PMP Vrancea a anunţat cine sunt candidaţii plasaţi pe primele locuri la Camera Deputaţilor la Senat. Pentru funcţia de deputat candidează cu prima şansă deputatul Neagu Murgu, fostul preşedinte al UNPR Vrancea, actual preşedinte al PMP Vrancea.
La Senat, în fruntea listei se află prim – vicepreşedintele Mirela Bîznă, fostul lider al PMP Vrancea înainte de fuziunea celor două partide. ”La Vrancea funziunea a fost foarte bună, paşnică, fără certuri. Prin această fuziune au ieşit întărite organizaţiile din teritoriu. Suntem pregătiţi să intrăm în lupta electorală din 11 decembrie”, a declarat Neagu Murgu, într-o conferinţă de presă. Acesta a precizat că ambii candidaţi au girul organizaţiei judeţene. ”Consider şi susţin faptul că în politică trebuie să intre oameni oneşti, oameni care să nu reprezinte anumite grupuri de interese, oameni care sunt capabili să facă legi pentru români”, a spus la rândul său Mirela Bîznă. Cei doi au mai făcut echipă în campania de la parlamentarele din 2012, cand cei doi au candidat sub sigla PP-DD, Murgu pe Colegiul Mărăşeşti, iar Bîznă în Colegiul Dumitreşti. (M. B.)
În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
DANIELESCU, acum 1654 zile, 9 ore, 34 minute, 29 secunde
În nici 4 ani , d-ul Murgu Neagu a schimbat 3 partide, daca nu va iesi cu PMP-ul , ce va face, va fugi la alt partid, ca vorba aia a dat de gustul banilor nemunciti şi dormind în Parlament, ca de citeste integralinitiat vreo lege sau de făcut ceva pentru societatea vranceana nu s-a dovedit cu nimic un ,, CAPABIL SA FACA LEGI PENTRU ROMANI'' . Poate sa faca ceva pentru interesul personal ca si panaacum defapt, restul este demagogie si gargara pentur fraieri ce-l voteaza. Acum nici 4 ani a început cu PPDD, apoi UNPR, a fugit si de acolo ca nu se mai poate lipi de ciloan , dar se lipeste dePMP, cum dracu se face, ca destepti sunt numai excrocii, iar cei ramasi in afara Parlamentului sunt niste prosti. Garantat peste un an ne va face capul mare d-ul Murgu că este un om deosebit şi vreasa acceada la alt partid. Vai de capul nstru, cu asemena oameni vom da inainte exact asa cum am evoluat în ultimii 27 de ani.HALAL ALEGĂTORI !
Vad ca Murgu Neagu iar este promovat, ok pana aici , dar ce anume il califica sa candideze din nou , data trecuta a fost ales cu ajutorul cetatenilor din Marasesti. Ce a facut pentru acest oras? citeste integralAbsolut nimic, doar ca in cei 4 ani s-a tot plimabat prin America de Sud. Nu a adus la Marasesti nici macar o coala de hartie A4. L atribuna Parlamentul nu axcelat cu nimic, nu apromovat sau initiatnimic, nici pentru Maraseti, nici pentru judeţ, de tara nu mai vorbim, mai bine s-ar intoarce la mocanimea lui.
Pai daca in curand toata familia sefului lor Basescu se va afla in puscarie normal ar fi fost ca si slugile basiste sa faca aceasta conferinta de la puscaria Mandresti.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Raporteaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea raporta un comentariu.
Apreciaza comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea aprecia un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
Soare răsare:. 06:19
Soare apune: 20:03
Calendarul creștin ortodox
Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul
Duminica a V-a din Post
Calendarul romano-catolic
† DUMINICA a 3-a a Paştelui
Sf. Atanasia din Egina
Maxima zilei
„În cazul în care crezi că nimănui nu îi păsă dacă ești sau nu în viață, încearcă să te eschivezi de la câteva plăți pe care trebuie să le faci. – Earl Wilson
Astăzi, 18 aprilie 2021, conducerea DSP Vrancea a desfășurat o acțiune de monitorizare a măsurilor sanitare de la Măicănești, după ce rata de incidență înregistrată în...
Conform imaginilor redate în VIDEO de mai jos, în accidentul care s-a petrecut duminică, 18 aprilie 2021, după amiaza, pe DN2-E85 în vecinătatea intersecției spre Burcioaia, ar...
Astăzi, 18 aprilie 2021, conducerea DSP Vrancea a desfășurat o acțiune de monitorizare a măsurilor sanitare de la Măicănești, după ce rata de incidență înregistrată în...
Situaţie fără precedent în Vrancea, la 15 aprilie 2021 oierii şi-au dat deja mieii la export pe cel mai bun preţ de până acum, 15/kg în viu. În fermă au...
Conform imaginilor redate în VIDEO de mai jos, în accidentul care s-a petrecut duminică, 18 aprilie 2021, după amiaza, pe DN2-E85 în vecinătatea intersecției spre Burcioaia, ar...
Conform imaginilor redate în VIDEO de mai jos, în accidentul care s-a petrecut duminică, 18 aprilie 2021, după amiaza, pe DN2-E85 în vecinătatea intersecției spre Burcioaia, ar...
În perioada 9-10 aprilie 2021 au fost organizate mai multecompetiții de șahpe platforme de joc din mediul online, la care au participat și juniori de la CSM Focșani 2007, ei...
Meciul s-a jucat sâmbătă, 17 aprilie 2021, pe stadionul Portul Roșu din Galati în cadrul etapei a XVI - a, a ligii a III-a, seria 2Au marcat Taciuc și...