Politică

Astăzi despre: Corneliu Coposu - Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă decorație a Franței - torturat în cele mai sinistre temnițe comuniste, înmormântat fără funeralii naționale - dar sute de mii de români au venit să-l conducă pe ultimul drum

Ziarul de Vrancea
20 mai 2021 1573 vizualizări

Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914 în Bobota, comitatul Sălaj. Tatăl său, Valentin Coposu, a fost preot român unit (greco-catolic) la Bobota, asesor consistorial și arhidiacon, iar din 1929 protopop al districtului Șamșud, doctor în teologie, specialist în limba aramaică, prieten și colaborator cu Iuliu Maniu. Valentin Coposu a fost trimis în timpul primului război mondial ca preot al armatei austro-ungare pe frontul din Galiția. La 1 decembrie 1918 a reprezentat cercul Șimleu Silvaniei la Adunarea de la Alba Iulia. Valentin Coposu a murit în anul 1941 ca preot la Coșlariu, lângă Blaj, unde se refugiase după Dictatul de la Viena.

Corneliu (Cornel) Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj – d. 11 noiembrie 1995, Bucureşti) a fost liderul opoziţiei din România postcomunistă. Absolvent de drept şi ziarist, om de încredere al liderului naţional-ţărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deţinut politic în condiţii foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România.

„Bunicul meu dinspre tată se numea Grigore Coposu, era tot preot și prieten bun de familie și de vecinătate cu Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român din Transilvania... La alegerile din 1906, care s-au desfășurat cu multă violență, atît candidatul Partidului Național Român din Transilvania, cît și bunicul meu din partea tatălui, Grigore Coposu, au fost bătuți strașnic de către oficialitățile maghiare”.

 

„Mama era fiică de preot; tatăl ei era protopopul Iulian Anceanu, paroh și protopop în Surduc, județul Sălaj. Bunicul dinspre mamă se trăgea dintr-o familie înnobilată, care purta cu mîndrie titlul de Ciolt, deci Anceanu de Ciolt...Străbunicul meu dinspre mamă era protopopul Gavril Vaida, care purta și el titlul nobil de Glod, era văr primar cu Alexandru Vaida-Voievod și făceau parte dintre fruntașii Partidului Național din epoca aceea, fiind mare adept al pasivismului politic”.[8]

La data de 15 septembrie 1919, la vârsta de 5 ani, Corneliu Coposu a fost înscris la școala confesională română unită din Bobota, pe care a terminat-o la 28 martie 1923. A intrat la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj doar după ce a urmat clasa ” a cincea în particular și după ce a obținut o dispensă de vârstă. La numai 16 ani a intrat la Facultatea de Drept și Științe de Stat, Universitatea din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 înființează filiala Cluj a PNȚ iar în 1935 a fost ales președinte al Uniunii Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc.

Tinerețea

Una dintre dimensiunile fundamentale ale activității intelectuale și politice ale lui Corneliu Coposu a fost legată de activitatea sa jurnalistică. El a fost un ziarist politic talentat; primii ani de jurnalism (1935-1940) au fost legați de cotidianul țărănist clujean România Nouă, condus de Zaharia Boilă; după cedarea Ardealului de Nord-Vest către Ungaria horthystă, tînărul țărănist s-a refugiat la București, fiind colaborator al ziarului refugiaților transilvăneni.[9]

În 1937, în urma procesului Skoda în care Romulus Boilă a fost acuzat de corupție în cadrul unui contract de armament, „Corneliu Coposu a fost acuzat de posesia unor documente; potrivit declarațiilor sale ulterioare, acestea dovedeau că regele Carol al II-lea a solicitat în mod expres ca în proces să fie implicat și Maniu, drept răzbunare pentru campania dusă de acesta împotriva «camarilei». Coposu a fost condamnat la trei luni și o zi de închisoare. Pedeapsa a fost ispășită în condiții speciale: așternut personal, își procura alimente de la restaurant, era servit de un chelner iar ușa celulei nu era încuiată. În timpul detenției a cunoscut-o pe Ana Pauker, închisă ca ilegalistă a PCR:

    Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite, cu o cultură livrescă impresionantă, care suporta dialogul cu multă ușurință și avea la îndemână argumente pe care știa să le valideze cu multă pricepere”. În 1945, aveau să se revadă în cadrul unei recepții de la Palat. Ana Pauker i-a spus: «Atunci erați condamnat pentru lezmajestate, acum vă văd în anturajul suveranului. Să înțeleg că v-ați schimbat convingerile?» Corneliu Coposu a răspuns: «Nu, mi-am schimbat regele...».


