Politică

Traian Băsescu a fost demis în Vrancea

Ziarul de Vrancea
30 iul 2012 3601 vizualizări
In judeţul nostru s-au prezentat la urne peste jumătate dintre alegători.Cei mai mulţi votaseră, potrivit informaţiilor de aseară, pentru demiterea preşedintelui.Scrutinul a fost presărat cu numeroase acuzaţii, cea mai gravă fiind lovirea unui ziarist la Suraia pentru că a vrut să asiste la numărătoarea voturilor.In această dimineaţă se va afla dacă referendumul va fi validat

Vrancenii au ales, vorba lui Andrei Pleşu, două gaşte (a se citi Ponta şi Antonescu) în locul unui berbec, adică Traian Băsescu. Rata de participare a depăşit 50%, luand în calcul că ultima numărătoare de la ora 20.00 era de 49,95%, Vrancea fiind unul dintre judeţele fruntaşe la nivel naţional. Numărătoarea paralelă a USL arăta depăşirea pragului de validare de 50% la nivel naţional, iar cea a PDL doar 44%. În schimb, toate sondajele arătau că peste 80% dintre participanţii la vot nu-l mai vor pe Băsescu preşedinte. USL a apelat la toate mijloacele pentru a-i aduce pe oameni la vot, fapt care s-a văzut şi la capitolul nereguli. Cel mai grav incident al zilei a fost lovirea unui ziarist la o secţie din Suraia, pentru că a vrut să asiste la numărătoarea voturilor.

Peste 50% dintre vrancenii cu drept de vot au venit la urne ieri

Oamenii lui Marian Oprişan şi ai lui Nini Săpunaru s-au mobilizat cat au putut de bine ieri şi au reuşit să adune la vot peste jumătate dintre alegătorii Vrancei. „Provincia europeană” se clasa la finalul zilei pe locul 5 la nivel naţional în ceea ce priveşte participarea. Din păcate, Vrancea era pe un loc fruntaş şi la capitolul nereguli. Cei din PDL s-au plans că le-a fost greu să supravegheze secţiile de votare întrucat au fost trimişi la … plimbare cu urna mobilă, să adune voturi de pe la cetăţeni. Unii dintre democrat – liberali au refuzat plecarea din secţii, deoarece au primit indicaţii de la judeţ nu lase urnele fără supraveghere. În aceste condiţii, în mai multe birouri s-a luat decizia excluderii lor. La Biroul Electoral Judeţean a fost discutată doar contestaţia de la secţia 292 din Tătăranu la decizia de excludere a reprezentantului PDL, pe motiv că ar fi avut o atitudine care contravine ordinii publice şi un limbaj nepotrivit. „S-a decis cu majoritate de patru că această contestaţie este neîntemeiată. Eu am fost de părere că nu avem o procedură de excludere. La celelalte două secţii nu au existat hotărari ale birourilor, ci o dispoziţie şi un proces verbal. Pană la urmă am înţeles că membrii excluşi au fost reprimiţi. Nu am înţeles cum s-a făcut excluderea, nici reprimirea”, a declarat judecătorea Măndica Badiu, preşedinta BEJ.


Jurnalist lovit la Suraia


La Suraia au avut loc mai multe nereguli ieri, care au culminat aseară cu lovirea unei ziariste. Preşedintele secţiei 278, Vili Stan, a bruscat jurnalista şi a lovit-o peste faţă. Incidentul a avut loc după ce reporterul a vrut să stea în secţia de vot şi să asiste la numărătoare, potrivit legii. Atunci, preşedintele secţiei a luat-o de mană şi dat-o afară, moment cand a lovit-o şi peste faţă. În acest timp, poliţistul care asigura paza stătea şi se uita, potrivit victimei. În cele din urmă, la faţa locului au venit poliţiştii de la Focşani, care la închiderea ediţiei luau declaraţii de la cei implicaţi în incident. Se pare că motivul pentru care Vili Stan a vrut să numere voturile fără ziarişti era acela că vroia să amestece voturile din urna mobilă cu cele din urna din secţie, fără să le mai numere. Potrivit numărătorii paralele a observatorilor, pe liste ar fi fost înscrise peste 600 de persoane, în timp ce la numărătoare s-ar fi descoperit 900 de voturi. Preşedintele secţiei ar fi fost văzut ieri stand de vorbă cu şeful PSD din Suraia în maşina acestuia timp de circa o jumătate de oră. Vili Stan nu a fost la prima abatere ieri, fiind acuzat că a mai bruscat un observator. La poliţia locală existau aseară două plangeri, una de lovire, alta de fraudare a votului.


Mii de cereri privind urna mobilă


În Vrancea au existat 4.917 solicitări pentru urna mobilă, cele mai multe de la spitale şi penitenciar. BEC nu a interzis ca cererile să vină şi în ziua votului, astfel încat pe parcursul după amiezii începuseră să vină zeci de solicitări a urnei mobile. PDL a reclamat aceste lucruri la Parchet, precum şi faptul că în mai multe localităţi, printre care Jariştea şi Jitia, s-ar face turism electoral. De asemenea, au fost acuzaţii şi că unii dintre observatorii au fost şicanaţi. Ba chiar unul care a fost dat afară, iar cand a revenit, în secţie cineva votase în locul lui. Alte nereguli semnalate au privit introducerea mai multor buletine de vot, cum s-a întamplat la Panciu, unde procesul de vot a fost oprit timp de 15 minute, dar şi la Suraia, la secţia 278. O situaţie deosebită a fost la Tulnici, unde la secţia din satul turistic Lepşa cele 398 de buletine de vot repartizate au fost epuizate rapid şi au mai fost aduse încă 900 de buletine de vot, de la alte secţii. În timp ce în comunele PSD şi PNL prezenţa la vot a fost mai ridicată, în localităţile cu primari PDL numărul participanţilor la referendum a fost mai redus. Cu nereguli mai mari sau mici, procesul de vot s-a încheiat aseară cu o prezenţă peste 50% în Vrancea. Chiar dacă abia azi se va afla dacă referendumul va fi validat, sondajele arătau că peste 80% dintre cei care au venit la vot s-au pronunţat pentru demiterea lui Traian Băsescu.  (M. BOICU)

