Social

Spitalele propun posturile de medici pentru rezidenţiat

Raluca Manolache
23 iun 2014 1113 vizualizări
Direcţia de Sănătate Publică trebuie să transmită situaţia Ministerului Sănătăţii pană la începutul lunii iulie

Spitalele din judeţ trebuie să inventarieze posturile de medici care ar dori să fie scoase la următorul concurs naţional de intrare în rezidenţiat pe loc şi pe post ce se va organiza în toamnă. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea trebuie să transmită pană la începutul lunii iulie Ministerului Sănătăţii o estimare a necesarului de specialişti şi posturile propuse pentru a fi publicate la concurs. Atat spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, cat şi cele aflate în subordinea autorităţilor locale vor trebui să transmită aceste situaţii către DSP. La examenul din toamna anului trecut, spitalele din judeţ şi Ambulanţa au oferit 22 posturi libere medicilor tineri. Medicii tineri, care au promovat concursul naţional de intrare în rezidenţiat pe post şi pe loc în medicină, medicină dentară şi farmacie, au ales posturile de la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani. Şapte medici tineri au semnat contractul cu această unitate şi după ce vor finaliza stagiul de pregătire, spitalul va avea noi specialişti în neurologie, pediatrie, chirurgie buco-maxilo-facială şi chirurgie plastică. Şi pe 29 iunie va fi organizat un nou concurs, iar  Vrancea oferă 11 posturi în specialităţi precum chirurgie generală, epidemiologie, medicină de familie, medicină de urgenţă, oncologie, pediatrie, pneumologie. Această sesiune este organizată pentru ocuparea locurilor şi posturilor rămase libere în urma concursului de rezidenţiat din 17 noiembrie 2013. (Raluca MANOLACHE) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ion, acum 3594 zile, 18 ore, 1 minut
Deci cei picati la rezidentiat in 2013 vin si ocupa toate posturile lasandu-i pe cei ce dau rezidentiatul in nov. 2014 cu buza umflata chiar daca au punctaj mare.HALAL DREPTATE
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.