Politică

Colegiul Director al PDL discută despre guvernul alternativă şi criteriile pentru europarlamentare

Ziarul de Vrancea
15 aug 2013 453 vizualizări
Colegiul Director al PDL, care se întruneşte sâmbătă la Baia Mare, urmează să discute despre strategia constituirii guvernului alternativă al PDL, precum şi criteriile pentru desemnarea candidaţilor la viitoarele alegeri europarlamentare.

 

Colegiul Director al PDL urmează să se întrunească sâmbătă la Sala Millenium din Piaţa Libertăţii din Baia Mare.

Pe ordinea de zi a reuniunii se află poziţia PDL referitoare la principalele teme politice, stadiul şi strategia constituirii Guvernului alternativă al PDL, criterii pentru desemnarea candidaţilor PDL la alegerile pentru Parlamentul European din 2014, informare privind stadiul alegerilor interne din PDL, precum şi teme diverse, informează PDL.

Vasile Blaga a precizat recent că guvernul alternativă al PDL va fi constituit în această toamnă şi că de pregătirea lui se ocupă prim-vicepreşedintele partidului Cătălin Predoiu. Constituirea guvernului din umbră al PDL a reprezentat şi un motiv de dispută între Vasile Blaga şi europarlamentarul Cristian Preda, care dorea ca acest lucru să se producă mai rapid. Preda este în prezent suspendat din partid.

În privinţa alegerilor europarlamentare, Blaga a anunţat că lista candidaţilor va fi întocmită pe baza activităţii duse în partid. El a spus că Monica Macovei şi-a depus solicitarea de a candida pentru un nou mandat de europarlamentar din partea partidului, neprecizând dacă acesta se va afla sau nu pe listă.

Dar, potrivit unor surse din partid, lista este în curs de definitivare, pe primele locuri aflându-se Theodor Stolojan, Monica Macovei, Marian Jean Marinescu. Un alt nume vehiculat pentru această listă este cel al Sulfinei Barbu.

Blaga a precizat, de asemenea, că la partid nu a fost înregistrată nicio cerere din partea europarlamentarului Elena Băsescu de a candida din partea PDL pentru un nou mandat.

La Colegiul Director s-ar putea discuta şi despre procedura de desemnare a candidatului partidului la alegerile prezidenţiale, a mai anunţat Vasile Blaga.

La această şedinţă se aşteaptă să fie abordată şi problema celor din partid care au avut poziţii critice publice la adresa conducerii PDL, preşedintele Vasile Blaga declarând, în urmă cu două săptămâni, referitor la Elena Udrea, că trebuie stopată ipocrizia.

Blaga spunea atunci că lucrurile vor fi clarificate la şedinţa Colegiului Director din 17 august, arătând că un membru PDL nu poate fi fidel contribuind la construcţia altui partid şi că "ipocrizia nu poate fi dusă la maximum".

"Ca să fie foarte clar: toţi colegii vor trebui să aibă o poziţie tranşantă. Ce doresc în viaţă: în PDL urmărind obţinerea de către acest partid a obiectivelor pe care şi le propune sau în PDL încercând să coaguleze oameni spre alte zone ca partidul să nu-şi poată atinge la un moment dat obiectivele. Lucrurile acestea trebuie lămurite, deocamdată nu mă pronunţ, dar lucrurile trebuie lămurite", a adăugat Vasile Blaga.

Dar divergenţele dintre Vasile Blaga şi Elena Udrea s-au mai aplanat după întâlnirea pe care cei doi au avut-o săptămâna trecută.

"Am avut o discuţie - n-am niciun motiv să cred că nu a fost foarte sinceră - cu doamna Udrea. Şi-a declarat devotamentul faţă de partid, faptul că nu o interesează o altă construcţie politică. I-am spus şi eu că anumite declaraţii pe care le-a făcut au nemulţumit şi că a şi primit reacţiile unor colegi, lucru care pe mine nu mă bucură. Până la urmă aceste lucruri trebuie discutate în interiorul partidului", a spus preşedintele PDL.

Udrea a declarat, la rândul său, că poate lucra foarte bine cu Vasile Blaga pentru schimbarea guvernării USL şi că democrat-liberalii care au plecat la Partidul Mişcarea Populară nu au fost trimişi de ea.

Întâlnirea Colegiului Director al PDL este prevăzută să înceapă sâmbătă la ora 11.00 şi va fi urmată de o conferinţă de presă.

 

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.