Începutul carierei politice

Corneliu Coposu și-a făcut ucenicia politică pe lîngă liderul național-țărănist Iuliu Maniu: ”Iuliu Maniu m-a cunoscut de cînd m-am născut, Familiile erau prietene, se întîlneau cel puțin o dată pe săptămînă pentru că Bobota, comuna mea, e la 13-14 km de comuna lui Maniu, Bădăcin...Mi s-a întîmplat de multe ori ca, mergînd la Bădăcin, să întîlnesc diverse delegații, diverși reprezentanți mai mult sau mai puțin importanți ai politicii românești din vremea aceea. Acolo i-am întîlnit pe Stere, pe Mihalache, pe Costăchescu de la Iași, pe Iunian, nu numai fruntașii de atunci ai Partidului Național Țărănesc, ci, în general fruntași ai vieții sociale și politice românești”.

După cum povestea ”Seniorul”, Iuliu Maniu l-a luat șef de cabinet de pe vremea cînd era student, în 1930, ”apoi am ajuns director de cabinet. Între 1937 și pînă la arestare, am fost secretar politic al lui Maniu și, aș putea spune, umbra lui, pentru că nu m-am despărțit niciodată de el, n-am lipsit de la nicio activitate desfășurată de el în perioada aceasta și aș putea afirma că am fost persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de zece ani de zile”.

În 1945, tînărul Coposu a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj, iar apoi a fost ales secretar general adjunct al PNȚ. Anterior, alături de Iuliu Maniu, Coposu a învățat cum se conduce un partid în condiții de cvasiilegalitate, în timpul dictaturii lui Carol al II-lea și a regimului autoritar al generalului Antonescu. În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Corneliu Coposu a notat riguros toate nemulțumirile, criticile și întînirile dintre Iuliu Maniu și regele dictator. În mai multe rînduri, Coposu insistă pentru a afla detaliile legate de venirea ilegală în țară a prințului Carol, pe care, în calitate de prim-ministru al guvernului României, Iuliu Maniu ar fi putut să-l aresteze, și vrea să afle motivele pentru care nu s-a întîmplat acest lucru. Iată cum îi explica Maniu lui Coposu această decizie: ”Puteam să-l arestez la 6 iunie. Nu ar fi fost oportun. Ar fi fost chiar o greșeală politică pe care partidul ar fi plătit-o scump. În anul 1930, lumea românească, în marea ei majoritate, nutrea o simpatie evidentă pentru cel socotit atunci <<Prințul sacrificat de liberali.>> Țara îl dorea. El era considerat o victimă a manevrelor lui Brătianu și încarna multe nădejdi. Opinia publică trecea, cu destulă ușurință, peste aventurile lui anterioare. Ba chiar îi apreciau romantismul și cavalerismul dovedit. Țara era pornită contra liberalilor, uzați de o guvernare prelungită și destul de abuzivă, și îmbrățișa cu ostentație pe toți adversarii guvernanților și în primul rînd pe prințul moștenitor, prin a cărui îndepărtare din țară fusese întronat un copil, tutelat prin regență”[14]. Coposu explică în notele sale de ce lecțiile de politică și istorie primite de la Iului Maniu l-au ajutat să înțeleagă una dintre cle mai complicate periode din istoria națională. Datorită apropierii de Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a fost martor ocular și participant la nenumărate evenimente politice importante (negocierile lui Iuliu Maniu cu regele Carol al II-lea; pactele politice încheiate de Partidul Național Țărănesc cu alte partide din opoziție pentru limitarea efectelor dictaturii personale regale a lui Carol al II-lea; pregătirea actului de la 23 august 1944; înscenările făcute de comuniști împotriva partidelor istorice, în particular împotriva Partidului Național Țărănesc), fapt care i-a permis ulterior să dea informații inedite, să corecteze erori factuale ori istoriografice, interpretări greșite sau tendențioase ale istoriei și politicii interbelice, din timpul celui de-al doilea război mondial, din perioada postbelică și din cea comunistă [15]. Astfel, o mărturie a lui Corneliu Coposu din perioada statului național legionar arată că Partidul Național Țărănesc a fost una dintre țintele terorismului criminal legionar. În notele inedite ale lui Corneliu Coposu, publicate abia în 2014, ”Seniorul” povestește că la zece minute după ridicarea de acasă a lui Virgil Madgearu, care la vremea respectivă era secretarul general al Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu a fost sunat de doamna Madgearu, care i-a povestit că soțul îi fusese ridicat de acasă de către legionari. După ce Maniu și Coposu s-au dus la locuința lui Madgearu, iar președintele PNȚ l-a sunat pe secretarul general al Ministerului de Interne, colonelul Rioșianu, care i-a explicat că autoritățile (nelegionare) nu știau nimic despre acest caz. Maniu l-a trimis pe Coposu atît la Ministerul de Interne, de unde a primit din partea lui Rioșianu două pistoale și cartușe, precum și instrucțiuni precise despre cum să procedeze dacă vin legionarii și la Maniu: ”trageți în ei, ca în cîini, pe răspunderea mea!”. Ulterior, Coposu a mers în audiență la Horia Sima, care a pretins că nu știe nimic despre acel caz [16]. Seara pe la ora 18 s-a primit înștiințarea oficială a asasinării lui Virgil Madgearu. Maniu și Coposu s-au deplasa de urgență la locul asasinatului, unde ”cel care a fost profesorul Virgil Madgearu, economistul de prestigiu european, dascălul atîtor generații de studenți, strălucitul debater parlamentar, iscusitul ministru de Finanțe, emeritul ideolog democrat al României postbelice, zace întins pe spate, mînjit de sînge, cu fruntea spartă de gloanțe, purtînd pe corp urme de violență și tortură”

