Politică

Un vrâncean a fost ales consilier la Roma

Ziarul de Vrancea
6 iun 2016 10906 vizualizări
La câţiva kilometri nord de Roma, în localitatea Riano, Toader Stoica, de 47 de ani, originar din comuna Tănăsoaia, a fost ales consilier comunal

Comunitatea românească de aici este numeroasă şi bine integrată, rezultatul alegerilor demonstrându-l din plin: 324 de voturi obţinute de candidatul român, al patrulea pe listă, reprezintă un număr destul de mare. Bucuros de rezultat, vrânceanul Toader Stoica a postat un mesaj de încurajare pe pagina sa de socializare: „Cu ajutorul vostru am reuşit să intru în cadrul Consiliului comunal obţinând 324 de voturi. Nu am cuvinte să îmi exprim stima pentru toţi acei care ieri mi-au dedicat o parte din timpul lor preţios. O să vă anunţ când ne vom întâlni şi vom sărbători împreună această meritată victorie a eforturilor noastre, a tuturor. Vă doresc numai bine, cu respect, Stoica”. În ultimii patru ani Gabriel Pârjolea a fost un alt român pe funcţia de consilier comunal, alegerile din 5 iunie 2016 validându-l de data aceasta pe Toader Stoica de pe lista „Siamo Riano” (Suntem Riano). Vrâncenii de la Roma au şi ei consilier judeţean în Vrancea, în persoana pănceanului Ovidiu Burduşa, proprietarul unei afaceri în domeniul turismului în capitala Italiei. Acesta a candidat pe listele PNL Vrancea, fiind pe locul zece. Liberalii vor avea în jur de 13 consilieri, în funcţie de redistribuirea voturilor. Felicitări proaspeţilor aleşi şi succes în activitatea pe care o vor desfăşura!  (C. M.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.