Social

Un copil din Marasesti se lupta cu cancerul singelui

Mihaela Beșleagă
31 ian 2008 2584 vizualizări
Andrei Antochi sufera de o boala ereditara extrem de rara, pe care medicii romani nu au stiut cum s-o diagnosticheze u organismul nu poate produce anticorpi, de aceea orice banala raceala se transforma intr-un adevarat pericol u singura speranta de vindecare este o operatie de transplant cu celule stem, care costa 30.000 de euro u colegii au apelat la Zina Maseluta, care mai aduce cite un banut pentru Andrei

Andrei Antochi este un copil in virsta de 10 ani din Marasesti care s-a nascut fara scutul de aparare pe care toti il avem in fata vietii. Baietelul a fost diagnosticat, dupa mai multe incercari ale medicilor, cu granulomatoza cronica, o boala ereditara extrem de rara, cunoscuta, din cauza gravitatii sale si drept "cancer al singelui", pentru care nu exista tratament de vindecare. Cu boala in singe, din primele luni de viata, cind parintii au depistat primele simptome ale acestei afectiuni, Andrei a stat sub tratament continuu, iar spitalele i-au devenit o a doua casa. La virsta la care jocul, prietenii, bucuriile copilariei ar trebui sa ocupe cel mai important loc, Andrei este atit de vulnerabil in fata bolii incit orice microb sau miscare gresita il poate vatama grav. L-am gasit cu mina in ghips, dupa ce, jucindu-se prin casa, a alunecat si, din cauza fragilitatii sistemului osos, si-a fracturat mina. "Acum nu mai pot sa ma joc", ne-a spus cu amaraciune Andrei. Granulomatoza este o afectiune cu o incidenta foarte rara, din aceasta cauza este si foarte greu de depistat. Boala presupune o imunodeficienta grava. Daca organismul intra in contact cu un microb, leucocitele, celulele de aparare ale organismului, nu secreta substanta activa care sa intervina asupra factorului strain si sa il elimine. Dimpotriva, celulele albe mor, raminind inchistate in zona afectata, sub forma de infectie. Practic, organismul este fara aparare, fiind sensibil la orice tip de virusi, microbi sau ciuperci din mediul inconjurator.


Un trup firav, macinat de infectii


Inca din primele luni ale vietii Andrei a fost un obisnuit al spitalelor, atit din tara, cit si din strainatate. Parintii si-au dat seama ca e ceva in neregula cu sanatatea copilului, dupa ce acesta a acuzat febra ridicata. La sfirsitul anului 2006 baiatul a fost operat la Bucuresti de pneumonie cu pleurezie parapneumonica inchistata, o infectie la plamini cauzata de aceeasi vulnerabilitate a organismului. Initial, medicii romani care l-au consultat pe Andrei nu au stiut ce diagnostic sa puna. La inceputul anului trecut, copilul a suportat o noua internare, de aceasta data in Belgia, unde doctorii straini i-au depistat afectiunea, granulomatoza cronica, o boala ereditara foarte rara. De noua luni de zile, Andrei Antochi este sub tratament pentru o alta boala, osteomelita, provocata de ciuperca Aspergillus, pe care a contactat-o in aer si care i-a complicat si mai mult starea de sanatate. Din cauza infectiei cronice, copilul a suferit si de malnutritie. Tratamentul pe care il urmeaza in prezent costa 4.000 lei lunar. Si pentru a-l obtine a fost nevoie de o scrisoare din partea Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Louis Turcanu" din Timisoara catre Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Vrancea, prin care roaga institutia vrinceana sa aprobe eliberarea retetei. "In caz contrar, va veti asuma responsabilitatea pentru evolutia nefavorabila a acestui bolnav", se mentioneaza in scrisoarea de la Timisoara.


Transplantul cu celule stem, singura speranta


Pentru ca in acest moment nu exista un tratament de vindecare pentru "cancerul singelui", singura speranta a lui Andrei este o operatie pentru transplant medular cu celule stem. Copilul este inscris deja pe o lista de asteptare la Timisoara, unde va avea loc interventia si are norocul sa aiba si donator, pe fratele sau, George, singurul compatibil din familie, caruia i s-au prelevat celulele. Operatia costa aproximativ 30.000 de euro. In strainatate, fara un donator, o astfel de interventie chirurgicala ajunge si la suma de 200.000 euro. Piticul de 10 ani va trebui sa suporte inainte de operatie un tratament pregatitor, pentru ca nu trebuie sa existe nici o infectie in organism inainte de interventie. Andrei va sta timp de o luna intr-o boxa sterila, i se vor administra citostatice, apoi i se vor introduce celulele stem. "Atunci va fi cel mai greu pentru el, sa vedem cum reactioneaza organismul. Dar speram sa fie totul bine, avem speranta in Dumnezeu, mereu a fost alaturi de noi. E un transplant cu foarte multe riscuri", a spus, cu lacrimi in ochi greu de stapinit, Claudia Antochi, mama baietelului, care nu a renuntat sa lupte pentru sanatatea copilului sau. E insa posibil ca aceasta operatie sa nu fie de ajuns si sa fie nevoie de alte transplanturi pentru ca Andrei sa se faca bine.


