Politică

"Omul lui Oprişan", noul ministru al Transporturilor

Ziarul de Vrancea
15 iul 2015 2976 vizualizări
Iulian Matache a fost nominalizat de Victor Ponta, după ce prima sa propunere nu a fost acceptată de preşedintele Klaus Iohannis u Matache a fost şef în Consiliul Judeţean şi din 2012 a avansat în administraţia centrală

Vrancea are un nou ministru în Guvernul Ponta, după Angel Tîlvăr,  printr-un joc de împrejurări care l-a favorizat pe Iulian Matache şi pe omul care l-a propulsat în Executiv, Marian Oprişan. După “fratele” Miron Mitrea, judeţul nostru are din nou ministru în guvernarea PSD, însă cu rolurile inversate. Dacă Mitrea putea fi considerat un mentor al lui Marian Oprişan, Iulian Matache este omul acestuia. Ascensiunea lui Matache  a fost favorizată de faptul că preşedintele Klaus Iohannis a respins ieri prima opţiune a PSD, senatorul social-democrat Mihai Fifor. Motivul a fost că acesta nu are expertiza şi experienţa necesare pentru a conduce un minister complex cum este cel al Transporturilor. Şeful statului a solicitat nominalizarea unei alte persoane cu calităţile necesare pentru a conduce acest minister. Premierul Ponta a spus că preşedintele nu mai poate respinge o altă propunere a PSD. “Curtea Constituţională a spus că are dreptul să respingă o dată, orice altă propunere voi face trebuie să o accepte. Portofoliul de la Transporturi este al PSD. Mâine la CEX se va stabili cine va fi. Sincer, nu credeam că ne întoarcem la vremurile cu Traian Băsescu. Chestii de ambiţii, că altfel ... Până la urmă mă gândeam pe cine a avut PNL la Transporturi, pe Ludovic Orban, hai să fim serioşi. Cred că este100 de ori este mai bun Fifor. Iohannis e profesor de istorie (de fizică - n.r.), e competent sau ce? Mă îndoiesc că Iohannis este specialist în Transporturi”, a comentat Victor Ponta, citat de presa centrală.

Matache, “urmaşul” lui Mitrea

Victor Ponta a anunţat pe Twitter că Iulian Matache este noua propunere a PSD. Acesta ocupă actualmente funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor iar numele său a mai fost vehiculat imediat după ce Ioan Rus şi-a dat demisia. Iniţial însă a fost preferat senatorul Mihai Fifor, şeful PSD Craiova. Matache a fost până în 2012 director executiv al Direcţiei de Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea. De aici a fost propulsat secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, funcţie pe care a mai deţinut-o în anul 2009, când PSD era aliat cu PDL la guvernare. De la Ministerul Dezvoltării, Matache a fost “transferat” la Transporturi. Acesta va conduce un minister dificil, cu proiecte de infrastructură aflate în diferite stadii de realizare, şi cu foarte multe probleme de gestionat. Un semn de întrebare este dacă Iulian Matache va face după “înscăunare” la fel ca Miron Mitrea, care a făcut Vrancea cel mai finanţat judeţ de la bugetul de stat în perioada 2000 – 2004. Ascensiunea lui Matache se leagă şi de soţia lui, care ocupă acum poziţia de preşedinte al Tribunalului Vrancea. După cum se ştie, Marian Oprişan a avut grijă să atragă în cercul său pe oamenii care au legături în justiţie. (M. BOICU)

Rovana Plumb a fost promovată de fostul premier Adrian Năstase

"Rovana e femeia noastră"
Pentru a o susţine pe Rovana Plumb la conducerea partidului şi pentru a se poziţiona într-una din cele două tabere care îşi dispută formaţiunea, Victor Ponta sau Liviu Dragnea, Marian Oprişan a primit un post de ministru pentru un om de-al său. Iar discursul său de susţinere la adresa Rovanei Plumb, după ce a obţinut "pohta cea a pohtit", a fost pe măsură şi i-a făcut pe colegi să râdă cu lacrimi în şedinţa Biroului Permanent Naţional de miercuri după amiază. "Trebuie să o alegem pe Rovana, ea este femeia noastră doar", a fost mesajul lui Oprisan, potrivit stiripesurse.ro, care a facut deliciul întregii conduceri a partidului. De precizat că partidul se află sub efectul demisiei premierului Ponta, iar luptele interne pentru putere s-au dezlănţuit. Una dintre tabere s-a coalizat în jurul familiilor Sârbu - Ponta, care o susţine pe Rovana Plumb, în vreme ce o altă tabără s-a reunit în jurul fostului preşedinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, care îl are ca favorit la şefie pe Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor. Cel mai probabil vor urma şi alte lovituri sub centură dacă baronii locali nu primesc ceea ce îşi doresc şi anume bani şi protecţie de la vârf. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
vlad, acum 3206 zile, 23 ore, 44 minute, 35 secunde
As ruga pe cei care au postat mai sus sa dea doua nume de persoane din actualul PDL Vrancea, care ar fi mai buni ca ministrii actuali ai PSD.
????, acum 3207 zile, 2 ore, 8 minute, 18 secunde
Alt ,,profesionist” promovat de nevasta. Mai avem unul si la Casa de Sanatate.
leviathan, acum 3207 zile, 2 ore, 28 minute, 33 secunde
Exact ca-n legile lui Murphy : orice individ, in timpul vietii sale, tinde sa-si atinga limitele propriei incompetente. Dupa dl ministru A. Talvar, despre care nimeni nu stie nimic cu ce se ocupa la citeste integral
cobra, acum 3207 zile, 18 ore, 15 minute, 12 secunde
alta papusa mappets acest Scatofilache care nu are treaba cu ministerul...plecati odata stati ca neghina in campie in tara asta si o capusati bai umflatilor
Vasile66, acum 3207 zile, 19 ore, 17 minute, 50 secunde
Halal ziar independent. V-ați PSD-izat si voi, cine v-o mai citi!
Vasile66, acum 3207 zile, 19 ore, 25 minute, 21 secunde
Da, domnule ministru, la câte lucruri interesante ați făcut ! Cunoscătorii știu ce spun.
vasile65, acum 3207 zile, 19 ore, 50 minute, 2 secunde
Succes domnule ministru. Nu bagati in seama rautatile, aratati ce inseamna sa fii profesionist in administratie.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.