Politică

„Duel” curios PNL-PSD în comunicate de presă, după demiterea lui Mîndrilă de la șefia Spitalului Județean Focșani

Ziarul de Vrancea
2 apr 2024 2609 vizualizări

Atât demiterea cât și motivul pentru care s-a ajuns la această decizie au fost confirmate pentru Ziarul de Vrancea vineri, 29 martie 2024 în jurul orelor 14:00 de către prefectul Nicușor Halici. În ultima perioadă au fost mai multe rapoarte ale Direcției de Sănătate Pubhlică (DSP) Vrancea care au semnalat nereguli în special legate de respectarea normelor igienico-sanitare inclusiv în blocul operator pentru care nu s-au constatat măsuri corespunzătoare de remediere. Și la recenta șediță a Colegiului Prefectural Vrancea (n.r. cea de joi 28 martie 2024), conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) a reamintit despre aceste probleme existente în managementul Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Chiar acum mă îndrept spre Spitalului Județean  Focșani unde voi avea o discuție cu doamna doctor Ioana Rodica Ifrim, șef al Secției de Obstetrică ginecologie, numită în funcția de mager interimar. Pentru a-i transmite așteptările pe care le am de la domnia sa în noua poziție și pentru a-i prezenta numeroasele sesizări trimise de pacienții unității sanitare, care ajung la mine.” Din informațiile aflate „pe surse” de cotidianul nostru, contractul de management al lui Constantin Mîndrilă ar fi expriat încă din decembrie 2023.Totuși acestuia i s-a mai acordat o perioadă de grație de trei luni în care ar fi trebuit să facă dovada unor schimbări radicale în modul de conducere al celei mai mari unități sanitare din județul Vrancea.

 

Reamintim că pus și menținut politic de PSD timp de șapte ani în fotoliul bănos și influent de director general al Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani, deși fusese condamnat penal cu acuzația că a furat din alimentele sinistraților după inundațiile din 2005, Constantin Mîndrilă a revenit la conducerea celei mai mari unități sanitare din județ în luna martie 2021, după ce în luna mai a anului 2020 fusese supendat din funcție de ministrul sănătății de atunci, Nelu Tătaru. 

Deținătoarea funcției de director general al Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani în martie 2021, medicul Elena Codruța Neagu, și ea ajunsă în fotoliu de director general al spitalului de urgență Focșani tot politic, pusă de PNL, a trebuit să-i predea funcția lui Constantin Mîndrilă, după ce pe 23 martie 2021 judecătorii Curții de Apel Galați au admis cererea acestuia de suspendare a executării ordinelor prin care fusese schimbat din funcție, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Noutatea absolută a demiterii de vineri, 29 martie 2024 a lui Constantin Mîndrilă din funcția de director general al Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani este aceea că ea se produce în vremea guvernării PSD-PNL, cu social democratul Alexandru Rafila în fotoliul de Ministru al Sănătății și cu prefect de Vrancea, PSD.    

Citiți și „Duel”curios PNL-PSD în comunicate de presă, după demiterea lui Mîndrilă de la șefia Spitalului Județean Focșani

Comunicat de presă făcut public de PNL Vrancea după demiterea, vineri 29 martie 2024, a lui Constantin Mîndrilă de la șefia Spitalului Județean Focșani, pentru management defecuos  

„Încercare grosolană a celor de la PSD Vrancea de a se dezice de dezastrul din Spitalul Județean și de managerul pus si susținut de ei!

Trebuia demult demis domnilor, însă ați facut scut în jurul lui aproape 15 ani, iar oamenii știu asta!

Modul în care a fost gestionat Spitalul Județean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” în tot acest timp a ținut prima pagină a ziarelor locale și naționale de foarte multe ori. Contracte dubioase, angajări cu semnul întrebării, decese cauzate de erori medicale, prezența permanentă în topul spitalelor cu infecții nosocomiale, au reprezentat subiecte de presă și au cauzat tragedii în rândul vrâncenilor. De fiecare dată s-a arătat, pe bună dreptate, cu degetul spre management, dar de multe ori au fost omiși adevărații vinovați ai acestei situații, sforarii care și-au urmărit propriile interese și care acum o fac pe lupii moraliști. Fostul baron al Vrancei, Marian Oprișan, a refuzat preluarea spitalului în subordinea Consiliului Județean, preferând să „opereze” cu mâna altcuiva, adică a Ministerului Sănătății. De fiecare dată când situația o impunea se anunțau măsuri, se lua atitudine, dar nimic nu se schimba.

