Educație

Mausoleul Eroilor din cartierul Focșani Sud, promovat de Muzeul Vrancei printr-un nou proiect

Ziarul de Vrancea
1 aug 2022 1024 vizualizări

Proiectul „La început au fost ei, Eroii” va avea loc în perioada 2-13 august la Mausoleul Eroilor din cartierul Focșani Sud. Prin implementarea proiectului, Muzeul Vrancei urmărește „promovarea istoriei, punerea în valoare a memorialului ridicat între 1925-1940 și o mai bună relaționare a instituției muzeale cu comunitatea în mijlocul căreia își desfășoară activitatea”. Amănuntele transmise de reprezentanții muzeului, printr-un comunicat de presă, cu privire la acest proiect:

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, va derula la Mausoleul Eroilor din cartierul Focșani Sud, în perioada 2-13 august, proiectul „La început au fost ei, Eroii”, prin care se urmărește promovarea istoriei, punerea în valoare a memorialului ridicat între 1925-1940 și o mai bună relaționare a instituției muzeale cu comunitatea în mijlocul căreia își desfășoară activitatea. Cei mai mulți dintre cei care locuiesc în cartierul Focșani Sud nu-și imaginează că acum un secol acest spațiu era un câmp, iar teritoriul unde se află astăzi cartierul se găsea în afara localității. Singurele construcții era clădirile unităților militare, situate în apropiere, însă pe teritoriul pe care a fost construit Mausoleul nu se aflau construcții. Luptele care au avut loc în timpul Primului Război Mondial (1916-1918) la Focșani și împrejurimi s-au soldat cu mii de morți din rândul tuturor părților aflate în conflict, înhumați în grabă în diferite cimitire parohiale, în curțile bisericilor și în gropi comune. După război, germanii au construit Cimitirul german de lângă Biserica „Sf. Mina”, iar noi, românii, Mausoleul Eroilor din cartierul Focșani Sud. Începând cu 1931, eroii îngropați în diferite locuri din Focșani și localitățile vecine au fost reînhumați în criptele Mausoleului din Focșani, la acea data singura construcție din acel perimetru. „La început au fost ei, Eroii”, vrea să spună că istoria cartierului a început cu Mausoleul Eroilor și cetățenii care locuiesc acest cartier au dreptul să-și cunoască istoria. Așa s-a născut ideea proiectului, prin care cetățenii sunt invitați pe 2, 5, 9 și 13 august, de la ora 21, la tot atâtea proiecții cinematografice, precedate de un scurt-metraj cu istoria Mausoleulului. Pe de altă parte, Mausoleul este înconjurat de un parc generos, pe care cetățenii îl au la dispoziție pentru recreere, nu însă pentru distracții, nici pistă pentru ciclism, deoarece este un parc în mijlocul căruia se află criptele cu osemintele eroilor. Vă așteptăm să aflați povestea Mausoleului Eroilor din Focșani Sud și a cartierului născut în jurul acestui memorial!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.