În jurnalul lui Corneliu Coposu se regăsesc detaliile privind rolul central jucat de către Iuliu Maniu în organizarea loviturii de stat de la 23 august 1944, prin care România ieșea din alianța cu Germania lui Hitler și intra în alianță cu puterile occidentale și URSS, care a implicat partidele politice, grupuri din diplomație, armată, casa regală; Iuliu Maniu l-a convins pe tânărul rege Mihai I să participe la înlăturarea de la putere a mareșalului Antonescu, ceea ce a conferit legitimitate politică actului de la 23 august 1944. Coposu povestește circumstanțele în care și motivele pentru care Iuliu Maniu a refuzat să prezideze guvernul instalat după 23 august 1944; acel guvern ar fi fost sabotat de către sovietici și complicii lor comuniști.

În acest sens, ziarista Doina Alexandru a povestit cum pe vremea comunismului, în timp ce lucra la ”Radio Europa Liberă”, Coposu i-a trimis o scrisoare directorului acestui post, istoricul Vlad Georgescu, datorită faptului că în opinia acestuia, ”Iuliu Maniu ar fi făcut în cariera sa trei greșeli politice: restaurația din 1930, pactul cu legionarii din 1937 și refuzul de a prezida guvernul constituit după lovitura de stat de la 23 august. Domnul Coposu a protestat în scrisoarea sa împotriva acestei interpretări tendențioase venind cu precizările sale pentru stabilirea adevărului istoric”.

Sub regimul comunist

După 1945, Corneliu Coposu a intrat în vizorul activiștilor comuniști, care mai întâi au dus împotriva lui un război propagandistic, apoi au contribuit la persecutarea sa de către autoritățile regimului totalitar. Astfel, după cum povestea liderul țărănist mai tîrziu despre Silviu Brucan, ”nu-i păstrez nici o ranchiună, deși, în calitate de redactor-șef adjunct la Scînteia, a cerut condamnarea mea la moarte în fața Tribunalului militar”.

Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În cei peste 17 ani de detenție a fost mutat de la o închisoare la alta, dintr-un penitenciar într-altul (arestul Ministerului de Interne; închisoarea Malmaison, de pe Calea Plevnei din București; penitenciarul Pitești; penitenciarul Văcărești, din București; penitenciarul din Craiova; penitenciarul Jilava, de lîngă București; penitenciarul Bragadiru; Unitatea de muncă nr. 1 Cap Midia, de fapt Canalul Dunăre-Marea Neagră; lagărul de triere din Ghencea, București și muncă forțată la ferma Bragadiru; Unitatea Militară nr 4, Ocnele Mari; din nou, penitenciarul Văcărești; penitenciarul Poarta Albă, Constanța; penitenciarul Sighetul Marmației; penitenciarul Jilava; penitenciarul Râmnicu Sărat; penitenciarul Gherla; penitenciarul Aiud; din nou, penitenciarul Râmnicu Sărat).

A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din închisoarea Râmnicu Sărat, după care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, județul Brăila (împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu, Virgil Solomon). După cum arată Zarojanu, biograful lui Coposu, ”în momentul arestării, Corneliu Coposu cîntărea 114 kg, iar la eliberare - 51”. De menționat faptul că în timp ce Corneliu Coposu era întemnițat, soția sa, Arlette Coposu, a fost închisă în mai multe penitenciare, iar după eliberare a murit de cancer diseminat, pe 27 decembrie 1965.

