Politică

PNL trage de ALDE pentru a se reveni la votul în două tururi

Mihai Boicu
29 oct 2017 1060 vizualizări

Proiectul de revenire la alegerea primarilor în două tururi a fost retrimis la Comisia de administrație publică din Senat, unde a fost votat, după ce liberalii și-au convins colegul de la ALDE să susțină inițiativa.

”În Comisia de administrație publică s-a votat împotriva raportului de respingere. PNL face apel la opoziție, dar și la putere, în special la ALDE, că dacă ne dorim să respectăm democrația și votul cetățenilor atunci trebuie să revenim la votul în două tururi”, a spus senatorul Cătălin Toma, membru al acestei comisii. Președintele PNL Vrancea spune că este timp ca proiectul să fie adoptat până în anul 2020 și că un avantaj îl reprezintă faptul că președintele Comisiei de administrație publică din Camera Deputaților este liberalul Florin Roman. (M.B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.