Social

Primele victime ale caniculei

Ziarul de Vrancea
25 iun 2008 852 vizualizări
doua femei au lesinat ieri din cauza temperaturilor de peste 32 de grade u spitalele se pregatesc cu medicamente si cu seruri de rehidratare u Autoritatea de Sanatate Publica a demarat o serie de verificari la spitale u controale vor face si inspectorii de munca pentru a verifica daca se respecta drepturile angajatilor pe timp de canicula

Arsita pune incet, dar sigur stapinire pe Vrancea, cauzind disconfort mai ales persoanelor virstnice si cu probleme de sanatate. Numai ieri medicii de la Serviciul de Ambulanta Judetean (SAJ) au fost solicitati de doua persoane care s-au simtit rau din cauza temperaturilor fierbinti, care au urcat in Focsani pina la 33-34 de grade Celsius la orele prinzului. Prima victima a caldurii a fost o tinara de la o fabrica de confectii textile din Focsani care a avut o cadere de calciu la locul de munca. De asemenea, medicii au acordat primul ajutor si unei femei de 42 ani care a lesinat in Piata Moldovei. Femeia, care se afla la cumparaturi, si-a revenit si nu a vrut sa fie adusa la Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" pentru investigatii suplimentare. Aici au ajuns alti trei focsaneni care s-au simtit rau din cauza arsitei. Cadrele medicale spun ca victimele prezentau simptome caracteristice lipotimiei. Cum meteorologii au anuntat temperaturi extreme, Ministerul Sanatatii, prin Autoritatea de Sanatate Publica (ASP), a lansat o serie de masuri obligatorii pentru protectia populatiei. Membrii Comitetului judetean de coordonare a situatiilor de urgenta in caz de canicula, format pe linga ASP, au mers ieri la spitalele din judet si la statiile de Ambulanta pentru a vedea daca exista stocuri de medicamente. "In Vrancea, pentru moment, este cod verde si nu sint probleme deosebite. Membrii comitetului vor merge in teritoriu si vor prezenta managerilor de spitale atributiile pe care le au si vor lua legatura si cu primarii pentru a verifica daca sint respectate punctele de racorire pentru canicula. Vor fi verificate si stocurile de medicamente, dar si modul de climatizare a sectiilor cu risc", a declarat medicul Marina Maiorov, directorul adjunct al ASP Vrancea. In cazul in care si in judet se va instala codul galben, medicii de la Ambulanta sint pregatiti sa intervina realizind in acest sens un plan de masuri. In perioada decretata ca stare de urgenta, se vor suplimenta echipajele de serviciu si vor fi utilizate cele 23 de ambulante de la statia Focsani care detin aparate de aer conditionat.


Bolnavii tratati cu seruri perfuzabile


Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani se declara pregatit pentru a le oferi pacientilor conditii "¦ racoroase. Pe linga medicamente de rezerva, sectiile de risc precum Unitatea de Primire a Urgentelor, obstetrica-ginecologie, terapie intensiva, pediatrie, chirurgie au aparate de aer conditionat in mai multe saloane. Mai mult, ASP Vrancea va distribui in aceste zile spitalelor si saruri pentru rehidratare. "Sintem in a doua zi de canicula din acest an. Conform ordinului venit de la Ministerul Sanatatii Publice ne-am organizat pentru a face fata acestor situatii. Am verificat stocurile de medicamente si de seruri necesare pentru asigurarea acordarii primului ajutor. Stocul de medicamente pentru resuscitare si de seruri de rehidratare perfuzabile este suficient. S-au organizat comitete de supraveghere si raportare a cazurilor speciale si vom afisa in locuri vizibile indicatiile si recomandarile generale pentru populatie pentru a se feri de efectele temperaturilor ridicate", a precizat doctorul Doina Carteleanu, directorul medical al Spitalului Judetean.


Autoritatile vrincene, puse la treaba de ministere


Autoritatile locale par sa fie pregatite si pentru zile mai calduroase. Astfel, la nivelul judetului s-a format un comitet de urgenta condus de medicul Cornelia Draguna, directorul executiv al ASP, din care fac parte adjunctul sau, Vasile Costin, Mircea Stoienoiu, seful Inspectiei Sanitare de Stat (ISS), directorul de la Ambulanta, Danut Ceamburu, precum si directorii de spitale care au misiunea de a preveni accidentele provocate de canicula. In atentia comitetului sint spitalele, care trebuie sa asigure apa din sursa individuala, stocuri de medicamente specifice bolilor declansate de temperaturi ridicate si generatoare pentru curent electric. Si asta pentru ca instalatiile electrice pot ceda din cauza supraconsumului. In aceasta perioada sint verificate si conditiile igienico-sanitare din taberele scolare si locurile de cazare, dar se monitorizeaza si apa din zonele de inbaiere. S-au stabilit deasemenea punctele de prim ajutor amplasate in toate orasele. La Focsani, oamenii se pot adaposti de caldura in punctul amenajat la Gara, in Piata Moldovei, unde sint doua spatii, in Piata Sud, in magazinul Profi, sau pe bulevardul Bucuresti. "Vor mai fi si doua aparate de aer conditionat mobile instalate la Balada si Piata Obor", a precizat medicul Vasile Costin. In Marasesti vor fi trei puncte de racorire, dintre care unul la Primarie, in cabinetul viceprimarului, unul la farmacia Dana si unul la statia peco din centrul orasului. La Odobesti, primaria va fi centru de prim ajutor, iar in Adjud si Panciu se asteapta ca autoritatile sa gaseasca noi locuri dotate cu aparate de aer conditionat pentru ca cele gasite pina acum nu dispuneau de aceste aparate. ASP a facut apel si la Colegiul Farmacistilor, astfel incit oamenii sa primeasca ajutor in farmacii.


ITM cu ochii pe angajatori


Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) a trimis nu mai putin de 197 de notificari catre firmele din judet prin care angajatorii sint avertizati asupra conditiilor de munca pe care trebuie sa le ofere muncitorilor in aceste zile fierbinti. "Am luat ca si grup tinta sectorul de constructii civile dar si industriale, lucratorii de la drumuri si poduri, sectorul de panificatie, precum si industria textila", a declarat Victoria Diaconu, inspectorul sef de la ITM Vrancea. Se stie din anii precedenti ca sectorul textilelor a pus cele mai mari probleme angajatorilor. Vara trecuta, patronii s-au confruntat cu o avalansa de cereri de concediu medical din partea muncitoarelor. Chiar daca patronii au contestat actele medicale prin reclamatii la Casa de Asigurari de Sanatate, fenomenul nu a fost stopat tocmai pentru ca halele in care se lucreaza se transforma peste zi in adevarate cuptoare. Inspectorii de munca spun ca vor fi necrutatori cu cei care nu vor respecta prevederile legale impuse de canicula si ii vor sanctiona cu amenzi cuprinse intre 1.500 si 2.000 de lei, dupa caz. "Angajatorii sint obligati sa le asigure oamenilor intre doi si patru litri de apa minerala, spatii de lucru cu ventilatie, diminuarea orelor de lucru, sau alternarea programului de lucru cu ore de repaus", a adaugat inspectorul sef de la ITM Vrancea. (Raluca MANOLACHE, Ana Maria CANTIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.