150 de focşăneni s-au uitat la Antena 3 în Piaţa Unirii


Foto:Oprişan nu are doar un ziar preferat, ci şi un post tv: Antena 3

Circa 150 de focşăneni s-au uitat ieri seară la Antena 3 în Piaţa Unirii. Conştient de faptul că un ziar, fie el şi de partid, nu are aceeaşi putere de propagare a unui mesaj, Marian Oprişan a dat plebei ocazia de a se uita în direct la dezbaterile furibunde ale lui Mircea Badea, Victor Ciutacu, Dana Grecu, Mihai Gadea şi ceilalţi “jurnalişti” din artileria grea a postului, supăraţi că Traian Băsescu e posibil să nu fie demis. Cei aflaţi în piaţă l-au huiduit serios pe Băsescu atunci cand acesta a apărut pe sticlă pentru a transmite “felicitări” celor de la Antena 3. Însoţit de Traian Negulescu, Cristian Dumitrescu şi Bogdan Matişan, Oprişan a ţinut să îşi repete mesajul lui standard: “Mulţumesc vrancenilor şi romanilor că au participat la vot”. Momentul de aseară relevă două lucruri reprezentative pentru acest judeţ. Unu este acela că PNL-ul nu contează în Vrancea, nici un liberal nefiind prezent în piaţă. Al doilea este acela că Oprişan are aproape totul la degetul mic. Dacă omul are chef să se uite la televizor în Piaţa Uniri trimite un sms şi subalternii se execută. Ce-i drept le-a luat ceva timp să facă sunetul să funcţioneze. (S. T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 20

Adaugă comentariu
Vasile , acum 4248 zile, 11 ore, 29 minute, 18 secunde
Se nasc framantari POLITICE SI SOCIALE IN FOCSANI , IMPLICIT CONFLICTE MAI MULT SAU MAI PUTIN SAVUROASE , INSA ESTE CERT CA MISCAREA CIVICA LOCALA ESTE PRELUATA IN CONDUCEREA SA DE CETATENII CURATI SI citeste integral
per scorilo, acum 4253 zile, 10 ore, 20 minute, 37 secunde
BRE EU AM VOTAT CONTEST DECIZIA CCR DAR ASTA NU INSEAMNA CA IUBESC PE NEA OPRIS CRED CA II ALEG PE TINERII DIN MISCAREA CIVICA DIN FOCSANI
deceneu, acum 4253 zile, 10 ore, 23 minute, 15 secunde
Miscarea Civica Unirea Principatelor din Focsani cenzureaza membri sai pentru a fi intr-adevar o miscare Civica!? Dar astia cine mai sunt? NU SUNT PDL-ISTI, NU SUNT USL-ISTI?! UNELE VOCI SPUN CA SUNT citeste integral
elena, acum 4286 zile, 22 ore, 13 minute, 4 secunde
In ce ma priveste, cred ca nu voi mai vota vreodata din caua acestor incompetenti care nu au stiut sa verifice niste cifre! Rusine organizatorilori ,v-am dat votul de pomana inca odata ati demonstrat citeste integral
cetateanul roman, acum 4287 zile, 1 ora, 55 minute, 15 secunde
Este trist ca vrancenii nu vad realitatea si se impiedica de asa zisul baron- care sfant nu e, adevarat - dar trebuia sa privim situatia in ansamblul ei pe intreaga tzara si reprezentare si sa decidem citeste integral
, acum 4287 zile, 13 ore, 7 minute, 39 secunde
Lepsa este locul turistic unde Oprisan a devint judet fruntas la furt de voturi.Ponta pentru munca depusa , rezultate si smecherii deosebite ii va pune corinita pe cap cu nota 10 la purtare pentru citeste integral
demisia, acum 4287 zile, 20 ore, 30 minute, 42 secunde
Acum trebuie sa-si dea demisia Crin si Ponta. Oare si-o va da?????????????? Asa au promis si poate de aceea nu a venit lumea la vot , ca sa nu-i mai vedem pe cei doi.DEMISIA!!!!!!!!!
, acum 4287 zile, 20 ore, 57 minute, 25 secunde
Suraienii de buna credinta,cinstiti ,gospodari cerem scuze doamnei jurnaliste pentru cele intamplate la sectia de votare de la acest individ prost educat ,fara cei sapte ani de acasa si cu apucaturi citeste integral
, acum 4287 zile, 21 ore, 54 minute, 32 secunde
Acesti 150 focsaneni sunt fosti comunisti care au raspuns la chemarea conducatorului iubit Oprisan.Daca n-au fost liberali se vede ca s-au trezit in al 12 lea ceas.
, acum 4287 zile, 21 ore, 58 minute, 57 secunde
Specialitatea presedintelui CJV s-a confirmat la mobilizarea la vot, 50% s-a furat din voturi.Asa s-a intamplat in tot judetul deoarece seful CJV a dat indicatie pretioase primarilor USL citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.