Politică

Scandal în Parlament:"Iliescu este un criminal notoriu"

Ziarul de Vrancea
20 dec 2011 2586 vizualizări
Acuzaţiile, făcute de un lider al revoluţionarilor, au scos PSD din sala de plen

Reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a afirmat ieri, în şedinţa solemnă dedicată Revoluţiei din 1989, că fostul preşedinte Ion Iliescu este "un criminal notoriu", fapt care a determinat ieşirea din sală, în semn de protest, a parlamentarilor PSD. În discursul său, Mărieş a arătat că Ion Iliescu a fost principalul beneficiar al Revoluţiei, fapt care a determinat vociferări în partea stîngă a sălii. "Arătaţi-vă în toată spendoarea, pentru că ăştia sînteţi", le-a Mărieş acestor parlamentari. "Ion Iliescu a beneficiat de crimele de după 22 Decembrie şi a instalat la putere FSN", a arătat Mărieş. Afirmaţiile sale au provocat proteste vehemente din sală, reacţia zgomotoasă a parlamentarilor social-democraţi determinînd reacţia preşedintelui Senatului, Vasile Blaga (PDL), care a spus: "Vă rog, păstraţi liniştea şi cînd nu vă convine". În timp ce parlamentarii PSD părăseau sala, Doru Mărieş a spus că se aştepta ca aceştia să plece pentru că fac parte dintre cei care au tăinuit "crima din Decembrie 1989".
Replica fostului preşedinte nu a întîrziat să apară. Este vina actualei conduceri a statului că încurajează lichele ca Teodor Mărieş, a declarat Ion Iliescu. "Este o adevărată ruşine şi vina aparţine conducerii Parlamentului şi actualei conduceri a statului, care încurajează nişte lichele şi nişte impostori ... Cînd a devenit Teodor Marieş revoluţionar? Nimeni nu-l recunoaşte pe Marieş şi nu poate să confirme că a fost undeva în zilele Revoluţiei, el nu face parte dintre membrii fondatori ai Asociaţiei 21 Decembrie", a declarat Iliescu, citat de TVR Info.
Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Revoluţiei din decembrie 1989 a început cu ţinerea unui moment de reculegere în memoria victimelor evenimentelor de atunci.

Vor accepta parlamentarii să lucreze fără leafă?

Vicepreşedintele Blocului Revoluţionarilor, Nicolae Bănuţoiu, a propus ieri în plenul Parlamentului, suspendarea pe anul 2012 a salariilor deputaţilor şi senatorilor, pentru ca ţara să fie scoasă din criză nu numai cu "amărîţi".
"Este criză, sînt de acord cu dumneavoastră. Decideţi: Parlamentul României suspendă pe 2012 salariile senatorilor şi deputaţilor. Dacă vrem să facem o chestie dreaptă şi logică. Haideţi să o facem. Scoateţi România din criză, domnilor, nu numai cu amărîţii, să scoateţi ţara din criză. Scoateţi ţara din criză toţi", le-a spus Bănuţoiu, de la tribună, parlamentarilor.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.