VIDEO!!!Consiliul Judeţean acoperă de la buget gaura de 4 milioane de euro de la Crâng
Şedinţa de luni a Consiliului Judeţean a fost un adevărat eveniment în istoria întrunirilor de regulă monotone ale aleşilor judeţeni, unde Marian Oprişan comandă, pesediştii execută, iar ceilalţi mai “cârcotesc” din când în când. Din nou, Oprişan a lipsit de la întunire şi l-a lăsat la conducere pe vicele Dragoş Bîrlădeanu. Proiectul de introducere a amenajării Crângului Petreşti pe lista de investiţii a dat naştere unor certuri care au durat circa două ore şi care au avut un rezultat previzibil: pesediştii şi aliaţii lor au votat propunerile făcute de preşedintele Consiliului Judeţean. După cum merg lucrurile la ora actuală, toate indiciile arată că Marian Oprişan va cheltui banii judeţului pentru investiţia de la Petreşti, fondurile europene se vor pierde, iar constructorul nu va scoate aproape 4 miloane de euro din buzunarul său pentru Crângul Petreşti decât dacă nu cumva va fi forţat de justiţie. Aceasta în condiţiile în care Marian Oprişan a declarat "cât se poate de clar" că dacă lucrările nu se realizaează în termen "se fac pe banii constructorilor".
Oprişan se foloseşte de semnătura lui Bîrlădeanu
Dragoş Bîrlădeanu semnează ceea ce nu-i convine lui Oprişan
Şedinţa legislativului judeţean şi conferinţa de presă susţinută înainte de oficialii CJ responsabili de proiecte a părut doar o încercare de a da o aparenţă de credibilitate acestui proiect prin care lucrările de ”Amenajare a ariei naturale de interes local “Crâng Petreşti” şi îmbunătăţirea infrastructurii de acces”, care beneficia iniţial de o finanţare Regio, obţinută prin ADR SE Brăila, ar urma să fie finanţată de la bugetul de Consiliului Judeţean. În scenariul CJ, constructorul, firma Recon şi Doje, ar trebui să cheltuiască 16,6 milioane lei pentru a termina investiţia până la data de 15 martie. Probabil suma va fi ceva mai mică dacă se vor include şi lucrările realizate până la final de an. Opoziţia a susţinut însă că, în realitate, lucrurile nu stau aşa şi că firma nu va plăti banii respectivi, iar Consiliul Judeţean va fi nevoit să suporte terminarea investiţiei pentru a nu pierde fondurile europene cheltuite până acum. Cât priveşte recuperarea ulterioară a fondurilor de la firmele Recon şi Doje, asta e o “poveste”. Marian Oprişan l-a împuternicit pe vicepreşedintele Dragoş Bîrlădeanu să semneze documentele privind prelungirea lucrărilor la Crâng.
Liberalii nu cred că CJ va mai recupera banii
Liberalii Cornel Negru, Liviu Bostan şi Emilian Diaconu au criticat în timpul şedinţei modul în care s-a ajuns în situaţia ca pe lista de investiţii de anul viitor să fie inclus şi Crângul Petreşti. Investiţia are o valoare de 23 milioane de lei, din care trebuie acoperită suma de 16,6 milioane lei. Practic, în acest an s-a reuşit cheltuirea doar a circa 7 milioane lei din bugetul alocat. “Vom fi în situaţia de a imputa constructorului sumele necheltuite, dar va trebui să dovedim că este din vina lui, iar acest lucru va fi dificil. Ne va aştepta un proces de lungă durată, care va depăşi termenul de 30 iunie. Vom pierde nu doar 70% din fondurile nefolosite, dar şi sumele primite până acum”, a spus consilierul Liviu Bostan. “Pierdem aproape 4 milioane de euro din fondurile europene dacă acceptăm să continuăm din fondurile proprii această investiţie. Problema care se pune este dacă avem capacitatea să finalizăm proiectul până la data de 30 iunie. Dacă nu avem această capacitate, vom da înapoi şi cele 7 milioane lei cheltuite până acum. Consider că nu avem această capacitate”, a spus la rândul său Emilian Diaconu. Acesta a cerut să se analizeze cauzele situaţiei şi să fie luate măsuri ca să nu se mai repete problemele. “Suma este inclusă în bugetul judeţului. Că ne vom îndrepta noi împotriva constructorului, astea sunt poveşti”, a comentat Cornel Negru.
