Politică

În dosarul fraudării de fonduri de la Mera Fostul viceprimar a fost audiat iar contabilei i s-a făcut rău

Gabriel Sava
19 nov 2017 2955 vizualizări

Săptămâna trecută a avut loc un nou termen în dosarul fraudării de fonduri de la Mera u în timp ce primarul Sticlaru a refuzat să dea declarații, viceprimarul Trifan a fost reaudiat de instanță u judecătorii voiau să o audieze și pe fosta contabilă Maria Neagu, dar acesteia i s-a făcut rău

După trei ani și jumătate de la momentul în care a ajuns prima dată pe masa judecătorilor, dosarul fraudării de fonduri publice de la Mera se află în aproximativ aceeați fază. După o primă condamnare a Tribunalului Vrancea, în decembrie 2015, cauza a ajuns în apel la Galați, după care s-a întors în rejudecare, iar dosarul a pornit de la 0. După încă un an, în care s-au succedat amânări după amânări, la temenul din 14 noiembrie, judecătorul cauzei urma să audieze pe doi dintre inculpați: fostul viceprimar  Aurel Trifan și pe contabila Maria Neagu. Audierea fostului viceprimar a durat aproape două ore iar instanța, din nefericire, nu a putut afla prea multe lucruri de la acesta, motivat de faptul că Aurel Trifan ori nu cunoștea prea multe ori nu și-a mai adus aminte. Acesta a punctat însă un  detaliu care ar putea cântări enorm în toată judecata: și anume că primarul Ion Sticlaru era informat la fiecare contract pe care viceprimarul îl semna în locul său. ”De fiecare dată îi spuneam domnului primar, nu semnam nimic fără să știe el”, a susținut Aurel Trifan în fața judecătoarei. Când a venit rândul audierii contabilei Maria Neagu, aceasta a declarat că nu se simte bine și că nu poate da declarații. Lucru care, pe bună dreptate, nu a fost pe placul nici al judecătorului și nici al procurorului din sală, care i-a cerut inculpatei să prezinte la termenul următor, stabilit pentru 28 noiembrie, un document din care să rezulte problemele de sănătate. Mediind situația creată, judecătorul a decis ca la termenul următor să fie programată audierea inculpatei Maria Neagu. Tot la termenul din 14 noiembrie,instanța a respins și cererea de disjungere a cauzei formulată de inculpata Mărioara Șerban, secretarul comunei. Avocații inculpaților au formulat deja cereri privind probatoriile, așa că, dacă vor fi acceptate, în cauză urmează a se efectua, din nou, expertize contabile și în construcții, ceea ce, cel puțin în prima fază a judecării cauzei, a ”întins” soluționarea dosarului cu cel puțin un an.

 

Pentru ce au fost trimiși în judecată inculpații din acest dosar

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea i-au trimis în judecată în martie 2013 pe fostul viceprimar, Aurel Trifan, primarul în exercițiu, Ion Sticlaru, secretarul Mărioara Șerban, contabilii Ionel Chipăilă și Maria Neagu, dar și responsabilul cu achizițiile publice din cadrul primăriei, Ion Ionașc. În același dosar au mai fost trimiși în judecată și administratorii a trei societăți comerciale, respectiv Iulian Cristian, administratorul SC Univers Nord SRL Vînători, care a contractat mai multe lucrări cu primăria Mera, dar și Macovei Zanfir, administrator al SC Zate Serv SRL, precum și unul dintre cei doi reținuți inițial, Dumitru Tîrlă, administrator al SC Danes Trans SRL Mera. Prejudiciul total calculat de anchetatori se cifrează la circa 200.000 euro. Faptele la care fac referire anchetatorii se referă la balastarea/pietruirea unor drumuri locale, construcția și reparația unor poduri, achiziția unor pubele pentru serviciul de salubrizare din localitate. Lucrările au fost executate în 2008, înainte și în timpul campaniei electorale, dar și în cursul anului 2009. Edilul Ion Sticllaru s-a apărat în permanență susținând că lucrările la care fac referire procurorii au făcut obiectul unor verificări ale Camerei de Conturi și că prejudiciul aferent ar fi fost recuperat, nefiind nicidecum vorba de zeci sau sute de mii de euro. Conform sentinței pronunțate de Tribunalul Vrancea pe 4 noiembrie 2015, patru dintre inculpați, respectiv primarul în funcție, Ion Sticlaru, fostul viceprimar Aurel Trifan, patronii de la Danes Trans, Dumitru Tîrlă și cel de la Univers Nord, Iulian Cristian, au primit câte cinci ani de închisoare cu executare, în timp ce restul inculpaților au pedepse cu suspendare cuprinse între 1 și 4 ani. Ulterior, decizia Tribunalului Vrancea a fost desființată în totalitate la Curtea de Apel Galați iar judecarea dosarului a luat-o de la capăt, începând cu faza de Cameră Preliminară.  (Gabriel SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.