Vrancea va primi 192.623 carduri de sănătate
Acestea urmează să fie distribuite de poştaşi, în baza protocolului încheiat între Poştă şi Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea. Autorităţile atrag astfel atenţia că acesta va fi înmanat doar destinatarului sau membrilor familiei în baza unui act de identitate şi a semnăturii de primire. În situaţia în care, după minimum două prezentări la domiciliul asiguratului, dovedite pe baza avizului de transmitere, cardul nu a putut fi predat asiguratului, acesta va fi predat CAS, iar avizul pe care poştaşul îl lasă la domiciliul asiguratului în cazul în care nu va fi găsit, va conţine numărul de telefon al factorului poştal, astfel încât asiguratul să îl poată contacta pentru a stabili intervalul orar în care poştaşul poate reveni în zilele următoare. “Dacă în intervalul celor 20 de zile cardul nu a putut fi predat, asiguratul poate să îşi ridice personal cardul de sănătate de la casa de asigurări în a cărei evidenţă se află, după un termen de 10 zile lucrătoare, pe care CN Poşta Română îl are la dispoziţie pentru a preda cardul casei de asigurări. Tipărirea şi distribuirea cardului naţional vor continua în următorii patru ani pentru persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani şi/sau vor dobândi calitatea de asigurat. După distribuirea cardului naţional, va urma o perioadă în care vor rula în paralel cele două sisteme, pentru ca atât asiguraţii cât şi furnizorii de servicii medicale să se acomodeze cu această soluţie informatică şi pentru a depista şi a remedia eventualele probleme depistate în funcţionarea acestei soluţii informatice”, spun autorităţile din sănătate. În Vrancea vor ajunge 192.623 de carduri, acestea urmand să fie preluate în zilele de 22 şi 29 septembrie, 6, 13 şi 20 octombrie. (Raluca MANOLACHE)