Politică

Inspectoratul Şcolar a aprobat punctajele pentru gradaţia de merit

Ziarul de Vrancea
10 mai 2013 2438 vizualizări
şapte inspectori şcolari aspiră la gradaţia de merit

Inspectoratul Şcolar Judeţean a aprobat ieri, în cadrul şedinţei consiliului de administraţie (CA), punctajele acordate cadrelor didactice aspirante la obţinerea gradaţiei de merit. Lista va fi făcută publică abia luni, 13 mai, urmand ca în perioada 15 – 17 mai cei nemulţumiţi de punctele obţinute să depună contestaţie. În perioada 20 – 22 mai vor fi rezolvate contestaţiile, iar pe 26 mai CA-ul IŞJ va aproba numele cadrelor didactice beneficiare ale gradaţiei. Anul acesta 360 de cadre didactice şi-au depus dosarele pentru obţinerea gradaţiei de merit, cele mai multe, 120, fiind ale educatoarelor şi învăţătorilor. Concurenţa în randul acestora este mare, unii exagerand din dorinţa de a fi cat mai convingători şi au depus sute de file, astfel că s-a ajuns ca unele dosare să depăşească 900 de pagini. Anul trecut cele mai multe gradaţii, 36, au fost acordate învăţătorilor. În total, în 2012 au fost stabilite la nivel de judeţ peste 200 de gradaţii de merit, însă oficialii IŞJ apreciază că anul acesta numărul gradaţiilor va fi mult mai mic. Printre cei care şi-au depus dosarul la gradaţia de merit se află inspectorii şcolari Luminiţa Balaban, adjuncta IŞJ, inspectorul de geografie Dănuţ Săcrieru, inspectorul pentru management şcolar Emil Radu, inspectorul de chimie Maria Dochia, inspectorul pentru minorităţi Ana Gavrilescu, inspectorul pentru proiecte educaţionale Lidia Dumbravă şi inspectorul de educaţie fizică şi sport Dan Grigoraş. La gradaţie de merit aspiră şi liderul SLI Vrancea, învăţătorul Emil Tudor. Gradaţia de merit reprezintă 25% din salariul de bază şi se acordă pentru o perioadă de 5 ani. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
umil, acum 4001 zile, 18 ore, 57 minute, 30 secunde
Se afiseaza maine ,dar se stie de la inceput cine ia. Contestatia e praf in ochi, din moment ce nu iti arata dosarul tau, cu atat mai mult al celorlalti, merituosii.Sa fim sanatosi ,noi, cei care nu citeste integral
pentru omul oarecare, acum 4001 zile, 22 ore, 56 minute, 52 secunde
Traim in lumea hotilor si a minciunilor. Traim intr-o lume reala si nu imaginara. Lumea am facut-o noi, pentru ca nu am constientizat atuci cand trebuia........Noi din sistem am girat aceasta lume a citeste integral
un oarecare, acum 4003 zile, 57 minute, 21 secunde
Ati auzit de Eugen Ionesco? Traim in lumea imaginata de el!
Fort, acum 4003 zile, 3 ore, 12 minute, 18 secunde
La romani este o vorba ''tu centrezi tu dai cu capul'', asa si la ISJ, Balaban este presedinte de comisie si isi aproba gradatia....normal sa ia niste bani in plus ca doar a avut citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.