Politică

Ludovic Orban susţine o moţiune de cenzură împotriva lui Ponta

Ziarul de Vrancea
16 sep 2013 970 vizualizări
"Acest hibrid nereuşit între capitalismul lui Năstase şi comunismul lui Iliescu trebuie să plece"

Gestul premierului Victor Ponta de a merge la Roşia Montană şi de a coborî în subteran pentru a vorbi cu minerii protestatari l-a făcut pe liberalul Ludovic Orban să îl compare cu fostul preşedinte Ion Iliescu, spunând că Ponta are "apucături de nomenclaturist".

"Deşi mult timp nu i-am dat dreptate în totalitate, încercând să dau crezare povestioarelor lui Ponta despre participarea lui la Piaţa Universităţii şi autoiluzionându-mă că un om de vârsta lui nu poate să aibă apucături de nomenclaturist, astăzi trebuie să recunosc că m-am înşelat, pentru că ieri i-am văzut adevărata faţă. Nu am fost niciodată fan Ponta. Aş putea spune chiar că l-am inclus imediat ce a apărut în viaţa publică în categoria 'produselor de laborator', a marionetelor mânuite de sforari nevăzuţi. Ieri, privindu-l pe Ponta, l-am văzut aievea pe Ion Iliescu al anilor 90, mulţumind minerilor după reprimarea brutală a Pieţei Universităţii ", a scris Orban, pe contul său de Facebook.

În finalul postării, Ludovic Orban l-a ameninţat pe Victor Ponta că va fi de acord cu o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, precizând şi că se va strădui să-şi convingă şi colegii din PNL să o facă.

"Îl anunţ pe această cale pe domnul Ponta că voi vota orice moţiune de cenzură se va depune împotriva cabinetului său şi că voi face toate demersurile posibile pentru a îmi convinge colegii liberali că acest hibrid nereuşit între capitalismul lui Năstase ( vezi PETROM, ALRO, BECHTEL etc. ) şi comunismul lui Iliescu trebuie să plece din fruntea guvernului României", a mai scris Orban.

Mai mult, deputatul PNL a postat şi o listă de motive pentru care Victor Ponta i-a displăcut întotdeauna.

"Apariţia în viaţa publică, precum un iepuraş scos din joben de Adrian Năstase, şi trecerea peste noapte de la statutul de procuroraş anonim la cel de ministru şi de preşedinte al organizaţiei de tineret al PSD. Admiraţia nedisimulată exprimată public faţă de Che Guevara, exportatorul de revoluţie comunistă finanţat de Fidel Castro. Alegerea naşilor ( şeful SRI, George Maior şi Gabriel Oprea ). Semnarea pactului de coabitare cu "duşmanul" Traian Băsescu. Numirea procurorilor-şefi în bună înţelegere cu Băsescu", sunt doar câteva dintre aceste lucruri enunţate de penelist.

 

www.gandul.info

 

 

 

Orban: Votez orice moţiune de cenzură împotriva lui

Ponta, acest "hibrid nereuşit" între Iliescu şi Năstase.

REACŢIA lui Crin Antonescu.

Haşotti: Va avea probleme foarte mari

 

Deputatul PNL Ludovic Orban susţine că va vota orice moţiune de cenzură împotriva premierului Victor Ponta, despre care afirmă că este "un hibrid nereuşit" între "capitalismul lui Năstase" şi "comunismul lui Iliescu", nemulţumit fiind de declaraţiile premierului făcute la Roşia Montană. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru MEDIAFAX că anunţul deputatului PNL Ludovic Orban privind susţinerea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului condus de Victor Ponta este unul "strict personal", iar PNL nu intenţionează să susţină vreo moţiune de cenzură.


Orban:Votez orice moţiune de cenzură împotriva lui Ponta, "hibrid nereuşit" între Iliescu şi Năstase (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Ieri, privindu- l pe Ponta, l-am văzut aievea pe Ion Iliescu al anilor 90, mulţumind minerilor după reprimarea brutală a Pieţei Universităţii. Este adevărat că nu avea decât casca (nou- nouţă, de altfel ca şi toţi ceilalţi asa-zişi mineri, care nu mai sunt mineri din 2006) nefiind dotat şi cu lămpaş sau bâtă. Este adevărat că nu a adus minerii la Bucureşti, dar a făcut un lucru mult mai grav: a promis minerilor că îi ia pe parlamentari de guler şi îi aduce să voteze în mină. Este adevărat că nu a înfierat cu mânie proletară protestatarii din Piaţa Universităţii, însă a făcut un lucru şi mai grav, afirmând: «nimeni nu are voie să spună nu»", scrie Orban pe Facebook.

El avertizează că va vota orice moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ponta.

"Îl anunţ pe această cale pe domnul Ponta că voi vota orice moţiune de cenzură se va depune împotriva cabinetului său şi că voi face toate demersurile posibile pentru a îmi convinge colegii liberali că acest hibrid nereuşit între capitalismul lui Nastase (vezi PETROM, ALRO, BECHTEL etc. ) şi comunismul lui Iliescu trebuie să plece din fruntea guvernului României", scrie Orban.

Antonescu, despre anunţul lui Orban: E o poziţie personală, nu susţinem o moţiune de cenzură

"Eu nu comentez declaraţiile domnului Orban, precizez doar că declaraţia privitoare la moţiune de cenzură e un punct de vedere strict personal al domnului Orban. PNL face parte din Guvern şi bineînţeles că în această situaţie nici nu intenţionează să iniţieze sau să susţină vreo moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern", a declarat Antonescu.

Haşotti: Dacă Orban va semna o moţiune de cenzură, va avea probleme foarte mari

"În situaţia în care Ludovic Orban va semna o moţiune de cenzură împotriva deciziei partidului, evident că va avea probleme foarte mari. Din punctul meu de vedere, doar al meu, ar trebui să se întâmple ceea ce s-a întâmplat şi în legislatura trecută, când anumiţi parlamentari, nealiniindu-se în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, au fost excluşi. Dar asta e o opinie personală, subliniez", a declarat Haşotti pentru MEDIAFAX.

El a arătat că niciun parlamentar al PNL nu poate vota sau iniţia o moţiune de cenzură decât dacă partidul este de acord cu această acţiune politică.

Vineri, deputatul PNL a cerut, într-o postare pe Facebook referitoare la Roşia Montană, demisiile "de onoare" ale premierului Victor Ponta şi ministrului Dan Şova.

Minerii de la Roşia Montană, care s-au blocat în subteran de cinci, respectiv trei zile, au ieşit din mină, duminică seară, după aproape o oră de la momentul în care premierul Victor Ponta a coborât la ei, primul-ministru spunându-le acestora că le va aduce Comisia parlamentară.

Premierul a ieşit din subteran alături de minerii care protestau acolo de miercuri, respectiv de vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Le-am promis că se face comisie şi aducem aici comisia, să se decidă aici", a afirmat premierul Victor Ponta, la ieşirea din galerie.

Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunţa în privinţa situaţiei minerilor de la Roşia Montană, pentru că "nu ştiu ce viaţă au oamenii aceştia".

 

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.