Educație

Vrancea a fost prezentă la Conferința Națională eTwinning 2023.Cine au fost câștigătorii Premiilor eTwinning 2022 din județul nostru

Ziarul de Vrancea
2 mar 2023 913 vizualizări

În perioada 24-26 februarie 2023 a avut loc la București Conferința Națională eTwinning, care a reunit câștigătorii Premiilor eTwinning 2022, ambasadori eTwinning, reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene din județele câștigătoare, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și ai Ministerului Educației. 

Deși lansat încă din anul 2005, ca o componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene, eTwinning a devenit parte integrantă a Programului Erasmus+ în 2014. Acțiunea se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, și facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate, la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene. Elevii au posibilitatea să interacționeze virtual cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau educațional, să își îmbunătățească competenţele de comunicare în limbi străine.

Programul Erasmus (și, implicit, eTwinning) schimbă vieţi, deschide minţi! Agenda de lucru a Conferinței Naționale a cuprins prezentarea unor exemple de bună practică, ceremonia de premiere, ateliere paralele, expoziția proiectelor premiate.

Lista proiectelor premiate la nivel național o puteți accesa la următorul link: https://etwinning.ro/rezultate-premiile-nationale-etwinning-2022/

La Conferința Națională eTwinning din județul Vrancea au fost prezente prof. Tatiana Cristian, de la Școala Gimnazială „Profesor General Gheorghe Gheorghiu” Gologanu, care a câștigat Premiul pentru cetățenie digitală și utilizarea creativă a tehnologiei, prof. Carmen Corina Vișan, de la Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu" Focșani, care a câștigat Premiul pentru învățământ profesional și tehnic și prof. Anca Coșoreanu, inspector de specialitate, departamentul Programe, proiecte europene și comunitare, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Proiectul eTwinning "Math Travallers" a obținut premiul al doilea; acesta s-a desfășurat pe parcursul anului 2021-2022, activitățile au fost integrate in curriculum, s-a lucrat colaborativ cu partenerii de proiect, urmând calendarul activităților. Aplicații folosite: Canva, Gloster, Animoto, Kizoa, Google forms, Animaker, Prezi, Moowly, Quizziz, Flipgrid, Padlet, Geogebra-matematika, Scratch, Gifmaker, Genially, Edpuzzle etc. Elevii s-au bucurat de o nouă abordare a orelor de matematică, fapt care a schimbat percepția asupra acestui obiect atât de important și frumos. Călătorind prin matematică elevii au corelat geometria și arta, stimulând creativitatea, descoperind legătura dintre teorie și practică. (prof. Tatiana Cristian)

Proiectul "Welcome to our hotel – How can I help you?" a obținut premiul al doilea la Secțiunea învățământ profesional și tehnic. Activitatea s-a derulat în anul școlar 2021- 2022 și a fost realizată de 8 profesori și 70 elevi din: Finlanda, Franța (fondatori), Grecia, Letonia, România, Spania și Turcia (parteneri). De la Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu" Focșani au participat 17 elevi din clasa a X-a F, domeniul Turism și alimentație. Au fost promovate activitățile inter-curriculare care au contribuit la dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză în context formal, competențelor digitale, prin utilizarea unor instrumente Web 4.0 (Book Creator, Genially, Canva, Pixton, Padlet, Kahoot), competențelor de specialitate, specifice disciplinelor /modulelor: Geografie, Istorie, Patrimoniul turistic, Etică și comunicare profesională. Creativitatea și implicarea elevilor au contribuit la obținerea, alături de partenerii din proiect, a unor produse finale care au intrat ca material didactic în biblioteca virtuală a școlii. Proiectul a asigurat și dezvoltarea abilităților interpersonale, comunicarea și colaborarea în echipă multinațională, gândirea critică, luarea deciziilor și rezolvarea problemelor prin interacțiunea cu ceilalți, (prof. Carmen Corina Vișan).

De ce mi-a plăcut acest proiect? "Am învățat ce înseamnă munca în echipă, am fost angajați într-o călătorie geografică și istorică, am promovat Vrancea și România, am descoperit aspecte ale culturii europene", (eleva Alexandra Secară). Am învățat să utilizez noi platforme și instrumente web de editare a imaginilor și de creare a materialelor, de structurare a informației pentru atragerea turistului, (eleva Ana Maria Panait). ”Datorită acestui proiect mi-am descoperit latura artistică. Am învățat cum să promovez atracțiile turistice, am descoperit diferite tipuri de cazare din Europa. Toate competențele dezvotate prin participarea la acest proiect mă ajută în prezent la diferite materii, dar sunt sigură că îmi vor fi de folos mult mai mult în viitoarea mea carieră”, (eleva Raluca Balosin).

Produsele finale ale proiectelor europene desfășurate de unitățile de învățământ din județul Vrancea în anul școlar 2021-2022 vor fi accesibile publicului în cadrul expoziției "Made for Europe", organizată în perioada 27-30 martie 2023, la Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu" Focșani. Vineri, 31 martie 2023, va fi organizată faza județeană a Concursului Național "Made for Europe".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.