UE a “zburat” cu banii
Consiliul Judeţean va trebui să suporte şi 2 milioane de lei la proiectul de înfiinţare a bazelor salvamont de la Păuleşti şi Nistoreşti şi de amenajare a celei de la Soveja, lucrări derulate tot în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Oficialii CJ au încercat să demonstreze că nu este vina lor că nu s-au cheltuit banii europeni până acum pentru cele două proiecte întârziate. “Constructorul a semnat şi şi-a asumat că până la 31 decembrie va termina, dacă nu atunci va suporta finanţarea”, a susţinut Raluca Dan, secretarul judeţului. La rândul său, managerul de proiect, Luminiţa Oanele, a afirmat că întârzierile au fost cauzate de “managementul defectuos şi estimării greşite a volumelor de lucrări”, de către constructorul care se amenajarea crângului. “Dacă nu vom semna actul adiţional, vom da înapoi fondurile primite până acum. Trebuie să dăm executantului, care la ora actuală este de bună credinţă, posibilitatea să execute lucrarea până la 15 martie”, a susţinut Luminiţa Oanele. Cât priveşte lucrările la Crângul Petreşti, managerul de proiect a mai afirmat că firmele Recon şi Doje au încheiat o asigurare pentru toate costurile proiectului. Consiliul Judeţean a aprobat la şedinţa din 24 noiembrie contractarea unui împrumut de 42 de milioane lei, din care, coincidenţă, 16 milioane lei sunt pentru lucrările la Crângul Petreşti. “Mie mi se pare că banii aceştia, 16 milioane lei, nu îi veţi mai lua niciodată înapoi şi ştiaţi de la bun început şi ne-aţi indus în eroare. Nu vom mai vedea niciodată aceşti bani de la UE. Votul meu pentru împrumut a fost pentru că dumnevoatră v-aţi angajat că veţi lua banii de la Uniunea Europeană”, a afirmat Cornel Negru. Cât priveşte proiectul cu bazele de salvamont, reprezentanţii CJ au susţinut că banii europeni s-au pierdut deoarece la licitaţiile pentru echipamente fie nu s-a prezentat nimeni, fie nu au îndeplinit condiţiile necesare. Cu alte cuvinte, autorităţile vor plăti din bugetul judeţului ceea ce ar fi trebuit finanţat de Uniunea Europeană, dacă am fi avut nişte conducători responsabili. (Mihai BOICU)
- 18 august 2015: "Vă doresc succes, sper să terminaţi în termen, altfel terminaţi pe banii dumneavoastră", le-a spus Marian Oprişan constructorilor când s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor. În ciuda acestei ameninţări, există premisele ca lucrările să fie decontate din banii publici.
- Cine nu a cheltuit banii POR termină lucrările cu proprii bani
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR) a decis că beneficiarii de fonduri europene care nu vor reuşi să finalizeze investiţiile până la finalul acestui an, când se încheie actualul exerciţiu financiar, vor putea încheia acte adiţionale de prelungire a duratei acestora, dar nu mai târziu de 30 iunie 2016. Banii însă nu mai vin din fonduri europene, ci din surse proprii ale beneficiarilor. În această situaţie se află, printre alţii, Consiliul Judeţean Vrancea şi Primăria Focşani, instituţii repetente la capitolul eficienţă.
Pastorala a concertat pentru consilierii judeţeni
În preambulul lungilor de la dezbateri de la şedinţa de ieri de la Consiliul Judeţean Vrancea, consilierii judeţeni au asistat la un scurt spectacol de colinde susţinut de Corul Pastorala. Membrii corului condus de profesorul Dumitru Săndulachi i-au încântat pe spectatori cu colindele tradiţionale interpretate. Dintre “corişti” a făcut parte şi un ales judeţean, social – democratul Nicuşor Blîndu. Atmosfera de sărbătoare adusă de Corul Pastorala nu fost însă suficientă pentru a potoli animozităţile legate de cheltuirea banilor de la bugetul judeţean. (M. B.)