Social

Fiscul a suspendat impozitarea dobânzilor la alocaţiile copiilor

Mihai Boicu
4 ian 2015 1150 vizualizări
Decizia a fost luată după ce în două judeţe oamenilor li s-a cerut să plătească contribuţii la sănătate pentru alocaţii u şeful Finanţelor din Vrancea spune că la noi nu au fost probleme şi că s-au impozitat doar dobânzile produse de alocaţiile copiilor care nu au fost ridicate de la bancă

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis o circulare către unităţile din teritoriu prin care s-a suspendat regularizarea contribuţiilor de asigurare sociale de sănătate pentru veniturile obţinute din dobânda bonificată de bănci, pentru alocaţiile de stat pentru copii, neridicate din conturile bancare. „Precizăm, încă o dată, că obiectul impunerii nu îl constituie alocaţia de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu şi-au ridicat alocaţiile din conturi”, se arată într-un comunicat de presă al ANAF. Decizia a fost luată după ce în presă au apărut informaţia că în judeţele Alba şi Argeş au fost mii de persoane care au primit somaţii pentru a plăti contribuţia la sănătate pentru anul 2012, din alocaţia de 42 de lei primită lunar. Hârtia trimisă de Finanţe familiilor copiilor din Argeş arată că fiecare minor trebuie să dea înapoi 39 de lei din cei 42 de lei pentru care i-au primit ca alocaţie. Explicaţia a fost că alocaţia copiilor este un venit şi, la fel ca salariaţii, minorii trebuie să plătească aceste contribuţii la asigurările de sănătate. După apariţia scandalului, purtătorul de cuvânt al Finanţelor din Alba a precizat că au fost impozitate veniturile din conturile în care au intrat şi alocaţiile, iar pogramul informatic nu prevede excepţii cu privire la ceea ce nu trebuie impozitat. Marian Lungu, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor , spune că în Vrancea nu au fost probleme de acest gen şi că s-au impozitat doar dobânzile. „Potrivit Codului Fiscal, se impozitează dobânzile pentru alocaţiile care nu au fost ridicate din conturile de la bănci. Aceste venituri din dobânzi se impozitează cu 16% impozit pe venit, plus 5,5% contribuţie la sănătate, care înseamnă foarte puţin, în jur de 2 – 3 lei. Noi primim nişte programe informatice pe baza cărora lucrăm”, a spus Marian Lungu, şeful Fiscului din Vrancea. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3396 zile, 19 ore, 40 minute, 13 secunde
Astea sunt beneficiile cotei unice impuse de PNL, sistem de impozitare unicat in intreaga Europa care are grija de bogatani si jefuieste copiii.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.