În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică. După eliberarea din lunga detenție, Corneliu Coposu a fost invitat la o întrevedere cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoștea din perioada interbelică și care s-a scuzat ”pentru închisorile politice. «N-am putut face nimic, pentru că rușii ne-au dirijat tot timpul.» În compensație, îi propune să devină juristconsult al Consiliului de Stat, cu 4800 de lei pe lună (un inginer cîștiga cam 800 lei), cu condiția să semneze o declarație. Corneliu Coposu refuză, fără măcar să se uite pe declarație. De asemenea, Dej i-a propus reabilitarea sa și a lui Iuliu Maniu, la care a răspuns «Maniu ar fi mai indicat să-i reabiliteze pe comuniști»".[21] Între 1946 și 1989 Corneliu Coposu a fost permanent urmărit de către poliția politică comunistă, Securitatea, iar dosarul său de urmărire informativă are 38 de volume, circa 17.000-18.000 de file.[22]

Perioada postcomunistă

Încă din 1987 Corneliu Coposu a reușit să informeze lideri politici occidentali, din familia partidelor creștin-democrate și conservatoare europene, despre existența în ilegalitate în România comunistă a unui nucleu care își asuma misiunea de continuitate cu Partidul Național Țărănesc, desființat de comuniști. Mai mult, pentru a marca afilierea la grupul partidelor creștin-democrate și conservatoare, la Internaționala Creștin-Democrată, PNȚ și-a completat denumirea și identitatea, devenind Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, nume asumat public și deja recunoscut pe plan internațional după schimbarea regimului politic. Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului București a autorizat funcționarea primului partid postcomunist, PNȚCD. Între 1990 și 1995 Coposu a fost președintele partidului.[23]

Corneliu Coposu a dovedit calități de strateg politic atunci cînd i-a convins pe liderii partidelor din opoziție și ai asociațiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a președintelui Ion Iliescu și a Frontului Salvării Naționale era cea a opoziției unite (de unde și deviza ”Nu putem reuși decît împreună”). Pe 26 noiembrie 1991 s-a format coaliția/alianța electorală și politică cunoscută sub numele Convenția Democratică (mai tîrziu Convenția Democrată din România/CDR), care cuprindea drept membrii fondatori paisprezece partide și asociațiii civice (PNȚCD, Partidul Național Liberal, Pardidul Social Democrat Român, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Alianței Civice, Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat Creștină, Asociațea Foștilor Deținuți Politici din România, Alianța Civică, Sindicatul politic ”Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Solidaritatea Universitară, ”România viitoare”). Primul președinte al Convenției Democratice a fost Corneliu Coposu.[24]

În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republica Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la Casa Oamenilor de Știință din București ceremonia înmânării acestei distincții din partea Ambasadei Franței. În 1995 Corneliu Coposu a devenit cetățean de onoare al Oradiei.

Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni veniți din întreaga țară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenției Democrate la alegerile generale din 1996.

Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele.

În Piața Revoluției din București a fost dezvelit un monument în amintirea lui Corneliu Coposu (realizat de către sculptorul Mihai Buculei), monument așezat față în față cu monumentul lui Iuliu Maniu, ale cărui idealuri le-a dus mai departe. Anul 2014 a fost ”anul Corneliu Coposu”, anul centenarului nașterii celui socotit drept cel mai important om politic din perioada postcomunistă. ”Fundația Corneliu Coposu” (coordonată de surorile lui Corneliu Coposu - Flavia Bălescu, Rodica Coposu, precum și de Cristian Fulger și Ionuț Gherasim) au organizat de-a lungul anului 2014 o serie de activități comemorative, precum și publicarea ori republicarea mai multor volume: Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983, ediție îngrijită de Doina Alexandru ; Cristian Fulger, Tudor Călin Zarojanu (editori), Seniorul Corneliu Coposu (volum care reunește texte despre Corneliu Coposu sau dedicate acestuia, semnate, în ordinea cuprinsului, de Cristian Fulger, T.C. Zarojanu, Regele Mihai, Claudiu Marcus, Emil Constantinescu, Ana Blandiana, Doina Alexandru, Cardinalul Lucian, Vladimir Tismăneanu, Marin Pop, Dan Pavel, Doina Cornea, Matei Gheboianu și Bogdan Murgescu, Ioan Stanomir, H.-R. Patapievici, Romulus Rusan, Paul Lăzărescu, Cicerone Ioanițoiu, Liviu Hagea, Nicolae Noica, Nicolae M. Constantinescu, Răsvan Dobrescu, Mircea Popa-Zlatna, Ion-Andrei Gherasim, Marilena Rotaru, Christian Mititelu, George Arion, Simina Mezincescu, precum și o nouă ediție a volumului Viața lui Corneliu Coposu de T.C. Zarojanu) [25]; o nouă ediție din Corneliu Coposu, Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru'.