"Zina Maseluta aduce un banut pentru Andrei"


Sprijinul familiei, al prietenilor, colegilor, dar si al micii comunitati din Marasesti a mai luminat existenta familiei Antochi. Aflind de drama pe care o traieste Andrei, colegii se roaga in fiecare seara pentru sanatatea lui. "Colegii lui dintr-a treia ne-au dat o lectie de umanitate, noua, adultilor. Copiii se roaga in fiecare seara pentru Andrei la Zina Maseluta, sa le puna cite un banut sub perna pentru Andrei. Iar a doua zi dimineata gaseau banutul, il duceau la scoala, si il dadeau doamnei invatatoare, care are un plic special in care stringe bani pentru Andrei. Colegii vor ca Andrei sa se intoarca cit mai repede la scoala", povesteste, emotionata, Adriana Nichita, o prietena apropiata a familiei Antochi. Andrei este un elev premiant, ii place matematica si pasiunea lui este calculatorul, pentru care se dueleaza cu fratele mai mare, George. "La scoala merge mai rar, cind se simte mai bine, nu putem merge zilnic. Am incercat sa facem un demers la Protectia Copilului, ca sa vina cineva acasa sa se ocupe de el, dar cu birocratia asta e foarte greu, mai ales cu un copil bolnav", a marturisit mama copilului, de profesie invatatoare, astfel ca se mai ocupa de educatia lui Andrei. Tatal, Adrian, a plecat in Belgia sa lucreze pentru a-si putea ajuta pe cit posibil familia, ca sa poate face fata cheltuielilor. Niste oameni cu suflet mare, parintii au fost de la inceput discreti cu suferinta lor, s-au luptat singuri cu durerea si nevoile, desi in comunitate se stia cazul si toti cunoscutii au empatizat cu familia. "Andrei nu o lasa sa isi piarda speranta", a mai spus Adriana Nichita, despre puterea de a continua pe care i-o da mamei propriul copil suferind. Atunci cind un trup firav de copil este macinat din interior si este fara aparare, ramine doar speranta intr-o forta superioara, care poate repune viata pe fagasul ei normal. (Mihaela BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 17

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
Buna dimineata, dimineata am citit ziarul prima pagina a ziarului dumneavoastra si as dori sa aflu cum pot contacta familia Antochi. In lumea medicala din Asia a fost declarat oficial un nou citeste integral
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
Este foarte imbucurator ca totusi exista cineva care se ocupa de problemele medicale ale romanilor, respectiv Zina Maseluta. Zina Maseluta a ajuns la rangul de ministru neoficial al sanatatii citeste integral
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
In fiecare zi aproape apar relatari despre afacerile cu medicamente si aparatura medicala ale lui Nicolaescu. Ultimul, aparut astazi in ziarul Ziua poarta un titlu elocvent "Sanatatea ne citeste integral
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
D-le db nu mai induceti cititorii in eroare. Stim cu totii ca asigurarea medicala nu acopera toate serviciile medicale ,cu atat mai mult operatii cu celule stem destul de scumpe.Aveti tot dreptul sa citeste integral
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
Cutremurator articolul ! L-am citit inca de dimineatza si tare greu mi-a fost sa astern cateva randuri, mai ales in conditiile in care forumul a ajuns uneori locul disputelor verbale, injuraturilor citeste integral
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
In paginile ZdV au aparut multe cazuri in care se solicitau fonduri pt. transplant cu celule stem iar unele din ele au fost,,rezolvate''. Nici unul din aceste cazuri cu operatii efectuate in China nu citeste integral
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
Nu e vorba de inducere in eroare, e vorba de ce traiesc in fiecare zi si uite ca nu mai pot. Nevasta-mea trebuie sa se opereze si tre sa dau spaga 500 de Euro desi e asigurata medical si asigurarea citeste integral
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
D-le db,va ma repet inca o data;nu fac parte din nici un partid politic, nu tin cu liberalii,desi am votat cu ei,am si eu nemultumirile mele dar nu pot sa cred ca salvarea vine de la psd [poate un psd citeste integral
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
" Nu e vorba de rahaturi,ca am eu sau nu bani de-o cafea in plus, e vorba ca nenorocitii astia de liberali te omoara cu zile, cum e cu baiatul asta. Tu poate esti din gasca de golani si de hoti din citeste integral
, acum 739399 zile, 19 ore, 24 minute, 39 secunde
" Nu e vorba de rahaturi,ca am eu sau nu bani de-o cafea in plus, e vorba ca nenorocitii astia de liberali te omoara cu zile, cum e cu baiatul asta. Tu poate esti din gasca de golani si de hoti din citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.