Politică

PNL Vrancea nu vrea guvernare alături de PSD

Mihai Boicu
23 iun 2017 1082 vizualizări

Liberalii vrânceni susțin că PSD a demonstrat că nu poate să guverneze, fiind interesat doar de rezolvarea problemelor din justiție

Liberalii condamnă ”lupta pentru putere din PSD”, care a dus, în opinia acestora, la blocarea unor proiecte cu finanțare europeană sau imagine negativă la nivel internațional. Prin aceste acțiuni PSD a demonstrat că nu poate guverna responsabil și nu poate onora promisiunile electorale făcute, fiind interesat de problemele din justiție ale liderilor. ”În aceste condiții, având în vedere faptul că urmează negocieri și nominalizarea unui nou premier de către președintele României, PNL afirmă clar că nu va purta nicio negociere cu PSD pentru formarea unui nou guvern PSD și că va vota împotriva oricărei formule de guvern care va conține PSD în ea”, a afirmat senatorul Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea, prin intermediul unui comunicat de presă. Acesta a adăugat că PNL va face tot posibilul pentru formarea unei majorități parlamentare și, implicit, pentru evitarea instalării unui nou guvern PSD. În ședința de joi a Biroului Politic Județean Vrancea al PNL, liberalii vrânceni au susținut poziția împotriva PSD, în condițiile în care ”PSD a arătat care sunt interesele sale în materie de guvernare, interese care nu au nicio legătură cu faptul că românii își doresc o viață mai bună”. (M. B.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.