Foto | Primarul Misăilă, ales președinte al organizației PSD Focșani
Informația a fost făcută publică prin intermediul unei postări activată vineri, 9 februarie 2024 pe contul de facebook al primarului Cristi Valentin Misăilă. În conținutul aceleeași postări sunt prezentate numele prim-vicepreședintelui, ale vicepreședenților și membrilor Biroului Politic ai PSD Focșani dar și cele ale invitaților prezenți la Conferința Municipală de Alegeri a organizației.
„Mulțumesc celor peste 150 de delegați care au fost prezenți în această după-amiază la Conferința Municipală de Alegeri a PSD Focșani și care mi-au încredințat funcția de președinte al organizației
Le mulțumesc și pentru că au susținut echipa propusă de mine
Este o echipă de profesioniști! Oameni cu prestigiu în comunitate, oameni care sunt performanți în domeniul lor de activitate
Pe această cale aș vrea să îi felicit pe:
-Deputatul Laurențiu Marin - prim-vicepreședinte al PSD Focșani;
-Cristina Nedelcu, Subsecretarul de Stat din Ministerul Culturii - vicepreședinte PSD Focșani;
-Vasile Carnariu, președintele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate- vicepreședinte PSD Focșani;
-Mihai Nedelcu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi și consilier local PSD Focșani- vicepreședinte PSD Focșani;
-Liviu Oloeriu- vicepreședinte PSD Focșani;
-Adrian Vulpoiu, director al Societății Salubrizare și Servicii Publice SA- vicepreședinte PSD Focșani;
-Georgian Mocanu, consilier local PSD Focșani- vicepreședinte PSD Focșani;
-Dan Grigoraș- vicepreședinte PSD Focșani;
Nu în ultimul rând aș vrea să îi felicit pe membrii Biroului Politic PSD Focșani, aleși tot astăzi, la propunerea mea
-Directorul Colegiului <<Al. I. Cuza>>, profesor Andreea Săndulescu;
-Directorul Grădiniței „Academia Primilor Pași” Focșani, educator Viorica Pristavu;
-Notarul Ciprian Nica, fost deputat PSD de Focșani;
-Directorul DDSP Focșani, colonel (r) ec. Viorel Dănilă;
-Directorul Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” Focșani, actorul Sorin Francu;
-Dorin Constantinescu, profesor Liceul de Arte „Gh. Tattarescu” Focșani;
-Alexandru Bănică, pensionar;
-Președintele organizației TSD Focșani, Dan Floroiu;
-Marilena Șerbănuț, șef secție Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” Focșani.
Nu în ultimul rând, le mulțumesc celor care au dat curs invitației mele și ne-au fost alături la Conferința Municipală de Alegeri a Organizației PSD Focșani:
-Ministrul Apărării Naționale, senatorul PSD de Focșani, Angel Tâlvăr;
-Europarlamentarul Dan Nica, președintele PSD Galați;
-Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău;
-Primarul Municipiului Galați, Ionuț Florin Pucheanu, prim-vicepreședinte la PSD în Regiunea Sud-Est;
-Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea;
-Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac;
-George Băeșu, vicepresedinte ANRP, fost prefect al Județului Vrancea și fost deputat PSD;
Mulțumesc pentru susținere președintelui PSD Vrancea, prefectul Nicușor Halici și colegilor primari prezenți
Sper că noua echipă a PSD Focșani va fi unită, serioasă și sinceră
O echipă care să vorbească prin faptele sale
Este o echipă care a ales să vină alături de mine pentru a dezvolta, împreună, proiectul „Focșani, acasă.”-Cristi Valentin Misăilă