politiei al judetului, privind siguranta in unitatile de invatamint si activitatile de prevenire si combatere a infractiunilor silvice. In ceea ce priveste siguranta in unitatile scolare din Vrancea, controalele efectuate de echipe mixte ATOP-IPJ au aratat faptul ca sint deficiente grave in aceasta privinta. "La scolile si liceele vizitate nu exista paznici sau profesori de serviciu, sint mai multe intrari in scoala, desi seful ISJ a emis o dispozitie care precizeaza obligativitatea unei singure intrari, iar in internate, in ciuda faptului ca acestea sint pentru elevi, locuiesc si familii intregi. Concluzia trasa: in Vrancea siguranta elevilor este la cote minime, solutia fiind doar asigurarea pazei prin personal calificat sau sisteme de supraveghere video", a mentionat Stefan Buzarnescu. In primul caz ar fi nevoie de patru sau cinci paznici pe scoala, fapt imposibil de aplicat din cauza normativelor Ministerului Educatiei. Sistemele video sint eficiente, dar costa si foarte mult, de aceea, deocamdata, aceste echipamente nu si le pot permite toate scolile.


Padurea este taiata fara mila


Pe linie silvica, in anul 2008, IPJ Vrancea a organizat 762 actiuni si 3.885 controale si a aplicat 1.463 sanctiuni contraventionale. Anul trecut au fost inregistrate 884 infractiuni, dintre care 483 la regimul silvic. Dintre acestea, 112 au fost finalizate cu propunerea de trimitere in judecata, pentru celelalte cazuri luindu-se masura aplicarii unei sanctiuni administrative si scoaterea de sub urmarirea penala. Din pacate, dupa cum se stie, marea majoritate a celor trimisi in judecata au "la activ" doar 2, 3 copaci, iar marii "devoratori" de paduri scapa ieftin. Comparativ, in primul trimestru din 2009 au fost finalizate 148 dosare penale, din care 57 cu propunerea de trimitere in judecata a persoanelor cercetate. "Aceste date arata faptul ca activitatea biroului silvic din cadrul IPJ Vrancea este una cit se poate de buna, lucru de altfel confirmat si de statistica, din acest punct de vedere politistii vrinceni fiind pe primul loc intr-o ierarhie nationala. In urma tuturor actiunilor, concluzia a fost clara: unde exista paza, nu se taie padurea. In schimb, unde nu exista paza, padurea este taiata fara nicio mila", declara Stefan Buzarnescu, presedintele ATOP. In Vrancea exista 46.000 proprietari de padure, cei mai multi nefiind interesati in asigurarea pazei padurilor pe care le detin, a mai completat acesta. De asemenea, in judet functioneaza 370 gatere si 440 firme a caror obiect de activitate este in domeniul silvic.



ATOP numara gropile de pe E85


Activitatea ATOP din ultima luna a mai cuprins si deplasari pentru evaluarea sigurantei in trafic pe E85. "S-a constatat aparitia unor gropi in partea carosabila, fapt adus si la cunostinta administratorului drumului", a precizat presedintele ATOP. In urma discutiilor purtate cu conducerea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri din Romania (CNADR) Vrancea, Autoritatea a fost informata ca pe 30 martie vor fi demarate lucrarile de remediere a invelisului asfaltic in zonele afectate. De asemenea, s-a mai constatat ca la majoritatea intersectiilor DN2 - E85 cu drumurile laterale lipsesc indicatoarele "STOP" si ca iluminatul stradal pe raza localitatilor Domnesti, Pufesti si Adjud este necorespunzator. S-a mai observat ca la pasajul de la km 196A700 m, parapetul metalic de pe scuarul ce separa cele doua sensuri de mers este distrus pe o lungime de 50 m, in urma unui accident rutier. (Mihaela BESLEAGA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.