Publicații

    Semnele timpului

    Mărturisiri: Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian

    Confesiuni: Dialoguri cu Doina Alexandru

    Dialoguri cu Vartan Arachelian

    Armistițiul din 1944 și implicațiile lui

    Retrospective asupra istoriei contemporane

    Țara Sălajului

    Din cele trecute vremii

    Jurnal din vremuri de război

    Plânge Ardealul!...- Mărturii de epocă despre Dictatul de la Viena, Emil Boșca-Mălin, Corneliu Coposu, Constantin Hagea, Victor Papilian

    Calendarul Ardealului 1943, Constantin Hagea, Iustin Ilieși, Corneliu Coposu

    Poeme, Editura fundației Academia Civică în 2019, prefață de Ana Blandiana

Note

    ^ a b c d Corneliu Coposu, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în 9 octombrie 2017

    ^ Draghici, Elena (11 noiembrie 2020). „Corneliu Coposu - date cheie din viața Seniorului”. Revista National Geographic Romania. Accesat în 25 aprilie 2021.

    ^ Camera Deputaților (nedatat), „Structura Parlamentului României 1992-1996”, Pagina oficială, accesat în 18 februarie 2015 Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

    ^ Protopopul Valentin Coposu (1886-1941) – 125 de ani de la naștere și 70 de la moartea sa, Fundația Corneliu Coposu

    ^ 75 de ani la moartea lui Valentin Coposu, tatăl Seniorului. Cum s-a refugiat familia Coposu din calea horthyștilor, 28 iulie 2016, Andreea Vilcovschi, Adevărul, accesat la 24 august 2016

    ^ Idem.

    ^ Corneliu Coposu, Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru (București: Editura Vremea, 2014), p. 31-32.

    ^ a b Coposu, Confesiuni, p. 32.

    ^ Paul Lăzărescu, „N. Carandino și Corneliu Coposu în Dreptatea (1944-1947)”, în Fulger, Zarojanu, Seniorul Corneliu Coposu, p. 98.

    ^ Zarojanu, Viața lui Corneliu Coposu, p. 182.

    ^ Zarojanu, Viața lui Corneliu Coposu în Fulger, Zarojanu, Seniorul Corneliu Coposu, p. 182.

    ^ Coposu, Confesiuni, pp. 36-37.

    ^ Coposu, Confesiuni, p, 37.

    ^ Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis, p. 116.

    ^ Vezi Doina Alexandru, ”Prefață” la Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis, pp. 5-9.

    ^ Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983, ediție îngrijită de Doina Alexandru, București, Editura Vremea, 2014, pp. 152-155.

    ^ Coposu, File dintr-un jurnal interzis, p. 156

    ^ Doina Alexandru, ”Prefață” la Coposu, Confesiuni, p. 15. Coposu trimitea scrisori către Radio Europa Liberă în ciuda permanentei sale supravegheri de către poliția politică, Securitatea.

    ^ Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian (București: Fundația Academia Civică, 2014), p. 140.

    ^ Pentru enumerarea penitenciarelor în care a fost închis Corneliu Coposu, inclusiv pentru documente ale Securității privind detenția, anchetele, mărturiile împotriva sa din partea informatorilor și colaboratorilor Securității, vezi Tudor Călin Zarojanu, Viața lui Corneliu Coposu, ediția din 2014, publicat în volumul Cristian Fulger, Tudor Călin Zarojanu (editori), Seniorul Corneliu Coposu, (București: Humanitas, 2014), pp. 216, 224,227, 233,241, 250.

    ^ Zarojanu, Viața lui Corneliu Coposu, în Fulger, Zarojanu, Seniorul Corneliu Coposu, p. 258.

    ^ R. M. (19 mai 2012), „'Utopicul' era numele de cod al lui Corneliu Coposu în dosarul întocmit de Securitate”, HotNews, accesat în 18 februarie 2015

    ^ Dan Pavel, Iulia Huiu, ”Nu putem reuși decît împreună”. O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, (Iași: Polirom, 2003), pp. 17-18.

