Politică

Mazăre, după ce DNA l-a săltat pe Nicuşor Constantinescu

Ziarul de Vrancea
15 ian 2014 2083 vizualizări
„Bă, nenorociţilor, nu suntem de ani de zile fugăriţi de procuratură? Fugeam de o mie de ori dacă ne era frică”

La câteva ore după ce preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost audiat de procurorii DNA, Radu Mazăre a reacţionat dur împotriva procurorilor pe care îi acuză că acţionează la ordinele şefilor SRI şi se comportă ca Securitatea dinainte de 1989. Social-democratul susţine că generalul Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI conduce de fapt instituţia şi nu directorul George Maior.

 

Foto:gandul.info

“Aşa ceva nu îmi puteam imagina, atâta ticăloşie, fără suflet şi fără Dumnezeu, nu îmi puteam imagina. Nicuşor Constantinescu are un diagnostic medical foarte, foarte grav, confirmat de analize medicale făcute acum două săptămâni în Germania. Avocatul lui a fost la procuror acum două zile, i-a arătat rezultatele şi i-a spus că Nicuşor Constantinescu urmează să plece în SUA să facă o intervenţie chirurgicală. Procurorul a modificat în ordonanţa de interdicţie de astăzi că Nicu s-a dus la Ambasada Americii să-şi ia viză ca să fugă”, a declarat pentru gândul Mazăre. Procurorii i-au interzis şefului CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, să părăsească ţara. Acesta a declarat că va depune o plângere penală împotriva procurorilor.

Mazăre a spus că în cazul Nicuşor Constantinescu este „o chestiune de viaţă şi de moarte” şi că intervenţia chirurgicală trebuie să fie făcută în maxim o săptămână.

„Păi, bă, nenorociţilor, nu suntem de ani de zile fugăriţi de procuratură şi târâţi prin procese? Fugeam de o mie de ori dacă ne-ar fi fost frică! Acuzaţiile din dosar sunt caraghioase, nu e acuzat că a luat ciubuc, ci că a făcut perdele forestiere. Va ataca în instanţă ordinul, dar vedem ce termene i se dau, motivaţia este ridicolă, s-a dus să-şi ia viză. Păi, el le-a spus. De ce să fugă, pentru trei pomi, păi Nicu este într-un dosar în care procuratura ne acuză de sute de milioane de euro”, a precizat Radu Mazăre.

Preşedintele PSD Constanţa şi-a continuat tirul împotriva procurorilor, pe care îi compară cu Securitatea dinaintea de 1989. Mazăre afirmă că „fosta Securitate este acum procuratura”, iar

„Ţara este condusă de un sistem de securişti şi de sisteme de represiune de zece ori mai mari ca pe vremea lui Ceauşescu, cu cheltuieli de cincizeci de ori mai mari. Din păcate, Revoluţia ne-a fost furată de securişti, care au penetrat toate sistemele şi care controlează tot, inclusiv procurorii. Procurorii acţionează la ordinul serviciilor. Da, ne referim la SRI. Serviciile sunt subordonate lui Băsescu. Eu nu ştiu ce conduce Maior la SRI. Eu ştiu că serviciile sunt subordonate preşedintelui. Nu ştiu ce putere are Maior acolo, eu ştiu că SRI-ul îl conduce Coldea. Neoficial, toată ţara este condusă de servicii”, fost acuza directă lansată de Mazăre împotriva conducerii SRI.

Întrebat de ce USL nu schimbă această situaţie, pesedistul susţine că „USL nu schimbă nimic, pentru că probabil nu poate”. Mazăre promite în schimb, că dacă ajunge şef de stat, va „rade tot.

„USL nu schimbă nimic, pentru că probabil nu poate, nu ştiu de ce USL nu schimbă, eu nu sunt nici prim-ministru, nici şef de stat. Dar dacă cumva voi fi, rad tot. Nu ştiu dacă ministrul Justiţie poate schimba această încrengătură de la procuratură şi care este controlată de servicii. Nu ştiu ce putere are USL să schimbe lucrurile acestea, nu ştiu ce putere nu are, dar să-i ferească sfântul să ajung eu la putere pe toţi ăştia din servicii. Eu nu sunt USL, eu sunt Mazăre”, a declarat pentru gândul Mazăre.

Dosarul Constantinescu

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa e a fost pus sub învinuire de către procurorii DNA pentru mai multe infraţiuni de abuz în serviciu. Nicuşor Constantinescu a fost adus la DNA cu mandat de aducere. Şeful CJ Constanţa a fost citat de mai multe ori la sediul DNA dar a refuzat să se prezinte astfel că procurorii au emis un mandat de aducere. Potrivit surselor judiciare gândul Nicuşor Constantinescu nu va fi reţinut. 

Pe numele lui Nicuşor Constantinescu a fost emis un mandat de aducere, astfel că acesta a fost ridicat, miercuri, în jurul orei 13.30, din faţa sediului Consiliului Judeţean, el încercând să li se opună anchetatorilor.

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat după ce a fost audiat de procurorii DNA că aceştia au sărit pe el şi au scos cătuşele deşi nu a primit vreo citaţie să se prezinte la DNA.Potrivit acestuia, plângerea împotriva sa a fost făcută de Curtea Conturi.

„Au sărit pe mine, facem lupte greco-romane şi circ, doar să fie cineva în evidenţă. Era de ajuns să fiu citat, să vin cu avocatul. Nu este anticorupţie să pui salcâmi şi livezi, acele hotărâri sunt în vigoare nu au fost atacate de niciun prefect, că regia de drumuri nu e un SRL privat. Păi ce achiziţii, dacă regia de drumuri a luat sămânţă şi a plantat pomi. Mi s-a spus că Curtea de Conturi a făcut o plângere către DNA Constanţa”, a spus Constantinescu.

Şeful CJ a adăugat că va face o plângere penală împotriva procurorilor, care l-au dus la audieri.

 

www.gandul.info


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
marian ionescu, acum 3752 zile, 8 ore, 12 minute, 39 secunde
Daca procedau ca inaite de 1989 va condamnau la moarte,ati furat tara criminalilor,mi-as dori sa va confiste tot distrugatorilor de tara ,meritati impuscati
Mary, acum 3752 zile, 14 ore, 32 minute, 45 secunde
OPRISANE MAI POTI, VINE SI RINDUL TAU ?!
chioscarul, acum 3752 zile, 15 ore, 56 minute, 34 secunde
MENTALITATE DE OM DUS CU PLUTA.Auzi ca daca se gindeste el sa candideze numai,si a si ajuns sef de stat,dar inca nu ,mai are de furat impreuna cu cei de la VRANCEA,TELEORMAN. BRAILA,ARGES etc,inca nu citeste integral
ala, acum 3752 zile, 17 ore, 1 secunda
Doamne fereste sa ajunga un circar sef de stat!.Asta ne-ar lipsi! Ai rabdare ca nu mai rezisti nici tu mult .Iti vine randul.
Yao Y bin, acum 3753 zile, 3 ore, 5 minute, 12 secunde
Mazare, locul tau e in cratita, metaforic vorbind. Nu mai fa valuri. E posibil sa te ineci. Sa auzim de bine.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.