Social

Tribunalul a suspendat executarea silită a fermierilor vranceni

Raluca Manolache
2 dec 2013 2625 vizualizări
Acţiunea de executare a agricultorilor scoşi datori la Sănătate în baza raportului Curţii de Conturi ar trebui să se suspende pană la finalizarea procesului

S-a suspendat decizia prin care agricultorii erau scoşi datori la Sănătate. Magistraţii de la Tribunalul Vrancea au decis să admită cererea prin care Mihai Copaci, preşedintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, a solicitat anularea deciziei Curţii de Conturi Vrancea prin care 6.000 de agricultori erau scoşi datori pentru că nu şi-ar fi plătit la timp contribuţiile către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru anii 2009, 2010 şi 2011. “Admite cererea. Dispune suspendarea”, se arată în sentinţa dată de magistraţii de la Tribunalul Vrancea. Mihai Copaci a contestat faptul că în baza protocolului cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), CAS avea obligaţia de impunere a veniturilor din agricultură din declaraţia  221 (declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit n.r.), iar Curtea de Conturi a impus recuperarea sumelor în baza declaraţiei 205 (declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate n.r.) depusă la Finanţe de către societăţile comerciale. Disputa a ajuns în instanţă după ce s-a făcut o contestaţie şi la la Bucureşti, dar aceasta a fost respinsă. După ce a fost emis raportul Curţii de Conturi peste 6.000 de vranceni au fost scoşi datori la sănătate, suma de recuperat fiind de aproape 8 milioane de lei. Aceştia au fost scoşi datori pentru că ar fi obţinut venituri agricole în perioada 2009 - 2011 fără să achite contribuţia de 5,5% către stat. Decizia a starnit mari nemulţumiri printre fermieri, care s-au trezit din senin datori cu sume destul de mari, fără să-i anunţe nimeni. Pentru că nicio instituţie nu i-a anunţat, sumele s-au dublat, iar producătorii agricoli, cei mai mulţi viticultori, ar trebui să plătească chiar şi de două ori la fondul de Sănătate. Printre datornici se numără toţi primarii din podgorii, care obţin venituri şi din viticultură. După această decizie de la Tribunal, oficialii CAS Vrancea urmează să discute cu reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Curţii de Conturi Vrancea pentru că acţiunea de executare silită a agricultorilor ar trebui să se suspende pană la o soluţie definitivă în justiţie. Aceasta şi în condiţiile în care “banca sanitară” avea termen pană la sfarşitul anului pentru a trimite la Administraţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) dosarele persoanelor datoare FNUASS pentru că şi-au vandut recoltele şi nu au plătit contribuţia de 5,5% către sănătate. Pe de altă parte, unii datornici au contestat individual în instanţă sumele imputate de Casa de Asigurări şi au obţinut suspendarea executării pană la finalizarea proceselor. Contribuabilii aflaţi în această situaţie trebuie să meargă cu hotărarile judecătoreşti de suspendare a executării silite la Direcţia de Finanţe, pentru a li se lua în considerare şi astfel să nu mai fie executate silit. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
stroe vasilica, acum 4026 zile, 11 ore, 33 minute, 46 secunde
....NU SE IMBOGATESTE NIMENI DIN MUNCA CINSTITA ,IN AGRICULTURA!!!! zicea raposatul meu tata,traitor,muncidnd pe deselate in agricultura!!! SI,A AVUT DREPTATE!!! SATELE PUSTIITE CA IN ZODIA citeste integral
neverlandd, acum 4026 zile, 15 ore, 37 minute, 12 secunde
de evaziune in domeniu.nici nu se pomeneste :) unde se pierd anual zeci de milioane de lei.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.