    ^ Pavel, Huiu, ”Nu putem reuși decît împreună, p. 89.

    ^ Vezi Cristian Fulger, Tudor Călin Zarojanu (editori), Seniorul Corneliu Coposu (București: Humanitas, 2014), volum care cuprinde 370 de pagini.

Bibliografie

    Coposu, Corneliu (1991), Dialoguri cu Vartan Arachelian, Colecția Caractere, București: Editura Anastasia, ISBN 973-9577-5-x Verificați valoarea |isbn=: invalid character (ajutor)

    Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983, ediție îngrijită de Doina Alexandru (București: Editura Vremea, 2014), ISBN 978-973-645-647-3 ;

    Cristian Fulger, Tudor Călin Zarojanu (editori), Seniorul Corneliu Coposu (București: Humanitas, 2014), ISBN 978-973-50-4648-4;

    Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, ediția a 3-a (București: Fundația Academia Civică, 2014) [prima ediție, 1991];

    Pavel, Dan; Huiu, Iulia (2003), „Nu putem reuși decît împreună.” O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Iași: Editura Polirom, ISBN 973-681-260-X;

    Domnița Ștefănescu, Cinci ani din istoria României. O cronologie a evenimentelor, decembrie 1989-decembrie 1994, Editura Mașina de Scris, București, 1995;

    Corneliu Coposu confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru, București, Editura Anastasia, 1996 (reeditată Corneliu Coposu, Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru, București, Editura Vremea, 2014).

    Tudor Călin Zarojanu, Viața lui Corneliu Coposu (1996: Editura Mașina de Scris, București); ediția a III-a, revăzută și completată publicată în Cristian Fulger, Tudor Călin Zarojanu (editori), Seniorul Corneliu Coposu (București: Humanitas, 2014), Partea a III-a, ISBN 978-973-50-4648-4;

Legături externe

    Fundaṭia Corneliu Coposu

    Cărți de Corneliu Coposu, corneliu-coposu.ro

    500 de securiști pe urmele lui Corneliu Coposu: Iată cum era urmărit Seniorul!, 21 mai 2012, Simona Ionescu, Evenimentul zilei

Articole biografice

    VIDEO „Brucan a cerut moartea lui Corneliu Coposu”, 18 martie 2011, Adevărul

    FOTO 15 ani fără Corneliu Coposu, 11 noiembrie 2010, Adevărul

    Treisprezece ani de la trecerea în eternitate a lui Corneliu Coposu, 11 noiembrie 2008, Ioana Toma, Amos News

    Comemorarea lui Corneliu Coposu la Bobota, 5 noiembrie 2010, Paul Maghiu, Adevărul

    Pariul lui Coposu, 11 noiembrie 2005, Evenimentul zilei

    Dezvăluiri despre turnătorii lui Corneliu Coposu, 13 iunie 2012, Simona Ionescu, Evenimentul zilei

    INTERVIU-EVENIMENT Nicolae Stroescu Stînișoară: „De la Washington, Departamentul de Stat îl soma pe Coposu să nu se retragă din alegeri“, 10 mai 2013, Andrei Crăciun, Adevărul

    Corneliu Coposu 11 noiembrie 2011, Blogul lui Laivindur

    Cum a refuzat Corneliu Coposu să îl trădeze pe Maniu, deși în schimbul trădării i se promisese libertatea, 5 aprilie 2013, Olimpia Man, Adevărul

    DOCUMENT Planul Securității de discreditare a lui Corneliu Coposu. Interviu cu Rodica și Flavia Coposu, surorile Seniorului, 30 noiembrie 2013, Alina Pop, Laurențiu Ungureanu, Adevărul

Multimedia

    Corneliu Coposu despre relația cu patriarhul Teoctist și cu Ion Iliescu

    Corneliu Coposu despre relația cu patriarhul Teoctist și cu Adrian Năstase

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Corneliu Coposu

Biografie

20 mai 1914

Se naste la Bobota, in judetul Salaj. Fiul protopopului greco-catolic, Valentin Coposu si al Aureliei, nascuta Anceanu.

Bunicul patern, Grigore Coposu, era preot, colaborator al lui Gheorghe Pop de Basesti. Bunicul matern, Gavril Vaida de Glod, era preot, var primar cu Alexandru Vaida Voievod.

Creste si este educat intr-o familie care desfasura o intensa acrivitate politica pentru recunoasterea drepturilor romanilor in Imperiul Austro-Ungar, prin intermediul Partidului National Roman.