Proiectul de suflet al lui Cătălin Toma, noul spital județean, ar fi trebuit să schimbe această situație, să vină ca o resetare a stării de fapt, o fundație pe care urmează să se clădească sistemul de sănătate al vrâncenilor. După decesul lui, corbii politici s-au aruncat pe acest subiect, cel mai aprig fiind un om care ar fi putut să schimbe ceva atunci când a mai deținut funcția de prefect sau din nou în urmă cu doi ani când a revenit pe funcția de prefect, dar care nu a făcut nimic, mirosul puterii îndemnându-l acum să facă gesturi populiste.

Noul președinte al Partidului Național Liberal Filiala Vrancea, Ciobotaru Dragos, a declarat: <<Dragi vrânceni, nu prin poze, tăieri de panglici, alba neagra cu posturile de conducere și declarații sforăitoare putem să schimbăm soarta județului. Este dezamăgitor cum în perioadă electorală, după o aprigă luptă în interiorul partidului, pentru că interesele sunt multe, se încearcă spălarea imaginii PSD Vrancea, după ce timp de aproape 15 ani au adus prin managerul pus și susținut de ei multe suferințe oamenilor, multe tragedii și o frică justificată de a mai apela la acest spital. Se poate clădi viitorul construind împreună, proiect cu proiect, cărămidă cu cărămidă, prin multă muncă, seriozitate si consecvență, prin fapte. Am reușit acest lucru pentru o comunitate mai mică, iar ca răsplată am primit votul cetățenilor în proporție de 93%. Știu și pot duce mai departe ceea ce a început Cătălin Toma în administrația vrânceană și asta voi face, nu prin manipulări si minciuni! Ne vedem la vot!>>"-PNL Vrancea

Comunicat de presă făcut public de PSD Vrancea după demiterea, vineri 29 martie 2024, a lui Constantin Mîndrilă, de la șefia Spitalului Județean Focșani, pentru management defecuos

Sănătatea nu are culoare politică!

Sănătatea o facem pentru oameni, lucru pe care ar trebui să-l înțeleagă și acele zone politice care se opun, din motive partinice, acestui curent al construcției și dezvoltării sistemului de sănătate, pe care dorim să-l aplicăm. Cele mai mari creșteri salariale au fost în sănătate și au fost realizate de PSD, investiții în dotarea spitalelor, de asemenea, tot pe timpul guvernărilor PSD, iar în următorii ani, guvernarea cu PSD se va concentra pe investiții care să aducă beneficii concrete sănătății publice (românii nu au uitat ca voi ați închis spitale). 

Se vor asigura sume consistente pentru reabilitarea și modernizarea spitalelor de urgență, municipale, județene, regionale, pentru asigurarea unui standard medical normal mileniului în care trăim. PSD are ambiția să schimbe percepția actuală, oamenilor să nu le mai fie frică că riscă <<să moară cu zile, la spital>>.  

PNL, dacă vreți să-i convingeți pe români că una din <<realizările>> capitale ale guvernărilor voastre a fost atunci când ați scris acel PNRR secret și din 29,6 miliarde € ați alocat doar 1,5 miliarde € pentru sănătate și 8 miliarde € pentru ONG-uri în vederea alfabetizării românilor, atunci îi desconsiderați nepermis pe semenii noștri! 

Sunt românii analfabeți sau de acolo puteați fura, de ați direcționat atâtea miliarde pentru ONG-uri!? Dacă la București nu știți ce ați făcut, în Vrancea ați uitat!?! 

Când au început demersurile pentru construirea noului spital la începutul anului 2018, ați votat împotrivă până la sfârșitul anului 2020 și ați bagatelizat și criticat cât de mult ați putut construirea noului spital, iar azi spuneți ca este proiectul vostru de suflet!? 

 Noi ne-am dorit și vom face tot ce putem instituțional și politic, ca noul Spital Județean de Urgență din Municipiul Focșani să devină realitate. Atacurile josnice asupra celor ce vin să aplice schimbarea benefică, pentru viața și integritatea vrâncenilor, dovedesc, încă o dată, că mizeria umană, la unii, nu are limite când vine vorba de interesul politic. Nu credeam ca ipocrizia să fie redefinită în asemenea mod! Ori v-au fost afectate interesele? Poate e doar începutul și veți reuși să-l depășiți pe Caragiale!

P.S. Cine o fi ipocrit, cel care a schimbat managerul cu respectarea legii sau cel care a vrut să-l schimbe prin încălcarea legii!?! Nu cumva a fost populism atunci și ați dorit doar să mimați că vă doreați schimbarea?!?”-Președinte PSD Vrancea, Nicușor Halici

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.