Social
Autorităţile poartă discuţii pe tema pachetelor de servicii medicale
14 ian 2014
1202 vizualizări
Autorităţile din sănătatea vranceană au participat ieri la o videoconferinţă organizată de Ministerul Sănătăţii în cadrul căreia s-au purtat discuţii cu privire la pachetele de servicii medicale care ar urma să intre în vigoare la 1 martie.
Este vorba despre noile reglementări în baza cărora asiguraţii la sănătate dar şi neasiguraţii vor beneficia de tratament medical gratuit. Au fost invitaţi la această discuţie şefii Direcţiei de Sănătate Publică, Casei de Asigurări de Sănătate, managerii de spitale, etc. Astfel, în cadrul acestei întalniri s-a stabilit un calendar în ceea ce priveşte întalnirile de lucru ce urmează a se realiza în următoarea perioadă pentru fiecare tip de specialitate medicală. MS speră să obţină astfel propuneri cu privire la noile reglementări ce vor viza pachetul de servicii medicale de bază, pachetul minimal şi pachetul privind programele naţionale de sănătate. De exemplu, de pachetul minimal de servicii medicale vor beneficia neasiguraţii, care vor avea acces la servicii medicale de urgenţă servicii de prevenţie acordate la nivelul medicului defamilie – consultaţii şi analizele de evaluare a riscului (hipertensiune şi diabet), monitorizarea periodică a persoanelor depistate şi acordarea tratamentului necesar şi consultaţii de planificare familială. (Raluca MANOLACHE)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.