Tatal, Valentin Coposu, vajnic militant pentru afirmarea clauzei romanesti in Transilvania, a suferit numeroase persecutii: a fost inchis la Vac, Szegedin, Budapesta, sub acuzatia de inalta tradare. A fost pus in libertate personal de generalul Mosoiu, cu ocazia eliberarii Budapestei dupa intrarea armatei romane in capitala maghiara. Valentin Coposu a fost deputat in Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 si a votat Unirea.

Mama, Aurelia, fiica protopopului unit Iulian Anceanu si a Corneliei, nascuta Vaida, era descendenta unei vechi familii ce reunea traditiile politico-culturale si religioase ale mediului romanesc ardelean. Aurelia Coposu i-a educat pe cei cinci copii ai sai: Cornel, Cornelia, Doina, Flavia si Rodica, in spiritul moralei crestine si patriotismului romanesc autentic.

1919 – 1923

Scoala primara in comuna Bobota.

1923 – 1930

Liceul confesional greco-catolic „Vasile cel Mare”.

Rolul cel mai important in evolutia sa ulterioara il joaca apropierea si influenta marelui artizan al Unirii din 1918, Iuliu Maniu, care devine mentorul si modelul sau de-a lungul intregii sale existente.

1930 – 1934

Studii juridice si economice la Universitatea din Cluj.

1935 – 1937

Presedinte al Organizatiei de Tineret PNT din Cluj, colaborator la ziarul „Romania Noua”, condus de Zaharia Boila,”Mesajul” (Zalau), „Unirea” (Blaj), etc.

1937 – 1940

Secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care il insoteste in toate misiunile si negocierile politice importante.

1940

Primeste titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu, indeplinind aceasta functie pana la arestarea sa si a lui Maniu, la 14 iulie 1947. In aceasta calitate l-a insotit in toate negocierile si tratativele purtate cu negociatorii occidentali si cu liderii partidelor politice din coalitia antihitlerista. I s-a incredintat cifrul secret al corespondentei diplomatice prin care Opozitia negocia iesirea Romaniei din Axa si intoarcerea ei catre aliatii traditionali. Avea misiunea de a intretine relatii confidentiale cu reprezentantii guvernului englez la Liverpool, cu delegatii opozitiei romane care duceau tratative la Cairo, cu emisarii romani de la Stockholm si cu comandamentul militar aliat din Italia (Foggia).

Se muta la Bucuresti dupa cedarea Ardealului de Nord. Colaboreaza la saptamanalul „Ardealul”, publicatia refugiatilor transilvaneni. Scrie de asemenea in publicatiile „Zorile”, „Dacia”, „Santier”, „Curentul”, „Cuvandul Liber”, „Dreptatea” si altele. Semneaza ocazional cu pseudonimul dr. C. Salajeanul.

1941

O cunoaste pe viitoarea sa sotie, Arlette, fiica generalului Marcovici si a Jeannei Husser. Generalul facuse parte din cabinetul Maniu, la prima sa guvernare. S-au cunoscut la Constanta, unde Maniu mergea la odihna la hotelul francez tinut de bunica lui Arlette.

24 octombrie 1942

Casatoria cu Arlette Marcovici (va fi arestata in 1950 si implicata impreuna cu sora ei France intr-un proces inscenat de spionaj; dupa ispasirea a 14 ani de pedeapsa, iese bolnava grav din inchisoare si moare pe 27 decembrie 1966).

1945

Presedinte al filialei PNT Salaj. Este ales secretar general adjunct al PNT. Delegat al PNT la reinstalarea activitatii autoritatii romanesti in Transilvania de Nord.

1946

Este promovat secretar al Delegatiei Permanente, forul conducator al partidului.

14 iulie 1947 – este arestat impreuna cu intreaga conducere PNT, dupa inscenarea de la Tamadau, desi nu facuse parte din grupul arestat acolo.

1947 – 1956

Ramane timp de 9 ani in arest preventiv, fara sa fie judecat. S-a incercat implicarea lui in numeroase procese politice, dar nu a putut fi condamnat din lipsa de probe.

1956

I se intenteaza un proces de inalta tradare. Este condamnat conform practicilor comuniste la munca silnica pe viata pentru”inalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale”.

1954 – 1962

8 ani de regim sever de izolare la Ramnicu Sarat.

1962

Se imbolnaveste grav ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat detinutilor politici.

