Liviu Dragnea: „Funcția de președinte PSD nu se ia cu japca”
Funcția de preşedinte al PSD nu se ia cu japca, ci prin vot, le transmite Liviu Dragnea celor care vor convocarea Comitetului Executiv . La această ședința a forului de conducere al PSD ar urma să se discute modul în care Liviu Dragnea a condus PSD şi dacă el mai trebuie sau nu să rămână în fruntea partidului .
Reporter: Sunteți dispus să faceți un pas în spate dacă vi se va cere acest lucru? Liviu Dragnea: Mă interesează să ducem la capăt programul de guvernare, nu mofturile unora sau altora și nici temele impuse de Iohannis Reporter: Cine sunt intermediarii din afara partidului? Liviu Dragnea: Vorbim după CEx. Reporter: Funcția de preşedinte se dă sau se caștigă? Liviu Dragnea: Functia de preşedinte al partidului nu se ia cu japca. Se ia prin vot masiv și nu poți s-o tranzacționezi ca la piață. Întrebat dacă ar trebui convocat un Comitet Executiv Naţional, Dragnea a spus că a vorbit cu foarte mulţi colegi, o să mai discute luni şi marţi, apoi o să decidă împreună. Preşedintele PSD a menţionat că nu ştie dacă există o scrisoare a unor lideri social-democraţi prin care i se cere să renunţe la şefia partidului, potrivit Agerpres. „Nu ştiu, am vorbit cu majoritatea colegilor care au avut şi poziţii în sensul ăsta, care urmează să aibă poziţii în continuare în sensul ăsta, cu toţi cu care am vorbit ideea este că închidem toate aceste discuţii, pentru că avem aprobat un pachet de proiecte la Comitetul Executiv, sunt cele din programul de guvernare de care trebuie să ne ocupăm, nu de discuţii din astea fără sfârşit. Nu le văd bine deloc (astfel de discuţii - n.r.)”, a afirmat el. Întrebat dacă există scrisoarea vehiculată în mass-media, în care 29 de membri ai Comitetului Executiv Național al PSD i-ar cere lui Liviu Dragnea să se retragă, şi dacă a văzut-o, ex-premierul Mihai Tudose a răspuns: „Mai vă spun o dată, că v-am spus ceva şi aţi interpretat-o... Unii au susţinut că nu există, că ei nu au văzut-o. Dumneavoastră aţi văzut, aţi semnat Declaraţia de independenţă a Statelor Unite? Nu. Există totuşi, nu?”.
Text informații +VIDEO:CANALUL DE STIRI