Social

Spitalele din Focşani şi Adjud ar vrea 57 de rezidenţi

Raluca Manolache
1 iul 2014 1401 vizualizări
Spitalul Focşani ar vrea să fie deblocate 41 de posturi, iar Spitalul din Adjud şi-ar dori 16 posturi

Spitalele din judeţ au inventariat posturile de medici care ar dori să fie scoase la următorul concurs naţional de intrare în rezidenţiat pe loc şi pe post ce se va organiza în toamnă. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a primit propuneri doar de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani şi de la Spitalul Municipal Adjud, unităţi care şi-ar dori să fie scoase la concurs 57 de posturi. Spitalul din Focşani ar vrea să fie deblocate 41 de posturi, iar Spitalul din Adjud şi-ar dori 16 posturi. Lista a fost trimisă la Ministerul Sănătăţii şi oficialii de la Bucureşti vor stabili cate posturi vor fi aprobate pentru următorul concurs. Unităţile ar vrea specialişti în terapie intensivă, boli infecţioase, chirurgie generală, chirurgie plastică, dermatologie, diabet, gastroenterologie, hematologie, medicină de urgenţă, neurologie, obstetrică-ginecologie, ortopedie, pediatrie etc.. La examenul din toamna anului trecut, spitalele din judeţ şi Ambulanţa au oferit 22 posturi libere medicilor tineri. Medicii tineri, care au promovat concursul naţional de intrare în rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie, au ales posturile de la Spitalul Focşani. Şapte medici tineri au semnat contractul cu această unitate şi după ce vor finaliza stagiul de pregătire, spitalul va avea noi specialişti în neurologie, pediatrie, chirurgie buco-maxilo-facială şi chirurgie plastică. Şi pe 29 iunie a fost organizat un nou concurs, iar  judeţul nostru a oferit 11 posturi. Din Vrancea nu a existat niciun candidat. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.