1962 – 1964

Domiciliul fortat in Baragan la Valea Calmatui in comuna Rubla.

aprilie 1964

Pus in libertate dupa 17 ani de detentie in penitenciarele de la Vacaresti, Jilava, Pitesti, Malmaison, Craiova, Aiud, Ramnicu Sarat, Poarta Alba, Capul Midia, Canalul Dunare-Marea Neagra, Gherla, Sighetul Marmatiei, etc.

dupa 1964

Lucreaza ca muncitor necalificat pe santierele de constructii, fiind angajat la Intreprinderea de Constructii Montaj Bucuresti, atelierul de tamplarie mecanica. Este permanent urmarit si convocat periodic la Securitate.

I se fac 27 de perchezitii intre 1964-1989, i se confisca dulapuri intregi de documente si manuscrise.

1987

Afiliaza Partidul National Taranesc, aflat in clandestinitate, la Internationala Crestin Democrata, adresand o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepresendintele organizatiei.

22 – 23 decembrie 1989

Anunta printr-un mesaj-manifest reintrarea in viata publica a Partidului National Taranesc, devenit ulterior Crestin si Democrat – PNTCD.

Dupa 1989 a fost solicitat, cu ocazia fiecarui eveniment politic major in Romania, sa-si exprime opiniile in interviurile luate de posturile internationale de Radio: Europa Libera, BBC, Deutche Welle, Vocea Americii si posturilor de radio interne. A acordat numeroase interviuri aparute in presa romaneasca si straina.

28 – 29 ianuarie 1990

Devine practic liderul opozitiei impotriva Frontului Salvarii Nationale, care cauta sa monopolizeze puterea executiva si legislativa, confiscand Revolutia din decembrie 1989.

Intelegand ca Revolutia a fost furata de noua putere „emanata”, inzestrata cu vechi reflexe totalitare, Corneliu Coposu va prelua misiunea grea de a conduce Opozitia in Romania postcomunista. Incepand cu data de 29 ianuarie 1990, devine tinta unei virulente campanii de presa prin care se lanseaza zvonuri pentru compromiterea lui. Campania avea sa continue cu aceeasi intensitate pana dupa alegerile legislative din aprilie 1992.

iulie 1991

Face o vizita Regelui Mihai I la Versoix in Elvetia, fidel crezului sau monarhic. Legaturile lui cu suveranul si familia regala au continuat pana la sfarsitul existentei sale.

27 septembrie 1991

Este reales presedinte al PNTCD la primul Congres al partidului.

1991 – 1993

Presedinte al Conventiei Democrate Romane. Ideea formarii Conventiei ii apartinuse si o propusese inca din 1990.

aprilie 1992

Alaturi de alti lideri ai partidelor de Opozitie, oameni de arta si cultura, il intalneste pe Majestatea Sa, Regele Mihai I de Romania, cu ocazia memorabilei vizite regale in Romania, cu ocazia Sfintelor Pasti din 1992.

august – septembrie 1992

Efectueaza un turneu de prezentare al candidatului Conventiei Democrate Romane, Emil Constantinescu, in Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta, Germania si Anglia.

27 septembrie 1992

In urma alegerilor, devine senator de Bucuresti.

1992 – 1995

Activeaza pe plan international, printre altele in calitate de membru in Consiliul Uniunii Europene Crestin Democrate si in Internationala Crestin Democrata; efectueaza calatorii si participa la diverse congrese ale partidelor crestin democrate fratesti (Marea Britanie, Luxemburg, Suedia, Grecia, Franta, Elvetia).

februarie-martie 1995

Efectueaza o vizita in SUA, la invitatia Cogresului American.

mai 1995

Numit Ofiter al Legiunii de Onoare, cea mai inalta decoratie a Republicii Franceze.

6 octombrie 1995

Ceremonia acordarii Legiunii de Onoare cu grad de ofiter de catre Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Bernard Boyer, la sediul Ambasadei Frantei la Bucuresti in numele Presedintelui Jacques Chirac.

11 noiembrie 1995

Inceteaza din viata la Spitalul Universitar din Bucuresti, ca urmare a neoplasmului pulmonar operat in 1994.

14 noiembrie 1995

Este inmormantat la Cimitirul Belu Catolic, fara funeralii nationale, dar sute de mii de romani vin sa-l conduca pe ultimul drum.

Despre noi

    Introducere

    Despre fundație

    Corneliu Coposu

    Membrii fundației

Ultimele noutăți

23.03.2021 | Știri

Concurs de eseuri – Ediția a VI-a

16.03.2021 | Știri

COMUNICAT

02.01.2021 | 25 de ani fără Senior

Mărturie

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.